Selectați pagina

Cele 9 Sinoade Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe Universale și minunile care s-au întâmplat

Cele 9 Sinoade Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe Universale și minunile care s-au întâmplat

Am ales ca temă a calendarului pe 2014 Sinoadele Ecumenice ale Bisericii noastre, pentru că, ne spune Sfântul Nectarie al Pentapolei, cele șapte Sinoade sunt stâlpii de neclintit ai Bisericii pe care, ca pe niște piedestale și temelii sigure, se sprijină întregul edificiu al creștinismului. Cele șapte turnuri prea înalte ale adevărului care au fost înălțate pentru paza dumnezeieștii dogme, care ni s-a revelat din Cer. Cele șapte fortificații ale Ortodoxiei, care au păzit sfintele tradiții de sofismele ereticilor. Cele șapte harisme ale Duhului Sfânt, care stabilesc și luminează pe cei ce stau întru întuneric și în umbră și îi sfințesc pe credincioși. Cele șapte flaute ale teologiei care au biruit trâmbițele ritorilor și sofiștilor.

În afara celor șapte Sinoade Ecumenice, noi ne vom referi și la Sinoadele VIII și IX Ecumenice, pe care tradiția Bisericii noastre, așa cum menționează părintele Gheorghios Metallinós, le acceptă ca ecumenice, deși unii teologi contemporani nu recunosc ecumenicitatea lor din cauza tendințelor ecumeniste și filopapistașe pe care le reprezintă. Însă tradiția Bisericii noastre și mari teologi recunoscuți le acceptă ca ecumenice, pentru că întrunesc toate caracteristicile Sinoadelor Ecumenice. Sinoadele Ecumenice și dintre acestea, mai ales Sinodul al VIII-lea și al IX-lea, care explică diferențele dogmatice dintre Biserica Ortodoxă de Răsărit și papism, le sunt piedică în eforturile lor unioniste.

Aceeași cale pe care au ales-o Sfinții Apostoli pentru a soluționa problemele apărute în privința credinței (de pildă, Sinodul Apostolic din anul 48 d.Hr.) au urmat-o și urmașii acestora, precum și Părinții de după ei ai Bisericii noastre celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești.

Sinoadele s-au întrunit mai ales pentru a combate ereziile scornite, din păcate, de persoane din interiorul Bisericii, de clerici și laici, și pentru a restabili poziția, insuflată de Dumnezeu și veritabilă asupra acestor subiecte, a Preasfintei noastre Biserici, singura adevărată. Din epoca Apostolilor se vede că exista problema ereticilor și acest lucru devine evident din cuvintele Apostolului Pavel: ”De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3:10).

Însă mai ales după Schisma din 1054, cea mai mare amenințare și cele mai mari probleme provin de la papism. Nimic și nimeni nu a luptat mai mult decât papismul împotriva Bisericii noastre și, în consecință, împotriva patriei noastre. De aceea șiSfântul Nectarie ne spune: ”Papii păcătuiesc și se osândesc până la a Doua Venire, probabil că și veșnic, din pricina fărădelegilor împotriva Bisericii Ortodoxe, din pricina pseudo-unirii și a rânduielilor rău credincioase și anticreștinești”.

Noi trebuie să rămânem credincioși Bisericii noastre, hotărârilor Sinoadelor, Părinților noștri luminați de Dumnezeu. ”Stați tari păzind tradițiile” spune Sfântul Marcu Eugenicul. Iar Sinodul din Laodicea spune: ”Să nu vă rugați împreună cu nici unul dintre eretici sau schismatici”. De asemenea, Canonul Apostolic 45 spune: ”Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească, iar dacă le-a îngăduit acestora să săvârșească ceva ca clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească”. De câte ori nu a fost încălcat acest canon!

Părinții, deși mulți dintre ei erau neînvățați, nu acționau raționalist, după mintea lor împătimită, ci prin harul Domnului, care de necontestat. ”Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor” (Luca 10:21). Însă au fost oameni cu totul dăruiți lui Dumnezeu, oameni ai nevoinței și ai rugăciunii.

Preasfântul Duh era cel care îi călăuzea. ”Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăște prorocii, sfințește pe preoți, pe cei necărturari i-a învățat înțelepciune, pe pescari teologi i-a arătat, toată rânduiala Bisericii o plinește” (Stihiră idiomelă a Vecerniei Cincizecimii).

CE ESTE UN SINOD ECUMENIC

Sinod Ecumenic este și se numește sinodul convocat prin poruncă împărătească și constituit din Episcopii Bisericii prezenți personal sau prin reprezentanții lor, care expune public definirea dogmatică a credinței, dispune cu evlavie și dreapta credință în virtutea Sfintelor Scripturi sau Sinoadelor Ecumenice precedente, iar hotărârile sale sunt acceptate de către toți Patriarhii și Arhiereii Bisericii sobornicești fie prin prezența lor personală, fie prin reprezentanții lor, fie prin scrisorile semnate de ei”.

Sfântul Nectarie, Despre Sinoadele Ecumenice, Pireu 1993

SINODUL I ECUMENIC

Primul Sinod Ecumenic s-a întrunit în anul 325 d.Hr. la Niceea sub împăratul Constantin cel Mare. La acest sinod au luat parte 232 de arhierei și 86 de preoți, diaconi și monahi, adică în total 318 de Părinți. Printre aceștia, cei dintâi și pionierii Sinodului au fost Sfinții Silvestru, Papă al Romei, Mitrofan, Patriarhul Constantinopolului, Alexandru, Patriarhul Alexandriei care-l avea ca ajutor pe Athanasie cel Mare, Eustatie, Patriarhul Antiohiei, Macarie, Patriarhul Ierusalimului, Sfântul Pafnutie Mărturisitorul, Sfântul Spiridon, Sfântul Ahilie, Sfântul Nicolae și alți aleși Părinți purtători de Dumnezeu, care au venit unii cu mâinile tăiate, alții cu nasul tăiat, alții fără urechi, alții fără un ochi, de pe urma martiriilor din timpul marilor prigonitori Dioclețian, Maximian și Liciniu.

Motivul pentru care s-au întrunit a fost doctrina eretică, greșită și care conduce la păcat a unui preot alexandrin, Arie, care învăța că ”Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu este creatură și instrument [al lui Dumnezeu], de altă esență și fire decât Tatăl”. Cu alte cuvinte, tăgăduia dumnezeirea lui Hristos. Sfântul Sinod a dogmatizat că Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos al nostru, este ”neschimbător, imuabil și fără de început ca Dumnezeu adevărat și deoființă cu Tatăl”. ”Fiind Dumnezeu desăvârșit, prin întruparea Sa a devenit și om desăvârșit”. Are firea dumnezeiască desăvârșită. De asemenea, Sinodul a formulat și primele șapte articole ale Simbolului de Credință. Prin dezaprobarea învățăturii lui Arie, Sinodul a salvat Biserica de la o pervertire iminentă.

SINODUL II ECUMENIC

Al II-lea Sinod Ecumenic s-a întrunit pe vremea împăratului Theodosie cel Mare, la Constantinopol, în anul 381 d.Hr. S-au adunat 150 de episcopi, toți din Răsărit. Din Apus nu s-a prezentat nimeni, nici măcar un reprezentant sau emisar. La acest sinod s-au distins de Dumnezeu purtătorii Părinți: Grigorie de Nazianz, Timotei al Alexandriei, Meletie al Antiohiei, Chiril al Ierusalimului, Amfilohie al Iconiului și Grigorie al Nissei.

Ca președinte a fost recunoscut Meletie, Episcopul Antiohiei, datorită vârstei sale venerabile și marilor sale strădanii date împotriva arienilor. Motivul pentru care s-a întrunit a fost erezia blasfemiatoare a Patriarhului Constantinopolului, Macedonie, și a adepților lui care susțineau că Duhul Sfânt nu este Dumnezeu, deoființă cu celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi, ci o creatură desăvârșită, care a fost creată de Tatăl prin Fiul.

Sinodul acesta a anatemizat orice erezie precedentă, din timpul împăraților Constanțiu, Iulian și Valent, a confirmat actele Sinodului precedent și a dezvoltat și completat Simbolul de Credință prin articolul al 8-lea, care se referă la Duhul Sfânt. Sinodul acesta a dogmatizat că Duhul Sfânt este Dumnezeu, deoființă și împreună-veșnic cu Tatăl și cu Fiul, egal cu celelalte două Persoane, cu Tatăl și cu Fiul.

SINODUL III ECUMENIC

Al III-lea Sinod Ecumenic s-a întrunit în anul 431 la Efes, pe vremea împăratului Theodosie cel Mic. A fost alcătuit din 200 de Părinți purtători de Dumnezeu.

Motivul pentru care s-a întrunit l-au constituit învățăturile eretice ale rău-credinciosului și antropolatrului*(gr.ανθρωπολάτρης cel ce divinizează omul, închinător la om n. trad.) Patriarh Nestorie al Constantinopolului. Nestorie încerca să demonstreze că Mântuitorul este un superior prorocilor, diferențiindu-se de aceștia doar prin faptul că în ei se sălășluia Duhul Sfânt și erau purtători de Duh, în timp ce în Iisus Hristos se sălășluia Cuvântul lui Dumnezeu și prin urmare era purtător de Dumnezeu sau sălaș al Cuvântului. Iar pe Doamna noastră Născătoarea de Dumnezeu o numea nu Theotokos, ”Născătoare de Dumnezeu”, ciChristotokos, ”Născătoare de Hristos”.

Mentorii acestui sinod au fost: mai întâi Sfântul Chiril, ca Patriarh al Alexandriei și locțiitor al Papei. Al doilea, Patriarhul Ierusalimului Juvenalie, și al treilea, Memnon al Efesului. Fiind cel dintâi în ordinea dipticelor, așadar, la Sinod Ecumenic, Sfântul Chiril a proclamat dimpreună cu ceilalți Părinți și a dogmatizat că Domnul nostru Iisus Hristos este unul după Ipostas, Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit. Iar Preacurata Fecioară, cea care l-a născut după trup, este în primul rând și cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

Însemnătatea Sinodului III Ecumenic constă în faptul că a stabilit relația dintre cele două firi ale lui Hristos, cea dumnezeiască și cea omenească, și a mărturisit că Sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu, ”pentru că Dumnezeu Cuvântul S-a întrupat și a devenit om și din această zămislire s-a unit cu sălașul pe care l-a luat de la ea”.

SINODUL IV ECUMENIC

Sinodul IV Ecumenic s-a întrunit pentru a combate erezia presviterului Eutihie și a adepților lui, a monofiziților, care susțineau că firea omenească a lui Hristos a fost absorbită la Întrupare de firea dumnezeiască. Hristos a devenit o singură fire, cea dumnezeiască.

 Sfânta Împărăteasa Pulheria, avându-l drept colaborator prompt și sincer pe Marcian, îi recheamă pe episcopii care fuseseră exilați în urma Sinodului tâlhăresc din Efes (449) și convoacă pe 8 octombrie 451 la Calcedonul Bitiniei Sinodul al IV-lea Ecumenic. La acesta au luat parte 630 de episcopi sau, după alții, 520. În actele sinodului însă apar doar 360 de nume. În orice caz însă acest Sinod Ecumenic a fost cel mai numeros dintre toate cele trei Sinoade Ecumenice precedente. Mai toți episcopii participanți aparțineau Răsăritului, în timp ce din Apus nu au venit decât doi episcopi și patru emisari ai Papei.

Părinții au dogmatizat că în Hristos se întâlnesc două firi depline și desăvârșite, cea dumnezeiască și cea omenească, care s-au unit la Întrupare în ipostasul lui Dumnezeu Cuvântul în chip neamestecat, neschimbat, nedespărțit și neîmpărțit.

SINODUL V ECUMENIC

Sinodul V Ecumenic s-a întrunit la Constantinopol pe vremea Impăraților Iustinianși Teodora începând cu 5 mai până pe 21 iunie 553 d.Hr. A fost alcătuit din 165 de Părinți purtători de Dumnezeu, avându-l ca președinte pe Patriarhul Constantinopolului Eutihie. Sinodul a anatemizat pe Origen, pe Didim cel Orb și pe Evagrie Ponticul și dogmele lor, precum: preexistența sufletelor, metempsihoza, doctrina că iadul va lua sfârșit, că demonii vor reveni la harul angelic, doctrina despre învierea sufletelor fără trupuri, despre existența însuflețită a corpurilor cerești și alte erezii.

Al V-lea Sinod Ecumenic, după cum spune Sfântul Nectarie, este mai puțin important decât cele patru Sinoade Ecumenice precedente în ce privește caracterul său, pentru că a fost convocat nu pentru a decide asupra unei dogme de credință și pentru a dezbate o problemă duhovnicească nerezolvată, ci pentru a păzi duhul corect al Sinoadelor precedente mai-sus menționate. De asemenea, ca să se ajungă la o reconciliere cu cei care s-au rupt de Biserică în urma Sinoadelor III și IV Ecumenice și să readucă pacea în Biserică și în Stat. Din acest motiv, caracterul Sinodului V Ecumenic este mai degrabă preventiv, tranzitoriu și reconciliator decât unul dogmatic. Începând cu acest Sfânt Sinod Ecumenic putem spune că avem de-a face nu o nouă etapă în istoria Sfintelor Sinoade.

SINODUL VI ECUMENIC

Sinodul VI Ecumenic s-a întrunit pe vremea împăratului Constantin Pogonat, în 680-681 la Constantinopol, pentru combaterea ereziei monoteliților. Potrivit Sfântului Fotie cel Mare, au fost prezenți 170 de episcopi, iar după alte surse 289. Sinodul acesta a hotărât în mod festiv că Biserica recunoaște pe de o parte două firi în Hristos, dar nu amestecate, și două voințe, diferite, dar nu antagonice.

Sinodul VI Ecumenic a salvat Biserica Ortodoxă de primejdia rătăcirii, a dezvoltat și a tâlcuit cele spuse de Părinți despre voințele în Hristos și a oprit controversele. Sinodul VI Ecumenic poate fi considerat sfârșitul discuțiilor dogmatice și pecetea care a pecetluit întreaga teologie dogmatică, dezvoltată sub toate aspectele ei de către Părinți. Sinodul VI Ecumenic reprezintă a șasea fortificație a Bisericii Ortodoxe, care a îngrădit grădina dreptei credințe în care răsar florile mântuitoare și vii ale Raiului.

De asemenea, există și Sinodul Ecumenic Quinisext, care s-a întrunit în anul 691 d.Hr. la Constantinopol pe vremea împăratului Iustinian al II-lea și care a avut loc ”în turla palatului”, de aceea mai este cunoscut și sub numele de Sinodul Trulan. Acest Sinod a sistematizat și definitivat lucrarea Sinoadelor V și VI Ecumenice, de aceea, deși ”ecumenic”, s-a numit Quinisext, adică Sinodul Cinci-Șase și nu s-a numărat ca un Sinod Ecumenic separat.

SINODUL VII ECUMENIC

Sinodul VII Ecumenic s-a întrunit pe 24 septembrie al anului 787 la Niceea Bitiniei, în Sfânta Biserică a Sfintei Sofia, pe vremea domniei împăratului Constantin al VI-lea și a mamei sale Irina cea din Atena.

S-au adunat 216 arhierei și 132 de egumeni și monahi dintre protagoniștii și martirii luptei de păstrare a sfintelor icoane.

La acest Sinod, Părinții au dogmatizat că acela care divinizează icoanele este străin și despărțit de credința creștinilor ortodocși, că ”cinstea icoanei trece la prototip” și că acela care se închină și cinstește icoana se închină la ipostasul sfintei persoane sau la sfântul eveniment reprezentat în aceasta. ”Icoana este o amintire”, după cuvântul Sfântului Ioan Damaschin. ”Și ceea ce este cartea pentru cei învățați este icoana pentru cei neînvățați, ceea ce este cuvântul pentru auz este icoana pentru vedere”.

În urma hotărârii insuflate de Dumnezeu mai sus înfățișate a Sinodului VII, în anul 843 a avut loc reașezarea cinstirii sfintelor icoane de către binecredincioșii împărați, Theodora și fiul ei Mihail al III-lea, și de către Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Meletie Mărturisitorul. Însemnătatea acestui sinod constă în faptul că a ferit Biserica de noi schisme și erezii și astfel a păzit Ortodoxia.

SINODUL VIII ECUMENIC

Sinodul VIII Ecumenic s-a întrunit în 879-880 d.Hr. la Constantinopol pe vremea domnieiîmpăratului Vasilie Macedon, pe când Patriarh al Constantinopolului era Fotie cel Mare. Au fost de față 383 de episcopi din întreaga Biserică.

Așa cum menționează Înaltpreasfințitul Mitropolit de Nafpaktos, kir Ierótheos, Sinodul al VIII-lea a anulat Sinodul din 869-870 și a confirmat Sinodul VII Ecumenic. De asemenea, au fost emise trei sfinte canoane importante care privesc chestiuni ecleziale fundamentale. Sinodul acesta a anulat anatemele care s-au impus lui Fotie de către Sinodul din 869-870, a condamnat Filioque, a combătut anumite neorânduieli ecleziologice și, în esență, a negat primatul Papei asupra tuturor bisericilor. Sinodul acesta este foarte important din punct de vedere ortodox și are o foarte mare însemnătate. Dincolo de subiectul dogmatic al lui Filioque a stabilit autocefalia fiecărei biserici și neamestecul Papei în celelalte jurisdicții bisericești, așa că în principal a respins primatul Papei.

La acest sinod s-a așezat ca pecete a unității Bisericii Simbolul Credinței de la Niceea-Constantinopol, fără nici un adaos sau omisiune. Prin această propoziție se face referire indirectă la francii care au adăugat Filioque la Simbolul de Credință, nu sunt pomeniți însă după nume pentru a se menține pacea în Biserică.

Sinodul acesta prezintă un interes deosebit, pentru că a avut loc înainte de ocuparea tronului Vechii Rome de către franci și de introducerea oficială a lui Filioque și, desigur, înainte de ruperea comuniunii care a fost impusă de Patriarhul Constantinopolului Papei Romei la anul 1009.

SINODUL IX ECUMENIC

Sinodul al IX-lea Ecumenic a fost convocat pe 10 iunie 1341 în Biserica Sfintei Sofii din Constantinopol de către împăratul Andronic al III-lea Paleologul, pe când Patriarh al Constantinopolului era Ioan Kalékas. La acest sinod este condamnat și pus sub epitimii grele Varlaam și scrierile lui blasfemiatoare. Acesta, după condamnare, s-a întors în Calavria, locul său natal, unde a lepădat masca ortodoxă pe care o purta și s-a întors la latini, devenind episcop al Episcopiei latine Gerace din Italia.

La acest sinod, protagonist a fost Sfântul Grigorie Palamadimpreună cu prietenii săi, Sfântul Isidor, Marcu și Teodor, precum și episcopi, arhimandriți, egumeni și mulțime de popor, pentru că ședințele erau publice, iar interesul foarte viu. Sinodul a dogmatizat despre esența necreată și energia necreată a lui Dumnezeu, precum și despre isihasm.

După plecarea lui Varlaam, Patriarhul Ioan Kalékas dimpreună cu cei de un cuget cu el, Achindin și alții asemenea, a continuat să tulbure poporul credincios, de aceea a fost necesar să fie convocat în august 1341 un nou sinod, în continuarea celui precedent, de către Marele Domestic Ioan Cantacuzino, epitrop provizoriu al împăratului minor Ioan al V-lea Paleologul. Sfântul Grigorie Palama și cei dimpreună cu el l-au condamnat pe Achindin și pe adepții lui ca având aceeași învățătură ca ereticul Varlaam.

În urma acestuia, s-a întocmit un Tomos al Sinodului, considerându-se ca un singur sinod întrunirile din iunie și din august 1341. Cea mai mare parte din acest Tomos este consacrată chestiunii dogmatice a luminii taborie și exprimă pozițiile Sfântului Grigorie Palama. Aceste decizii ale Sinodului au fost acceptate de întreaga Biserică, de aceea Sinodul are valoare de Sinod Ecumenic.

Deciziile acestui sinod sunt ca o încununare, o lămurire și o desăvârșire a tuturor canoanelor, a tuturor Sinoadelor Ecumenice și Locale de până atunci.

Lămurire

Se poate ca unii teologi și clerici contemporani să conteste ecumenicitatea Sinoadelor VIII și IX, dar acestea au toate datele unor Sinoade Ecumenice:

Au fost convocate de împărați: Sinodul VIII de împăratul Vasilie Macedon, iar Sinodul IX de împăratul Ioan al V-lea Paleologul, iar în altă întrunire de împăratul Andronic al III-lea.

La Sinodul VIII au participat Patriarhul Constantinopolului Fotie cel Mare, iar din partea Bisericii Apusene, Papa Romei, Ioan al VIII-lea, precum și alți patriarhi. La Sinodul IX au luat parte patriarhi și mulțime de clerici, avându-l ca protagonist pe Sfântul Grigorie Palama. Nu au lipsit decât reprezentanții tronului Vechii Rome, care fusese ocupat cu forța de către franci.

Ca și cele șapte Sinoade Ecumenice, Sinoadele VIII și IX Ecumenice au fost publicate ca legi ale Imperiului Roman, actele lor au fost semnate de împărați, precum și de patriarhii și mitropoliții care au participat.

Au fost acceptate de toate Patriarhiile, adică toate Bisericile Ortodoxe au acceptate în unanimitate corectitudinea dogmelor acestor Sinoade.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке