Selectați pagina

Credința se vădește numai în fapte, și nu numai se vădește, ci se și întărește

Credința se vădește numai în fapte, și nu numai se vădește, ci se și întărește

„Ce folos, frații mei, dacă zice cineva că are credință, iar fapte nu are? Oare această credință poate să-l mântuiască?”

Drumul către credință este pocăința. Ce spun oamenii care se pocăiesc? „Am păcătuit, n-am să mai fac. Nu voi mai păcătui, deci voi trăi potrivit poruncilor.”

Întrucât pocăința nu încetează o dată cu primirea credinței, ci, împreunându-se cu ea, rămâne până la sfârșit, reiese că și hotărârea aceasta — de a trăi potrivit poruncilor — rămâne în vigoare și după primirea credinței.

De aceea, credinciosul, dacă a venit la credință pe calea cea dreaptă — adică pe calea pocăinței —, este un râvnitor al plinirii poruncilor sau săvârșitor al faptelor bune. Credința îi dă cel mai puternic imbold spre a face aceasta; tot credința îi dă și puterile harice trebuincioase, prin Sfintele Taine.

Într-acest chip, credința ajută faptelor, iar faptele fac credința desăvârșită: căci până când omul nu împlinește lucrul în care a crezut, credința nu este credință adevărată. Credința se vădește numai în fapte, și nu numai se vădește, ci se și întărește. Faptele lucrează, la rândul lor, asupra credinței și o întăresc.

Sfântul Teofan Zăvorâtul; Tâlcuiri din Sfânta Scriptură

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке