Selectați pagina

Introducerea pe agenda Guvernului a proiectului privind ratificarea Convenției de la Istanbul a stârnit un val de reacții negative în societate

Introducerea pe agenda Guvernului a proiectului privind ratificarea Convenției de la Istanbul a stârnit un val de reacții negative în societate

Un grup de ONG-uri a colectat 5.000 de semnături împotriva Convenției de la Istanbul, care a fost inclusă anterior pe agenda Guvernului, dar examinarea proiectului de ratificare a fost amânată, relatează sputnik.md

Introducerea pe agenda Guvernului a proiectului privind ratificarea Convenției de la Istanbul a stârnit un val de reacții negative în societate.

Reprezentanții mai multor ONG-uri au organizat astăzi o conferință de presă, în care și-au exprimat dezacordul față de acest document, care urmează să fie supus dezbaterilor publice.

„Țările semnatare se obligă să recunoască genul ca un contruct social, indiferent de sexul biologic al persoanei. Ești femeie sau bărbat în funcție de ce alegi. De facto, se promovează aspecte care contravin valorilor spirituale a majorității populației Republicii Moldova”, a menționat Alexandru Covalschi, reprezezentantul ONG-ului Planeta Curată.

La rândul său, reprezentantul mișcării de tineret ”Voievod” Igor Sîrbu a remarcat că această convenție a fost elaborată în mod viclean de către juriștii de la Consiliul Europei și lovește în tradițiile și valorile țărilor creștine. ”În timp ce se ascund după scopuri nobile, încearcă, de fapt, să promoveze nonvalori, ca să ne distrugă tradițiile creștine”, a menționat Igor Sîrbu.

Ce prevede Convenția de la Istanbul, care a bulversat opinia publică

Convenția de la Istanbul a fost adoptată de Turcia în 2011, iar de atunci a fost ratificată de numeroase țări.

În cele 81 de articole sunt prevăzuți pași pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeii și a violenței domestice. Însă există articole care deschid o adevărată “Cutie a Pandorei”. Criticii acestei Convenții susțin că documentul ar submina valorile familiale tradiționale și chiar ar putea duce la legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex. Anterior, din aceste motive Slovacia, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Grecia, Irlanda, Marea Britanie, Ungaria, Azerbaidjan și Rusia au refuzat să ratifice Convenția.

Prima prevedere controversată se referă la introducerea unei noi norme în privința genului, care va fi independent de sexul biologic al persoanei. Adică poți să te declari femeie sau bărbat, în funcție de preferință, iar societatea va fi învățată să accepte și să tolereze aceste norme ”progresiste”.

O altă prevedere controversată se referă la articolul 14 al Convenției:

„Părțile vor face, acolo unde este cazul, demersurile necesare pentru a include material didactic pe probleme cum ar fi egalitatea între femei și bărbați, rolurile de gen ne-stereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relațiile interpersonale, violența de gen împotriva femeilor și dreptul la integritate personală, adaptate capacității în evoluție a elevilor, în curriculumul formal și la toate nivelele de educație.”

Cu alte cuvinte, aceste concepte vor fi predate în şcoli. Elevii vor fi educați în spiritul de intoleranță a violenței față de femei, dar în egală măsură și în spiritul nediscriminării pe criterii de orientare sexuală netradițională.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке