Selectați pagina

Cine pune preţ peste măsură, nepotrivit, pe lucrurile stricăcioase, acela Îl dispreţuieşte pe Însuşi Dumnezeu şi dispreţuieşte sufletul său nemuritor

Cine pune preţ peste măsură, nepotrivit, pe lucrurile stricăcioase, acela Îl dispreţuieşte pe Însuşi Dumnezeu şi dispreţuieşte sufletul său nemuritor

Cine pune preţ peste măsură, nepotrivit, pe lucrurile stricăcioase, acela Îl dispreţuieşte pe Însuşi Dumnezeu şi dispreţuieşte sufletul său nemuritor, care a fost zidit pentru Dumnezeu, pentru Cer, pentru nemurire, pentru veşnica vedere duhovnicească a slavei lui Dumnezeu şi a fericirii veşnice.

Ce nevrednică de sufletul omenesc, cel zidit după chipul lui Dumnezeu, este orice împătimire pământească, ce-l surpă şi îl ferecă de pământ şi de stricăciune ca să nu se înalţe la Dumnezeul său, Izvorul Cel dintâi și Viața Veşnică, și îl desparte de Dumnezeu şi îl face străin de El!

Cât de zavistnic este ochiul omenesc, care doreşte să pună stăpânire pe întreaga lume şi pizmuieşte pe cei ce stăpânesc bunătăţile pământeşti, chiar dacă are şi el îndestul din ele! Ce batjocorire a firii sale duhovniceşti, ce trebuie să tindă spre bunătăţile duhovniceşti şi veşnice!

Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2011, pp. 80-81

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: