Selectați pagina

Vă pare normal? Operatorii de telefonie vor divulga datele de localizare de pe telefonul mobil, pentru a urmări răspândirea pandemiei

Vă pare normal? Operatorii de telefonie vor divulga datele de localizare de pe telefonul mobil, pentru a urmări răspândirea pandemiei

Operatorii de telefonie mobilă vor oferi statului datele de localizare ale clienţilor pentru a opri răspândirea coronavirusului.

Vodafone, Deutsche Telekom, Orange şi alţi cinci furnizori de telecomunicaţii, împreună cu Comisia Europeană au convenit să împărtăşească datele de localizare culese de pe telefonul mobil, pentru a urmări răspândirea coronavirusului, conform Reuters.

Măsura a fost luată din cauză că oamenii au încălcat restricţiile impuse de guvernele statelor europene, în ultimele săptămâni.

Pentru această măsură, Comisia va folosi date anonime pentru a proteja confidenţialitatea datelor cu privire la localizarea telefonului mobil.

După ce virusul va trece, datele vor fi şterse.

În timp ce aceste date nu intră în sfera de aplicare a legilor UE privnd protecţia datelor, Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor (AEDP) a declarat că proiectul nu încalcă regulile de confidenţialitate atâta timp cât există garanţii.

,,Comisia ar trebui să definească în mod clar setul de date pe care doreşte să îl obţină şi să asigure transparenţa faţă de public, pentru a evita eventualele neînţelegeri”, a spus agentul de supraveghere al datelor UE într-o scrisoare către executivul Uniunii Europene.

Ţări precum Singapore, Taiwan şi Israel utilizează deja diferite metode, cum ar fi aplicaţiile de smartphone-uri de urmărire a contactelor, o „gardă electronică” bazată pe telefoane mobile, urmărirea telefonului pe satelit şi bratările de urmărire a locaţiei pentru a combate răspândirea virusului.

Sursa: https://www.zf.ro/business-hi-tech/fara-precedent-operatorii-de-telefonie-mobila-vor-oferi-statului-datele-de-localizare-ale-clientilor-ce-inseamna-asta-19024033

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *