Selectați pagina

CIFRE ALARMANTE. Peste cinci ani, jumătate din profesori vor fi PENSIONARI

CIFRE ALARMANTE. Peste cinci ani, jumătate din profesori vor fi PENSIONARI

profesori„În prezent, doar 10% dintre absolvenții de la specializările pedagogice se angajează în calitate de profesor sau educator. Dacă nu veți acționa, în anul 2021 numărul cadrelor didactice cu vârsta de pensionare va constitui 50% din numărul total de cadre didactice care activează în sistemul educațional”.

Acesta este avertismentul expertului Kęstutis Jovaišas, liderul de echipă al companiei estoniene „Civitta”, care a realizat un studiu preliminar, la solicitarea Ministerului Educației de la Chișinău pentru a elabora noua formulă de salarizare a cadrelor didactice și manageriale din R. Moldova.

Potrivit studiului, cauza acestei situații este actualul sistem de remunerare a cadrelor didactice din R. Moldova care nu stimulează performanța, profesorii nu sunt motivați să își sporească nivelul de calificare, iar managerii instituțiilor de învățământ general au mai degrabă rolul de administrator, decât de director autonom.

„Remunerarea în funcție de numărul de ore predate și numărul de ani lucrați în același loc nu este suficient de motivantă, deoarece nu se ține cont de performanța pedagogului și nici de evoluția profesională a acestuia. Obținerea gradelor didactice nu schimbă prea mult situația, pentru că tehnicile de predare rămân aceleași, chiar dacă pedagogul a acces la un grad mai mare. De asemenea, beneficiul financiar este prea mic pentru a justifica efortul ce trebuie depus pentru a obține un grad didactic, ceea ce explică interesul scăzut al pedagogilor, în special din mediul rural. Totuși, scopul nu este de a avea cât mai mulți învățători cu grade, ci de a crea cât mai multe personalități-model pentru elevi. În acest context, trebuie să implementați soluții alternative, dar flexibile, care ar permite motivarea profesorilor. Totodată, este necesar să continuați reforma în sistemul educațional, deoarece în școlile cu un număr mai mare de copii performanța academică a elevilor este mai mare, iar cadrele didactice au o pregătire mai bună. Numărul cadrelor manageriale, la fel, trebuie optimizat, or, principiul „un director – o clădire” este costisitor și nu este eficient. O mare provocare pentru sistemul educațional din Republica Moldova este transformarea directorilor în adevărați lideri ai comunităților școlare”, sunt recomandările expertului estonian.

Ministra Educației, Corina Fusu, i-a răspuns lui Kęstutis Jovaišas că este foarte important ca noua formulă de salarizare să fie una bazată pe aprecierea performanțelor.

„Ministerul Educației susține implementarea practicilor europene, inclusiv a discutat posibilitatea de a forma pedagogii inițial și continuu multidisciplinar, ceea ce ne-ar ajuta să soluționăm problema insuficienței cadrelor didactice și să optimizăm sistemul educațional. Un profesor care ar deține abilități pentru a preda mai multe discipline ar avea și un salariu mai mare. Deși la momentul actual în Republica Moldova raportul elev-cadru didactic este de 11:1, față de 18:1 – în școlile europene, avem profesori-lipsă la mai multe discipline. Dorim să creăm un sistem viabil, ce încurajează tinerii, motivează fiecare pedagog și asigură calitatea instruirii, indiferent de localitatea în care se află școala. Suntem dispuși să elaborăm împreună conceptele alternativelor pentru remunerarea cadrelor didactice și manageriale și să examinăm minuțios provocările pentru fiecare dintre ele”, a declarat Corina Fusu.

Experții estonieni au salutat inițiativa de a instrui multidisciplinar pedagogii, afirmând că aceasta este soluția optimă în contextul numărului în scădere al populației, respectiv, al elevilor. De asemenea, experții au recomandat intensificarea transferului de cunoștințe între cadre didactice și între instituții de învățământ, instituirea mentoratului, angajarea directorilor nu doar cu experiență didactică, ci mai degrabă cu abilități manageriale.

Noua viziune strategică privind noul sistem de remunerare a profesorilor urmează să fie definitivată în viitorul apropiat, promite Ministerul Educației.

Elaborarea unei noi formule de salarizare a cadrelor didactice și manageriale este unul dintre indicatorii Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”, realizat de Ministerul Educației, cu suportul Băncii Mondiale.

Sursa: Ziarul National

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: