Select Page

China va construi centrale nucleare plutitoare

China va construi centrale nucleare plutitoare

centrala nuclearaChina va construi centrale nucleare plutitoare capabile să faciliteze exploatarea resurselor marine, a anunţat miercuri guvernul chinez, reafirmând totodată obiectivul Beijingului de a dubla până în 2020 capacitatea parcului nuclear chinez, relatează AFP.

„Avem în derulare proiecte de centrale nucleare plutitoare, care vor fi supuse unor evaluări riguroase şi ştiinţifice”, a explicat Xu Dazhe, preşedintele autorităţii chineze de supraveghere a energiei nucleare, în cadrul unei conferinţe de presă.

Două proiecte concurente sunt dezvoltate de CGN (China General Nuclear) şi CNNC (China National Nuclear Corporation), doi giganţi în domeniul nuclear civil, şi au fost integrate în noul plan cincinal chinez (2016-2020).

Aceste nave echipate cu mici reactoare sunt concepute pentru a alimenta cu electricitate platformele de foraj petroliere şi gazeifere, însă, de asemenea, şi insulele şi zonele de coastă, furnizând, de exemplu, energia necesară pentru operaţiunile de desalinizare a apei, potrivit companiilor. Acesta nu este primul proiect de folosire a energiei nucleare civile pe mare — Rusia este deja angajată în construirea propriei centrale nucleare plutitoare — însă conceptul stârneşte îngrijorări serioase cu privire la siguranţa unei astfel de facilităţi.

CGN şi-a propus să termine construcţia centralei sale plutitoare în termen de patru ani. Cu un reactor proiectat de companie, ACPR50S, centrala va oferi „o sursă sigură de energie” pe mare, a dat asigurări CGN la mijlocul lunii ianuarie.

Nava-centrală a CNNC, dotată cu reactorul ACP100S, urmează să fie operaţională până în 2019.

China şi-a reafirmat de asemenea obiectivele de dezvoltare a parcului său nuclear: în prezent dotat cu 30 de reactoare (28,3 de gigawaţi), parcul urmează să atingă o capacitate totală de 58 de gigawaţi până în 2020.

China dispune de 24 de reactoare în prezent în construcţie, o treime dintre reactoarele în construcţie la nivel mondial, potrivit federaţiei World Nuclear Association (WNA).

Sursa: www.agerpres.ro

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *