Selectați pagina

Credinciosii bulgari nu pot merge la slujbe, fiind chemati la lucru de sefii lor

Credinciosii bulgari nu pot merge la slujbe, fiind chemati la lucru de sefii lor

muncitori la muncaIerarhii Bisericii Ortodoxe Bulgare consideră că disprețul pentru sănătatea fizică și spirituală a lucrătorilor, ignorarea nevoilor lor personale și religioase afecteaza societatea în ansamblu.

Un mesaj al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, pe aceasta tema, a fost lansat săptămâna trecută.

In document se mentioneaza, printre altele, că în ultimii ani s-a raspandit practica – atat in cadrul societatilor private cat si al celor publice – angajatii sa fie chemati la lucru, sambata, duminica și de sărbători. Deci, oamenii sunt privați de dreptul lor la odihnă și la viața privata, de posibilitatea de a dedica timp lui Dumnezeu, de a petrece timp cu familiile lor, de a-si reface forțele spirituale și fizice.

In Bulgaria, la nivel oficial, săptămâna de lucru aprobata prin lege este de 40 de ore. Cu toate acestea, în practică, folosindu-se de lacunele legislației, angajatorii le cer adesea angajaților lor să lucreze duminica și de sărbători.

“Noi credem că această tendință, care vine din lumea intereselor de afaceri, demonstrează dispreț pentru sănătatea fizică și spirituală a lucrătorilor și ii afectează în mod inevitabil, atât pe indivizi, cat și societatea în ansamblu”, au declarat ierarhii Bisericii Ortodoxe Bulgare.

De asemenea, ei amintesc că, pentru creștini, principala zi de odihnă și de sarbatoare crestina este duminica, ziua comemorarii Învierii lui Hristos.

“Facem apel la instituțiile de stat, să ia măsurile necesare pentru a se asigura că această practică, la care sunt supusi angajatii, de a lucra in aceste zile, va fi limitată la zonele și sectoarele economice și de producție care nu permit întreruperea fluxului de lucru, pentru care aceste aspecte trebuie să fie reglementate în mod clar”, se arata în document.

Sursa: Lăcaşuri Ortodoxe

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: