Selectați pagina

Computerul planetar

Computerul planetar

Costul şi dimensiunile senzorilor (microcipurilor) s-au redus considerabil în ultima vreme, iar astăzi aceştia au devenit suficient de mici şi de ieftini pentru a putea fi integraţi în tot mai multe obiecte. Acest lucru se întâmplă cu o frecvenţă tot mai mare, revoluţionând industrii întregi.

“Internetul lucrurilor” şi lumea digitală

În 2003, pe Terra trăiau aproximativ 6,3 miliarde de persoane şi erau conectate la Internet 500 de milioane de dispozitive. După numai cinci ani, numărul dispozitivelor conectate la Internet a depăşit numărul oamenilor de pe planetă. Specialiştii companiei Cisco consideră că acesta este momentul în care a început o nouă epocă – aceea a aşa-numitului “Internet al lucrurilor” (the Internet of things).

Numărul dispozitivelor conectate la Internet cunoaşte o evoluţie incredibilă: specialiştii Cisco estimează că aproximativ 12,5 miliarde erau “online” în 2010. Tot ei estimează că numărul obiectelor conectate la Internet se va ridica la 25 de miliarde în 2015 şi că va atinge pragul de 50 de miliarde în 2020.

Surpriza este aceea că dispozitivele conectate la Internet nu se limitează la computere, telefoane mobile sau tablete. Graţie progresului tehnologic şi miniaturizării, numeroase obiecte de toate felurile pot fi conectate la Internet. De asemenea, senzorii devin tot mai mici şi mai ieftini, astfel că tot mai multe obiecte pot fi monitorizate în timp real. Un număr tot mai mare de conexiuni la Internet originează de la diferiţi senzori ataşaţi diferitelor obiecte – sau chiar unor unor fiinţe vii.

Spre exemplu, o companie olandeză, Sparked, a dotat 200 de vaci cu senzori wireless, ceea ce permite fermierilor să le urmărească în timp real traseul, starea de sănătate sau chiar să afle când devin gestante .

Fiecare vacă transmite 200 MB de date pe an.

Animalele nu sunt singurele fiinţe care pot fi monitorizate prin senzori. Şi pacienţii umani încep să beneficieze de această posibilitate. Companii precum Corventis produc monitoare cardiace wireless care permit doctorilor să afle în timp real situaţia pacienţilor lor.

Senzorii devin populari şi în lumea sportului. Mai multe echipe profesioniste de fotbal şi de rugby din străinătate au început să îşi echipeze jucătorii în timpul antrenamentelor cu un dispozitiv de dimensiunea unui telefon mobil, pe care îl poartă între omoplaţi. Un asemenea aparat costă 3.000dolari şi este dotat cu GPS, giroscop, magnetometru, accelerometru şi cu un monitor cardiac. Aparatul le permite antrenorilor să urmărească în timp real efortul depus de jucători, să măsoare distanţa parcursă, viteza şi capacitatea de accelerare, numeroasele date ajutându-i să identifice punctele tari şi cele slabe ale fiecăruia.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *