Select Page

Cele mai nebuneşti lucruri pe care oamenii şi le implantează în corp

Cele mai nebuneşti lucruri pe care oamenii şi le implantează în corp

Filmele SF ne-au croit o imagine în ce priveşte cyborgii, dar sunt deja oamenii care şi-au implantat cipuri sofisticate, magneţi în degetele de la mâini sau leduri luminoase pe sub piele, relatează Business Insider. Iată câteva dintre cele mai nebuneşti lucruri pe care oamenii şi le-au implantat sub piele până acum.

Artista care şi-a implantat un cip pentru a simţi cutremurele

Artista spaniolă Moon Ribas şi-a dorit să poată simţi cutremurele, motiv pentru care are un implant sub piele, iar acesta este conectat la iPhonul său, care urmăreşte activitatea seismică. Atunci când are loc un cutremur, implantul său vibrează în funcţie de intensitatea cutremurului, iar ea transpune aceste senzaţii în dansul său. Planeta se mişcă, producând permanent vibraţii. „M-am gândit că ar fi uluitor dacă am putea traduce aceste mişcări naturale masive într-un alt mod,” a declarat Moon Ribas, scrie businessmagazin.ro.

Bărbatul care şi-a implantat o ureche într-o mână

Artistul Stelard s-a hotărât să-şi transforme corpul într-un terminal care să poată transmite sunetele şi altor oameni de pe glob. Anul trecut, printr-o operaţie complexă i-a fost implantată pe brţ o ureche crescută în laborator. El plănuieşte să o conecteze la internet, iar un microfon ar urma să transmită sunetele din preajma braţului său.

Un fan al tehnologiei care vrea un o cheie de încriptare la încheietura mâinii

Iniţial, tot ceea ce îşi dorea Amal Graafstra a fost să nu mai fie nevoit să poarte cheile pretutindeni. Recent însă, Graafstra, care este fondator al companiei Dangerous Things, a dezvoltat un implant special, care conţine chei criptografice. Acest cip a fost implantat la încheietura mâinii sale, ceea ce îi permite să-şi folosească propriul corp pentru a decripta fişiere.

Un bărbat care nu poate desluşi culorile şi-a implantat o antenă pentru a putea diferenţia nuanţele

Artist şi activist, Neil Harbison nu poate vedea culorile, dar o antenă îl ajută să le… audă. Antena este conectată la un cip care traduce culorile în sunete, convertindu-le în diferite frecvenţe ce vibrează.

Un specialist în vânzări cu o cască de telefon în ureche

Rich Lee şi-a dorit să poată ascuta muzică pe ascuns. Aşa că în 2013 şi-a implantat în ureche un device pentru a putea face acest lucru. Ulterior, decizia sa s-a dovedit folositoare şi în alte circumstanţe, de pildă să vorbească la telefon.

Un fotograf cu o cameră în craniu

Mulţi fotografi simt camera ca pe o extensie a corpurilor lor. Wafaa Bilal, fotograf şi profesor la NYU, şi-a implantat o cameră în ceafă. Câteva luni mai târziu, din pricina unor complicaţii de sănătate, mare parte din device a fost îndepărtat.

Un tip pasionat de hacking biologic şi-a implantat un cip de tip bluetooth

Pentru a-şi monitoriza semnele vitale, Tim Cannon, un pionier în domeniul bio-hacking-ului şi-a implantat un cip în 2013. De-atunci, implanturile de acest fel au devenit tot mai mici iar Cannon şi-a dezvoltat o companie în domeniu.

Soldaţi cu cip-uri implantate în creier

Departamentul de Apărare din SUA speră ca la un moment dat va putea să trateze urmările războiului asupra soldaţilor – ca sindromul post traumatic – prin cip-uri implantate în creier.

Un profesor şi soţia sa au implanturi pentru a simţi mişcările celuilalt

Kevin Warwick este unul dintre cei mai importanţi pionieri în domeniul bio-hackig. În 1998, Warwick, care este profesor de cibernetică la Reading University, a devenit primul cyborg din lume; şi-a implantat un cip în braţ pentru a putea face diverse lucruri de la distanţă, de pildă să deschidă uşi sau să stingă lumina. Mai târziu, cipul din braţul său a fost conectat printr-o intervenţie chirurgicală la sistemul nervos central, ceea ce îi permite practic să se conecteze la calculator.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *