Selectați pagina

Cimbrul, „medicamentul” antibacterian din grădină

Cimbrul, „medicamentul” antibacterian din grădină

cimbruApreciat încă din Evul Mediu pentru aromatizarea mâncărurilor, dar mai ales pentru uleiul eteric, care devenise aproape un panaceu, capabil să vindece multe din molimele ce au decimat populaţiile, cimbrul de grădină este și astăzi o plantă intens utilizată în fitoterapie. Cura cu cimbru previne bolile cardiovasculare, inclusiv presiunea arterială şi tromboflebitele, prin reducerea concentraţiilor de colesterol şi trigliceride din sânge.

În toate grădinile de legume există parcele mici cu cimbru care radiază, în jur, un miros puternic aromat. Planta este originară din sudul Europei şi nordul Africii, fiind mult cultivată în Spania, Franţa, Maroc, Portu­galia, Italia şi Grecia. Treptat, culturile de cimbru s-au extins în Balcani, Rusia, Germania, Iran, India, Africa de Sud şi America de Nord.

Sub denumirea ştiinţifică de Satureja hortensis (familia Labiatae), are în vorbirea populară mai multe denumiri: cimbrişor grecesc, cimbru mirositor, iarba-cucului, lămâioară, lămâiţă. Cimbrul a fost cultivat încă din Antichitate, mai întâi pentru virtuţile medicinale şi apoi ca plantă condimentară.

În Evul Mediu era mult apreciată în bucătăriile mănăstireşti pentru aromatizarea mâncărurilor grase, fiind adăugat numai după terminarea fierberii pentru a evita apariţia gustului amar. În acea perioadă, uleiul eteric de cimbru devenise un panaceu, capabil să vindece multe din molimele care au decimat populaţiile (ciumă, holeră, tuberculoză pulmonară, friguri galbene).
În România se cultivă în toate zonele naturale, de la câmpie până la munte.

Cimbrul de grădină este o plantă erbacee, anuală, cu tulpi­nă înaltă de 10-30 cm, de culoare verde-roşiatică, lignificată la bază. Frunzele sunt linear-lanceolate, opuse, glabre, cu margini întregi.

Florile mici au petale de culoare violacee, cu pete purpurii pe partea interioară. Înflorirea este eşalonată din iulie până în septembrie. Fructul este o nuculă brună sau cenuşiu-verzuie.
O specie cu caractere asemănătoare este cimbrul de munte – Satureja montana, care creşte până la altitudinea de 1500 m, pe terenuri calcaroase, aride.
În scopuri alimentare şi terapeutice, se utilizează partea aeriană, cu ramuri tinere, nelignificate, care se recoltează în timpul înfloririi, prin tăiere la 7-8 cm de la sol. Se usucă la umbră, în poduri bine aerisite sau în uscătorii cu aer cald, la maximum 33-35 grade C, pentru a evita evaporarea uleiului eteric. După uscare, păstrează un miros aromatic, plăcut, mai pronunţat după frecare în mâini.

Importanța conţinutului biochimic

Aroma frunzelor şi florilor este dată, în primul rând, de uleiul eteric, aflat în cantitate de 0,7-1%, dacă recoltarea se face în timpul înfloririi. Prin distilare, uleiul volatil are culoare roşie, iar prin redistilare devine incolor, cu miros puternic aromat. Din seminţele uscate, uleiul volatil se obţine prin antrenare cu aburi sub presiune în cantitate de 2-7%, fiind un lichid galben, cu tendinţă de cristalizare.
În afara uleiului eteric mai există: taninuri (4-8%), acizi triterpenici liberi, flavonoide, saponine, mucilagii, rezine, fitosterine.

Proprietăţile terapeutice

Proprietățile terapeutice ale cimbrului de grădină se află în strânsă legătură cu marea diver­sitate a componentele biochimice existente în plante.
– antiseptice, antifungice, bactericide, antihelmintice;
– astringente (datorită taninurilor), stomahice, antidiareice, carminative, coleretice;
– expectorante, calmotusive;
– antireumatice, antinevralgice.
În uz intern, preparatele din cimbru acţionează în următoarele afecţiuni:
– insuficienţă hepatică, stimularea secreţiei bilei, enterocolite, indigestii, diaree cronică şi acută, dureri abdominale cu crampe, balonări intestinale, paraziţi intestinali (Giardia-lamblia) şi lipsa poftei de mâncare;
– bronşite cronice, astm bronşic, gripă, răceli, tuse convulsivă, laringită, traheită;
– migrene, stări febrile, nevralgii, oboseală;
– pielonefrite;
– dureri reumatice, artroze;
– anemie, convalescenţă.

Cura cu preparate din cimbru ajută la prevenirea bolilor cardiovasculare, inclusiv presiunea arterială şi tromboflebitele, prin reducerea concentraţiilor de colesterol şi trigliceride din sânge.
În uz extern, cimbrul, sub diverse forme de administrare, are efecte vindecătoare în:
– boli reumatice, lumbago, gută;
– ulceraţii cutanate (plăgi, pete pe obraz, înţepături de insecte);
– seboree, căderea părului (alopecie);
– rinosinuzite (inhalaţii);
– nevralgii dentare (gargară).

Forme de utilizare

În alimentaţie, herba de cimbru, măcinată mărunt, este folosită la condimentarea unor mâncăruri greu digerabile (fasole, mazăre, varză, ciuperci), la aromatizarea salatelor de legume, sosuri, fripturi de porc, vânat şi peşte prăjit sau fiert, cârnaţi, mezeluri, conserve, omletă, ochiuri, brânzeturi, murături (din varză, gogonele, castraveţi, gogoşari).

În terapia medicală, cimbrul de grădină se foloseşte sub diverse forme:
– infuzia preparată din do­uă-trei linguriţe herba uscată şi mărunţită la 250 ml apă clocotită; se infuzează acoperit 10 minute şi se bea o cană pe zi, fracţionată în două-trei reprinze, având efecte în diaree, stimularea apetitului, bronşite cronice, dureri de piept.
– decoctul (două linguriţe la 250 ml apă rece, cu fierbere cinci minute sau tinctură în alcool 400), care se folosesc împotriva durerilor de dinţi, stomac şi de piept.

În uz extern, este frecvent utilizat decoctul concentrat din amestec de cimbru, urzică vie, lipan şi coajă de mesteacăn, pentru frecţionarea pielii capului, având efecte împotriva căderii părului.
Băile calde de şezut cu decoct din amestec de cimbru şi coada-şoricelului sunt eficiente în tratarea tremurului la mâini şi picioare, nevralgii şi leziuni ale coloanei vertebrale.

Uleiul eteric de cimbru sau formele separate de timol şi carvacrol au proprietăţi antifungice, cu aplicaţii contra infecţiilor cutanate şi în igiena bucală.

Alte utilizări

În unele ţări (Mexic, Spania, Portugalia, Grecia) cimbrul de grădină este folosit la purificarea apei datorită proprietăţilor anti­fungice şi antibacteriene.
Uleiul eteric rectificat intră în unele compoziţii de parfumerie, de tip fougère, precum şi în aromatizarea unor paste de dinţi, săpunuri, creme şi detergenţi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке