Cine l-a creat pe diavol?

Lumea este plină de oameni care vor să lupte împotriva răului – îl resimt, scrâșnesc din dinți, îl blestemă, fac arme din ce în ce mai puternice și le pun în acțiune… Dar ce este răul? De unde provine? Cine l-a creat pe diavol? Înainte de a lupta cu acesta, se face o recunoaștere amănunțită, încercând să se afle tot ce este de știut despre inamic, iar lupta împotriva răului nu trebuie să înceapă cu o luptă, ci cu bună-judecată și înțelegere. Cu cine ne luptăm? Cum? Pentru ce se poartă acest război?

Cine l-a creat pe diavol?

Cine l-a creat pe diavol?

Pe de o parte, creștinismul este o religie foarte militantă. Apostolii nu ascund faptul că a deveni creștin înseamnă să te alături armatei în acțiune. Vă veți confrunta cu munca, poate cu greutăți, cu persecuții sau chiar cu moartea. Dacă vă plângeți că viața bisericească nu este suficient de confortabilă, ați uitat că aceasta este de fapt un tranșeu, nu un sanatoriu.

Pe de altă parte, această bătălie nu este la fel ca bătăliile pământești – cei mai avansați războinici, călugării, nu au rănit o muscă în toată viața lor. Nimeni nu a fost zdrobit sau forțat să se supună, ci, dimpotrivă, ei înșiși sunt în zdrobire și în ascultare. Ce să spunem despre călugării – martiri, cel mai înalt exemplu de militărie creștină, care se arătau nu ca nişte soldați voinici, pricepuți în mânuirea armelor mortale, care își ucid dușmanii. Dimpotrivă, aceştia erau oameni care acceptă moartea fără să opună rezistență.

Mai mult, însuși Conducătorul nostru în război nu a ucis, nu a rănit, nu a mutilat și nu a intimidat pe nimeni – atunci când se aștepta ca el însuși să-și distrugă dușmanii, el însuși a acceptat să moară de mâna lor.

Acesta este un curaj neobișnuit și înfricoșător – a rămas neobișnuit și înfricoșător în toți acești două mii de ani. Sfântul Apostol Petru a avut suficient curaj pentru a se grăbi să ia apărarea Domnului cu o sabie, împotriva forțelor net superioare ale dușmanului. Dar Domnul i-a zis: „Pune-ți sabia înapoi la locul ei, căci toți cei ce iau sabia vor pieri de sabie” (Mt 26,52). Și, după puțin timp, Petru a negat de trei ori – când i s-a cerut doar să recunoască faptul că și el era „unul dintre ucenicii acestui om”.

Pentru că curajul pe care îl cere Domnul nu este ca și curajul acestei lumi. Nici războiul pe care El îl poartă nu este asemănător cu războaiele care se poartă în această lume. Este un război cu un inamic mult, mult mai straşnic și în dependenţă de această luptă depinde ceva cu mult mai important.

Noi, creștinii, avem informații unice prin care vedem lumea într-un cadru de referință foarte diferit. Și înțelegem că acest cadru este mult mai mare – are o dimensiune spirituală care este mult mai largă și mai importantă decât lumea materială pe care o percepem cu simțurile noastre. Această dimensiune nu se află undeva în alt univers – ea pătrunde în lumea materială și interacționează activ cu ea. Ființe duhovniceşti puternice sunt aproape de noi – îngerii lui Dumnezeu își întind vălul peste noi și ne protejează de rău. Deși nu le putem vedea, ele sunt foarte active în viața noastră. Dar nu toți locuitorii lumii duhovniceşti sunt buni. Acea lume este afectată de rebeliune și război civil. După cum spune cartea Apocalipsa: „Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul şi îngerii lui. Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el.” (Apoc. 12:7-9).

Chiar înainte de căderea omului, un înger puternic s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și s-a transformat în ceea ce Scriptura numește diavolul (adică clevetitorul) și Satana (adică potrivnicul), balaurul și șarpele. A atras după el o parte din îngeri, care s-au transformat în „duhuri rele sub cer”. Acești răzvrătiţi duhovniceşti caută continuu să distrugă creația lui Dumnezeu – și mai ales relația dintre Dumnezeu și om.

Deși, de obicei, nu vedem îngerii – și nici demonii (și nici să nu-i vedem vreodată), ei se manifestă în viața noastră – în primul rând prin faptul că ne îndeamnă la anumite gânduri și acțiuni. După cum spune Evanghelia, Satana a fost cel care i-a dat ideea lui Iuda de a-L trăda pe Mântuitorul, tot el i-a incitat pe Anania și Safira să mintă pe Duhul Sfânt (Fapte 5, 3), el folosește orice prilej pentru a-i ispiti pe creștini (1 Corinteni 7, 5), recurge la diferite trucuri, ba chiar se dă drept înger de lumină (2 Corinteni 11, 14), amăgește popoare pentru a le încuraja să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu (Apoc. 20, 7).

Există și alte astfel de versete din Scriptură care ar putea fi citate, dar modelul este clar – răul nu este un element orb. În spatele răului din lume se află o forță spirituală personală, cu scop precis, sau, având în vedere alte spirite căzute, forțe. Ei sunt dușmanii noștri și cu ei purtăm război. După cum spune Sfântul Apostol Pavel,

Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare. Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii, Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.” (Efeseni 6: 12-17)

De ce se poartă aceste războaie?

Războaiele umane sunt purtate pentru resurse și teritoriu, pentru dominație și control. Desigur, nu despre asta este vorba în războiul dintre Dumnezeu și Satana. Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor vizibile și invizibile, El este conducătorul incontestabil al lumii, pe care a creat-o și o menține în existență. Satana este doar o creatură căzută și răzvrătită. Dar există ceva mult mai important decât întregul univers, decât toate stelele și galaxiile – sufletele nemuritoare ale oamenilor. Pentru acestea se duce această luptă. Dumnezeu i-a creat pe oameni (ca și pe îngeri) liberi și vrea să-i conducă la viața veșnică în dragoste și bucurie; Satana caută să-i atragă pe oameni în rebeliunea sa pentru a-i distruge în cele din urmă. Expresia „bătălia pentru minți și inimi” poate suna ca un clișeu, dar în acest caz este exact asta – o bătălie pentru sufletele oamenilor. Nici Dumnezeu, nici diavolul nu sunt interesați de geopolitică – sau, mai degrabă, sunt interesați de ea doar în măsura în care afectează cumva mântuirea veșnică a anumitor indivizi. În ochii lui Dumnezeu, sufletul tău este mult mai important decât întreaga lume, decât toate resursele și bogățiile ei, decât imperiile și regatele, decât națiunile și alianțele militare. Așa cum spune Domnul: „Ce folos are un om dacă va câștiga toată lumea și își va pierde sufletul?” (Marcu 8:36).

Singura bătălie care are consecințe veșnice este bătălia pentru sufletele oamenilor, pentru că oamenii sunt făcuți pentru viața veșnică, pe care o pot câștiga pentru totdeauna – sau o pot pierde pentru totdeauna. Așadar, războiul este pentru sufletul tău – și pentru sufletele semenilor tăi. Diavolul, în ura sa față de oameni, dorește cu siguranță și nenorocirile lor temporare – dar scopul său principal este să le distrugă sufletele nemuritoare.

Cum? Prin îndepărtarea noastră de la comuniunea cu Hristos – prin păcat și necredință. Cu ce arme? Cu minciuni.

Deci, ce știm despre inamicul nostru?

În primul rând, este un mincinos. Așa cum spune Domnul: „El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8:44). Diavolul este un manipulator abil. Știe cum să se folosească de oameni – speranțele, temerile, visele și nemulțumirile lor – împotriva lor. El este un maestru în ceea ce se numește în zilele noastre „război psihologic”. De fapt, războiul său este de natură psihologică. Pentru a acționa în lume, el are nevoie de ajutorul oamenilor – pe care îi folosește în avantajul său și îi înșală.

El este ca un escroc uman care știe cum să-și farmece victimele, să le câștige încrederea deplină, să facă apel la bunul simț și să le facă să se simtă literalmente în al șaptelea cer – cei aleși, cei speciali, cum să le inspire speranțe false și să le aprindă așteptări nerealiste. Diferența fundamentală este însă că victimele escrocilor sunt, în general, private de bani și de bunuri, chiar dacă acestea au o valoare considerabilă – un apartament, de exemplu -, în timp ce diavolul vine să ruineze un suflet nemuritor.

Diavolul știe să fie extrem de atrăgător și convingător; spre deosebire de acel om de afaceri din banc care vindea frigidere eschimoșilor, el vinde nu doar lucruri inutile, ci și lucruri fatal de dăunătoare – moartea deghizată în viață, minciuna deghizată în adevăr, iadul deghizat în paradis.

Știe cum să îi determine pe oameni să creadă cu cea mai mare fervoare și abnegație în cea mai patetică minciună. Știe cum să convingă un nazist sau un bolșevic că uciderea în masă a nevinovaților este un lucru minunat pentru care posteritatea îi va fi recunoscătoare. Știe cum să convingă un terorist că, aruncându-se în aer împreună cu oameni nevinovați și la întâmplare, va ajunge în rai.

El știe cum să îi facă pe oameni să aibă încredere în înșelători ca și cum ar fi descoperitori ai adevărului, iar în distrugători ca și cum ar fi salvatori.

El este întotdeauna gata să vină în ajutorul omului care caută să își justifice păcatul și nebunia ruinătoare, să încurajeze și să încurajeze pe cei care merg pe calea distrugerii.

El poate oricând să înfățișeze răutatea drept mânie dreaptă, prostia drept înțelepciune, crima drept o ispravă. Este un propagandist atât de strălucit încât toți propagandiștii pământești sunt niște ucenici nenorociți. Pe fiecare dintre ei îi poate oferi propria momeală: pe unii va încerca să-i implice în ocultism, pe alții va încerca să-i convingă în materialismul dur, pe unii le va sugera idei de superioritate națională, pe alții va încerca să-i convingă de fraternitatea națiunilor, dar calea spre această fraternitate o va trasa prin râurile de sânge.

Adevărul este unul singur, indiferent dacă ne convine sau nu; minciuna poate fi orice – nu e de mirare că diferitele forme de minciună se pot lupta violent între ele; una dintre distracțiile preferate ale diavolului este de a-i face pe oameni să se urască, să se persecute și să se omoare unii pe alții pentru ficțiunile sale, cu care a sedus ambele părți.

Iată de ce este atât de periculos să lupți împotriva răului – răul pe care îl combate cineva poate fi foarte real, grav, scandalos – dar el însuși poate fi de partea celuilalt rău. Iar diavolul, făcând acest lucru, va încerca să reducă criticitatea unei persoane la acțiunile sale – și ale celor „proprii”. Din moment ce lupt împotriva „răului”, sunt bun, și din moment ce sunt bun – ce pretenții pot exista față de mine?

Foarte des s-a întâmplat – și se întâmplă – ca oamenii să se lupte cu demonii în râsul strident al acestor demoni. Pentru că aceştia în tot acest timp stau pe spate ACESTOR OAMENI.

Oare această subtilitate a diavolului îl absolvă pe om de responsabilitate? Nu. Scriptura implică faptul că omul poate spune nu. Iar scopul celui rău este de a ne distruge sufletele, ceea ce nu ar fi posibil fără complicitatea noastră. Seducția celui rău este ceva la care omul consimte singur. Acest moment al consimțământului poate fi ascuns de omul însuși (în care cel rău îl va ajuta, fără îndoială) – dar este acolo.

Vine un moment în care omul decide că preferă să se supună diavolului decât lui Dumnezeu. Sau, pentru că diavolul nu prezintă niciodată o carte de vizită – el alege pe altcineva sau altceva decât pe Dumnezeu ca forță călăuzitoare a vieții sale. Trib, națiune, teorie, ideologie, bani, plăceri.

Uneori, o persoană poate alege religia în locul lui Dumnezeu – da, diavolul poate fi profund religios, chiar zelos și pios. (Dacă credeți că acest lucru se întâmplă doar cu musulmanii, nu cunoașteți bine istoria; vremurile moderne, însă).

Înfruntă-l pe diavol

Deci, cum ne putem confrunta cu această forță subtilă supraomenească? De fapt, singuri nu putem – așa cum oaia nu poate face față lupului. Dar oile au un Păstor. După cum spune Sfântul Apostol Ioan: „Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului.” (1 Ioan 3, 8).

Trebuie să rămânem în comuniune cu Hristos – adică, în primul rând, în Biserica Sa, participând la tainele pe care le-a instituit. Așa cum se spune în rugăciunea dinaintea Sfintei Împărtășanii: „ca nu cumva, rămâ­nând de­parte prea multă vreme de împărtă­șirea Ta, să fiu prins de lupul cel înțe­le­gător„. Una dintre primele sarcini ale adversarului este de a ne tăia comuniunea cu Biserica – sau de a ne împiedica să intrăm în ea, dacă suntem încă în afara ei.

Suntem chemați să păzim cu atenție poruncile lui Dumnezeu – și să fim conștienți că orice gând și orice sugestie care ne determină să încălcăm o poruncă (sub orice pretext) vine în cele din urmă de la dușmanul mântuirii noastre. Așa cum spune Sfântul Petru: „Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (1 Petru 5, 8).

Desigur, acest lucru nu înseamnă că ar trebui să ne uităm cu teamă în jurul nostru pentru a căuta diavolul – acesta ca atare foloseşte acest lucru împotriva noastră. A te trezi la realitate înseamnă a fi conștient de realitatea luptei spirituale și a evalua ceea ce se întâmplă tocmai din punct de vedere al semnificației și consecințelor spirituale. Cum vor afecta deciziile mele relația mea cu Dumnezeu? Nu cumva încerc să câștig ceva în această lume cu prețul de a-mi răni sufletul? Nu cumva – chiar acum – fac o înțelegere cu un înșelător?

Și trebuie să mă uit la Dumnezeu. Rețeaua de minciuni poate fi imposibil de descâlcit – dar dispare în lumina Adevărului. Falsitatea – în toate formele și formele sale – este învinsă de Adevăr. Iar Adevărul este Hristos. Nu învingem răul atunci când ne dăm pumnii, ci atunci când ne străduim cu zel să fim acceptați de Domnul nostru Iisus Hristos și să facem ceea ce spune El.

Serghei Hudiev