Selectați pagina

Copiii au nevoie de implicarea părinților, pentru a rezista ispitelor lumii

Copiii au nevoie de implicarea părinților, pentru a rezista ispitelor lumii

Dar ce pot face părinţii pentru a-i ajuta pe copii să reziste ispitelor lumii?… Trebuie să fim gata să biruim, zi de zi, înrâurirea lumii printr-o educaţie creştinească sănătoasă.

Tot ce află copilul la şcoală trebuie verificat şi corectat acasă. Nu trebuie să credem că ceea ce îi dau dascălii este folositor sau pur şi simplu neutru, căci chiar dacă el dobândeşte cunoştinţe sau abilităţi folositoare (iar majoritatea şcolilor contemporane eşuează ruşinos şi la acest capitol), acolo e învăţat şi multe puncte de vedere şi idei greşite.

Felul în care copilul apreciază literatura, muzica, istoria, arta, filosofia, ştiinţa şi, bineînţeles, viaţa şi religia trebuie să vină în primul rând nu de la şcoală, ci de acasă şi de la Biserică, altfel copilul va primi o educaţie greşită.

Părinţii trebuie să urmărească ce lucruri învaţă copiii lor şi să le corecteze acasă, ţinându-se de o poziţie făţişă şi punând în evidenţă cu claritate aspectul moral, care lipseşte cu desăvârşire din educaţia contemporană.

Părinţii trebuie să ştie ce muzică ascultă copiii lor, la ce filme se uită (ascultând sau vizionând împreună cu ei, dacă este neapărată nevoie), ce limbaj aud şi ce limbaj folosesc ei înşişi – şi toate acestea trebuie să fie evaluate creştin.

În casele unde lipseşte bărbăţia de a arunca televizorul pe fereastră, timpul petrecut în faţa acestuia trebuie controlat cu stricteţe, pentru a evita influenţa otrăvitoare pe care o exercită chiar în casă asupra tinerilor acest principal vector al ideilor şi punctelor de vedere anticreştine. (Ieromonahul Serafim Rose)

(Cum să educăm ortodox copilul: 300 de sfaturi înţelepte pentru părinţi de la sfinţi şi mari duhovnici, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, pp. 81-82)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *