Selectați pagina

Chiar de va muri a doua zi cel care s-a mărturisit, este primită la Dumnezeu pocăința lui

Chiar de va muri a doua zi cel care s-a mărturisit, este primită la Dumnezeu pocăința lui

Am scris în mai multe rânduri despre aceasta, însă văd că unii tot mai au îndoială despre iertarea pe care o primesc la mărturisire. Din multa nedumerire ajung uneori la deznădăjduire, pentru aceasta mai scriu iarăși câteva cuvinte spre lămurire.

Mulți se întreabă cu mintea: „Pentru ce se mai dă canonul și uneori chiar oprirea de la Sfânta Împărtășire, de vreme ce cel care s-a mărturisit a primit iertare?” Acest lucru îi face pe mulți să se îndoiască și pentru asta nu dau atenția cuvenită la taina mărturisirii.

Văzând că li se dă canon după mărturisire, ei cred că nu primesc iertare de păcate, până când nu termină canonul rânduit de preot. Această părere este cu totul greșită și străină de credința noastră. Papistașii au această învățătură greșită, pentru care au și născocit Purgatoriul, adică locul unde se curăță după moarte sufletele care nu și-au împlinit canonul. Aceștia spun că afară de Rai și de iad, mai este un loc numit Purgatoriu, unde se pedepsesc o vreme sufletele celor care s-au mărturisit și au primit Sfintele Taine, dar n-au apucat să termine canonul rânduit de preot.

Noi, creștinii ortodocși, credem și mărturisim că tot cel ce se pocăiește, mărturisindu-și păcatele cu zdrobire de inimă, primește iertare de la Dumnezeu chiar în clipa când îi citește preotul dezlegarea. Învățătura aceasta este întărită de Sfintele Soboare și anume prin canonul 2 al Soborului din Laodiceea, prin canonul 3 al Soborului de la Niceea, apoi prin canonul 102 al Soborului din Trulan și prin canonul 5 al soborului din Ancira. De asemenea, se întărește aceasta și prin canonul 74 al Sfântului Vasile cel Mare, precum și prin canonul 3 al Sfântului Grigore, Episcopul Nisiei (către Litoion).

Avem apoi ca mărturie cuvintele Sfântului Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, care spune că iertarea păcatelor se dă chiar în ceasul mărturisirii, când omul își destăinuiește deplin toate păcatele sale cu zdrobire de inimă și cu hotărâre statornică de a nu mai păcătui. Și ne încredințează pentru aceasta Sfântul Simeon, aducând ca pildă cuvintele Sfintei Evanghelii, unde spune cum a primit îndată iertare vameșul cel smerit din Templu, mai marele vameșilor Zaheu din Ierihon, slăbănogul de la Vitezda, apoi fiul cel pierdut, tâlharul cel credincios, femeia cea desfrânată și alții care s-au căit din toată inima.

Potrivit cu pildele acestea din Sfânta Evanghelie, a scris și Sfântul Atanasie cel Mare către Antioh, că toți cei care cu adevărat se pocăiesc, într-o clipă se eliberează de greutatea cea mai dinainte a păcatelor și de osândă. Pentru aceasta zice Sfăntul: „Chiar de va muri a doua zi cel care s-a mărturisit, este primită la Dumnezeu pocăința lui”.

Sântul Ioan Gură de Aur spune că pentru iertare nu este nevoie de zile sau de ani mulți… căci de se va îndepărta omul de relele cele mai dinainte, făgăduind lui Dumnezeu cu adevărat că nu se mai atinge de ele, atunci nu cere Dumnezeu mai mult ca răspuns (din cartea cea către Sfântul Filogoniu).

Din aceste mărturii poate să înțeleagă oricine că prin pocăință și mărturisire curată creștinul dobândește îndată iertarea pentru păcate, însă nu i se iartă împreună și canonul păcatelor. Cu alte cuvinte, păcatele se iartă prin mărturisire, dar certarea pentru păcate rămâne. De aici a ieșit și proverbul în lume: „De iertat ești iertat, dar canonul ai de purtat„.

Avem ca pildă certarea Sfântului Prooroc David, care a fost iertat de Dumnezeu pentru păcatele Iui, dar canonul l-a tras cu vârf și îndesat. Iertarea a primit-o îndată ce și-a mărturisit păcatul, când a zis proorocul Natan: „Domnul a ridicat păcatul tău!” Însă certarea, adică canonul pentru vina păcatului nu i s-a iertat, Căci deși s-a căit și a primit încredințarea de la proorocul Natan pentru iertare, totuși, după aceea a fost izgonit de la împărăție de către fiul său Avesalom. Apoi tăierea și alte mii de rele au venit asupra casei lui David, ca o certare pentru păcatele sale, după cum i-a proorocit însuși Natan.

La fel se întâmplă și cu cei care își mărturisesc păcatele cele grele așa cum se cuvine: primesc iertare prin rugăciunea preotului, dar rămâne asupra lor certarea pentru păcate, adică canonul. Dacă nu primim certarea în viața aceasta, atunci o luăm veșnic pe lumea cealaltă. Sfântul Prooroc David a primit cu bucurie certarea cea vremelnică ca să scape de cea veșnică, pentru aceasta zice la Psaltire: „De certat m-a certat Domnul, dar morții nu m-a dat!” În ziua de azi există îndoială pentru iertarea de la mărturisire mai ales se îndoiesc cei cu păcate grele, care sunt opriți de la Sfânta Împărtășire pentru o vreme. Căci zic ei: „Cum sunt iertat, dacă am legătura canonului?

La aceasta răspunde Sfântul Nicodim Aghioritul, zicând: „Adevărat este că se iartă păcatul, prin mărturisire însă pe baza făgăduinței că va păzi canonul și depărtarea de Sfânta Împărtășanie„. Pentru aceasta se obișnuiește ca înainte de molitfa iertării, duhovnicul să-i rânduiască canonul potrivit pentru păcate. Canonul nu este însăși plata pentru vina păcatului, ci este mai mult o condiție care se pune înainte de iertare. Cuviosul Nicodim mai spune că rostul canonului, la cei care au păcate grele nu este numai pentru certarea păcătosului, ci mai cu seamă a se cerca și a se întemeia creștinul mai mult în darul iertării, pe care l-a primit la mărturisire.

Cu alte cuvinte, este nevoie de această dietă duhovnicească pentru a-l păzi pe om să nu-și piardă darul, adică să nu alunece iarăși în cele vechi. Deci să fie încredințat fiecare că prin mărturisire curată, primește iertarea îndată, oricât de mare ar fi păcatul lui. Dumnezeu iartă cu aceeași ușurință, atât pe cele mici, cât și pe cele mari. Căci zice în cartea întâi sobornicească a Sfântului Evanghelist Ioan: „De vom mărturisi păcatele noastre, credincios și drept este Domnul spre a ne ierta păcatele noastre și a ne curăți de orice nedreptate!

Toți cei care au fost învrăjbiți cu Dumnezeu prin păcate grele, la taina mărturisirii se împacă iarăși cu Dumnezeu, care le înnoiește dreptul de moștenire cerească și ei primesc iarăși darul pe care l-au pierduť

Sărutarea fiului pierdut din Sfânta Evanghelie închipuie împăcarea celui păcătos cu Părintele Ceresc, iar inelul pe care l-a primit fiul cel pierdut, este darul Sfântului Duh, care se întoarce iarăși la cel care se pocăiește după lege. Apoi vițelul cel gras, care s-a înjunghiat la aflarea fiului, închipuie Trupul și Sângele Domnului, care se jertfește pentru noi, păcătoșii. Toate canoanele și toate nevoințele noastre nu au nici o valoare fără această jertfă dumnezeiască. Izvorul iertării noastre este Jertfa cea negrăită a Mântuitorului nostru.

Însuși Domnul spune la Sfânta Evanghelie de la Matei că a venit în lume, „ca să-și dea sufletul Său pentru răscumpărarea multora„.

Iar Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan spune: „Sângele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curățește pe noi de orice păcat„. (I Ioan, l, 7).

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul; Hrană duhovnicească

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *