Selectați pagina

CONTRACTUL DE JOCURI ȘI PARIURI

CONTRACTUL  DE  JOCURI  ȘI  PARIURI

Mihail Rudenco, student, anul III, UlIM

Lilia Mărgineanu, dr. în drept, conf. univ., ulIM, cond. ştiinţific

jocuri-de-norocElement imposibil de stăpânit, dar cunoscut, hazardul, incită două atitudini umane paradoxale: pe de o parte, tendinţa eliminării lui, prin recurgerea la mecanisme apte să asigure prevenţia contra consecinţelor acestuia, iar pe de alta, atracţia înfruntării sale, reflectată în tendinţa umană de a-şi încerca norocul, precum şi de a se baza pe incertitudinea riscului sau şansei. Sub acest aspect, societatea contemporană se împarte în două categorii: una de societate a asigurării, „a somnului liniştit”, iar cealaltă, de societate ludică, a cărei evoluţie şi dezvoltare se construieşte pe provocarea neobosită a necunoscutului, pe alegerea competiţională a celui mai bun. Acest ultim aspect îşi găseşte reificarea juridică arhetipală în contractul de joc şi pariu. Însă, deşi la majoritatea ţărilor legislaţia civilă reglementează jocurile şi pariurile prin intermediul contractelor aleatorii şi celor condiţionale, regimul concret cu care au fost asortate jocurile şi pariurile ridică semne de întrebare cu privire la natura juridică a acestora. Aceste incertitudini cu privire la natura juridică a contractului de joc şi pariu apar, deoarece toate legislaţiile sunt puţin îngăduitoare cu jocul şi pariul, inclusiv Codul civil al Republicii Moldova din 2002. La majoritatea autorilor jocul şi pariul sunt definite drept contracte prin care părţile se obligă reciproc a plăti o sumă de bani câştigătorului, în caz de producere sau nu a unui eveniment a cărui realizare depinde de forţa, îndemânarea, cunoştinţele etc. unor persoane sau de hazard, şi în care există şanse de câştig sau pierdere pentru ambele părţi.

În doctrină (dar nu şi în dispoziţiile Codului civil) se face distincţie între noţiunea de joc şi cea de pariu, elementul care face deosebirea fiind rolul părţilor în producerea evenimentului care determină efectele contractelor.

Din cele enunţate mai sus rezultă că legiuitorul nostru nu defineşte în cadrul codului contractul de joc sau pariu. Astfel, legiuitorul a unificat până la identitate regimul juridic aplicabil jocului şi pariului. Această unificare generează neclarităţi atunci când apare întrebarea, dacă contractul de joc este una şi aceeaşi cu contractul de pariu, fiind utilizate în calitate de sinonime, sau sunt două contracte diferite. Pentru a vărsa lumină în situaţia dată, vom face trimitere la Legea Republicii Moldova cu privire la jocurile de noroc nr. 285-XIV din 18.02.99, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.50-52 din 20.05.1999 cu completările şi modificările ulterioare în care este definită noţiunea de joc şi pariu. Conform art.3 al legii menţionate tipurile jocurilor de noroc, există trei categorii sau tipuri de joc de noroc: jocuri de şansă, pariuri, jocuri de abilitate:

a) jocurile de şansă, al căror rezultat este generat în întregime de elemente aleatorii, când cifrele întâmplătoare şi combinaţiile lor distribuite egal, de care depinde rezultatul jocului, se determină cu ajutorul cărţilor de joc, ruletei, zarurilor, biletelor de loterie, automatelor de joc sau în alt mod;

b) pariurile, al căror rezultat este generat parţial de elemente aleatorii, când jucătorul mizează pe caracterul real sau ireal al unui oarecare eveniment, iar organizatorul jocului se obligă să plătească câştigătorului suma câştigului;

c) jocurile de abilitate, al căror rezultat depinde parţial de abilitatea fizică a jucătorului, iar câştigul minim nu poate fi mai mic decât miza. Făcând referinţă la cele menţionate mai sus, putem cita următoarele definiţii.

Jocul este un contract aleatoriu prin care fiecare dintre părţi se obligă să îndeplinească o prestaţie determinată în favoarea celeia dintre ele care va câştiga în competiţia creată într-o formă oarecare şi având la bază îndemânarea fizică sau intelectuală şi hazardul.

Pariul este un contract aleatoriu prin care douăsau mai multe persoane, care au păreri diferite asupra unui subiect oarecare, convin ca aceea, opinia căreia se va adeveri exactă, va beneficia de o prestaţie determinată din partea celuilalt sau celorlalţi participanţi.

Astfel, dacă părţile vor îndeplini un rol activ în producerea evenimentului, contractul va fi de joc (de exemplu, contractul dintre sportivii unei întreceri), iar dacă părţile nu vor participa direct la eveniment, contractul va fi de pariu (de exemplu, contractul încheiat de spectatorii unui meci de fotbal).

Făcând referinţă la reglementarea jocurilor şi pariurilor în Codul civil al Republicii Moldova, trebuie să menţionăm originea diferită de provenienţă a acestor dispoziţii. Toate cele trei articole ale capitolului XXXI sunt preluate cu anumite modificări din legislaţia străină. Art.1375 este traducerea art.2629 din Codul civil Québec, art.1376 este traducerea (cu adaptări) art.1063 din Codul civil rus, iar art.1377, deşi anterior a existat în legislaţia civilă a Germaniei și altele, la moment dispoziţia dată fiind abrogată, legiuitorul nostru a considerat de cuviinţă să-l includă în această dispoziţie.

Acest lucru nu reprezintă ceva grav în sine. Ceea ce este mai regretabil e faptul că dispoziţiile date au fost preluate cu anumite omisiuni esenţiale în ceea ce priveşte reglementarea jocurilor şi pariurilor conţinute atât în art.2630 C. civ. Québec, cât şi în art.1062 C. civ. rus, deși în proiectul Codului civil al Republicii Moldova, în art.1983, au fost reglementate, amănunţit „obligaţiile ce se nasc din jocuri şi pariuri”. Din motive necunoscute, aceste reglementări nu au fost preluate de actualul Cod civil, celelalte fiind preluate cu modificări neesenţiale. Făcând o paralelă între faptul că legislaţia civilă este una dispozitivă, adică tot ceea ce nu este interzis prin lege este permis, ne vom referi concret la principiul libertăţii contractuale care presupune că părţile au posibilitatea de a alege orice fel de contract, atât prevăzut de lege (contracte numite), cât şi contracte neprevăzute de lege (nenumite) sau complexe, şi la reglementările din Codul civil referitoare la contractul de joc şi pariu, observând o reglementare total diferită a tuturor celorlalte contracte stipulate în cod, cărora li se aplică regula conform cărea sunt valabile (licite) atâta timp câto dispoziţie legală nu le interzice expres, pe când la contractul de joc şi pariu Codul civil prevede expres în art.1375 alin.(1): „Contractul privind jocul şi pariul este valabil doar în cazurile expres prevăzute de lege”. Adică, în cazul dat părţile sunt într-un fel sau altul limitate în libertatea de a contracta, având doar posibilitatea de a încheia acele contracte care sunt prevăzute printr-o lege specială. Această stipulare în cod este argumentată prin faptul imoralităţii jocurilor şi a pariurilor, a dezaprobării acestora de majoritatea societăţii, părere care mai mult sau mai puţin este îndreptăţită. Imoralitatea jocului a fost subliniată de nenumărate ori: perspectiva câştigurilor enorme şi facile dobândite printr-o simplă aruncare a zarurilor este un factor de deturnare a omului de la alte activităţi sociale utile, precum munca. Pe de altă parte, istoria dovedeşte că jocul degenerează adesea în viciu, fiind cauză de violenţă şi trândăvie, provocând adesea ruinarea jucătorului şi a familiei sale.

Tot legiuitorul menţionează în alin.(2) al art.1375: ,,Contractul este valabil dacă se referă la exerciţiile şi jocurile licite care cer îndemânări sau exerciţii fizice numai din partea participanţilor, cu excepţia cazurilor când sumele în joc sunt excesive în raport cu circumstanţele, precum și cu starea și facultăţile părţilor”. Această excepţie ar putea fi motivată prin faptul imposibilităţii de a participa la jocurile corporale mai multe partide succesiv, date fiind limitele fizice ale omului, iar credinţa în câştig este „mai puţin oarbă”; nu se bazează atât pe mirajul soartei surâzătoare – ca în cazul jocurilor de hazard pur, cât pe o apreciere obiectivă – aflată atât la îndemâna participanţilor la joc, cât şi a privitorilor sau pariorilor – asupra forţei sau abilităţii fizice a adversarului. Din alineatul dat rezultă că vor fi considerate valabile, chiar în lipsa unei legi speciale care să le reglementeze, contractele ce vizează jocuri care necesită îndemânări fizice din partea participanţilor (jocuri de abilitate, după cum sunt denumite de legea cu privire la jocurile de noroc) dacă mizele nu vor fi excesive.

Dacă ne referim la art.1376 CCRM care este traducerea (cu adaptări) art. 1063 din Codul civil rus, putem observa că legiuitorul, pe lângă omisiunile pe care le-a făcut, şi-a permis să asimileze loteriile cu totalizatorul (pariuri mutuale), pe când în cuprinsul legii cu privire la jocurile de noroc, aceste contrac-te beneficiază de o reglementare diferită. Deci, nu sunt acelaşi lucru. În situaţia dată apare o întrebare banală: este ore această asimilare o consecinţă a necunoaşterii legii cu privire la jocurile de noroc de către legiuitorul moldovean ori este o greşeală ortografică, o simplă omisiune a unei virgule care în consecinţă ar putea duce la o interpretare eronată a unor asemenea dispoziţii. Drept exemplu ar putea servi clasicul proverb rus care în traducere ar suna în felul următor: ,,Pedepsit, nu trebuie miluit – pedepsit nu trebuie, miluit”.

Referitor la art.1377 CCRM, putem menţiona că această dispoziţie încearcă să reglementeze un domeniu care deja beneficiază de o reglementare detaliată şi complexă. Pe lângă acestea, am mai putea menţiona faptul că în dispoziţia dată este vorba despre un pariu, dar nu despre un joc după cum se stipulează: ,,Acest contract se apreciază ca un joc”.În concluzie, putem susține că legislaţia civilă a Republicii Moldova are foarte multe lacune, inclusiv în ceea ce priveşte reglementările asupra contractului de joc şi pariu, iar pentru o imagine de ansamblu și asupra atitudinii legiuitorului modern faţă de jocuri şi pariuri. Așadar, trebuie să aruncăm o privire și asupra altor reglementări, paraleleCodului civil, care, direct sau indirect, au incidenţă asupra aprecierii actuale a acestor convenţii.

Referințe:

1. Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al. Tratat de drept civil român. Vol. II / Ediţie îngrijită de D. Rădescu. – Bucureşti: All Beck, 1998, p.630; Deak Fr. Tratat de drept civil. Contracte speciale. – Bucureşti: Actami, 1999, p.595.

2. Golub Sergiu. Comentariul Codului civil al Republicii Moldov. Ediţia a-II-a. – Chişinău: Arc, 2006, art.1375.

3. Sănciulescu Liviu. Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni. – Bucureşti: All Beck, 2002, p.345.

4. Baieş Sergiu, Băieşu Aurel, Cebotari Valentina, Volcinschi Victor. Drept civil. Drepturi reale. Teoria generală a obligaţiilor. – Chişinău: Cartier, 2005, p.275.

5. Сергеева A.П., Талстога Ю.к. Гражданское право. Том 2. чебник / Под ред. А.П. Сергеева, Ю.к. Талстога. – Москва: ПБОЮЛ Л.В. Рожников, 2001, 736 c.

6. Legea Republicii Moldova cu privire la jocurile de noroc nr.285-XIV din 18.02.99, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.50-52 din 20.05.1999 cu completările şi modificările ulterioare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *