Selectați pagina

Chiar dacă noi prin păcatele noastre i-am întrece pe toţi păcătoşii din veac, nici atunci nu ar trebui să deznădăjduim faţă de mila lui Dumnezeu

Chiar dacă noi prin păcatele noastre i-am întrece pe toţi păcătoşii din veac, nici atunci nu ar trebui să deznădăjduim faţă de mila lui Dumnezeu

A spus stareţul Antonie:

Când părintele duhovnic, prin puterea dată lui de Dumnezeu, vă spune: ,,te iert şi te dezleg de toate păcatele tale”, aceste cuvinte trebuie să le luaţi aşa ca şi cum prin limba lui le rosteşte Însuşi Iisus Hristos şi chiar în acea clipă dezlegarea făcută este confirmată în cer de Dumnezeu Tatăl şi de Sfântul Duh.

Vedeţi cât de milostiv este Dumnezeu faţă de păcătoşii care se căiesc!…

Prin acest cuvânt al părintelui duhovnic se dezleagă nu numai păcatele spovedite verbal, ci şi cele nespovedite din uitare sau din neştiinţă. Părintele duhovnic nu poate dezlega numai acele păcate pe care păcătosul cu intenţie le tăinuieşte, de ruşine şi de frică, păcate pe care nici Dumnezeu Însuşi nu le iartă.

Însă păcatele dumneavoastră toate sunt iertate şi dezlegate şi, chiar dacă la vremea sa şi moartea ar veni, cu deplină credinţă şi nădejde în mila lui Dumnezeu să fiţi împăcat în duhul dumneavoastră, căci păcatele tinereţii -ale neştiinţei dumneavoastră- nu vor fi pomenite înaintea lui Dumnezeu, lucru de care vă încredinţez cu numele Lui cel sfânt.

Iar îndoiala ce o aveţi cu privire la dezlegarea păcatelor dumneavoastră, este lucrarea duhului potrivnic, foarte primejdioasă, în care nicidecum nu trebuie să vă încredeţi. Chiar dacă noi prin păcatele noastre i-am întrece pe toţi păcătoşii din veac, nici atunci nu ar trebui să deznădăjduim faţă de mila lui Dumnezeu, căci El pentru aceasta L-a trimis pe Fiul Său Cel Unul-Născut din cer în lume, ca să-i mântuiască pe păcătoşi: pe noi, prea mult păcătoşii, după mare mila Sa ne mântuieşte şi moştenitori ai Împărăţiei Sale ne face

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: