Sinodul-I-Ecumenic“Părinte sfinte, voieşte ca şi ei sa fie una, precum noi suntem una.” ( Ioan 17, 11 )

Ce reprezintă aceste Sinoade Ecumenice?

Învăţătura Ecumenică a Bisericii, una în fiinţă, învăţătura care stă la baza Bisericii, învăţătura fără greş. Formarea definitivă a Bisericii. Stâlpii Bisericii lui Hristos, una singură şi nedivizată.

Originea ecumenismului (oikos = a locui; oikoumeni = pământul locuit, lumea) o întâlnim în Evanghelie; ea reprezentând unitatea (toată lumea).

La aceste Sinoade au participat episcopi apostolici cu credinţa în cele şapte taine, nu episcopi mai mari peste episcopi, ci episcopi ai lui Dumnezeu, şi se punea problema dacă după crucificarea Ziditorului Bisericii, credinţa s-a înălţat pe aceeaşi temelie.

(…) Ce-au însemnat cele şapte Sinoade Ecumenice, şi care a fost rostul lor în clădirea Bisericii lui Hristos.

Primul Sinod Ecumenic:

Despre dumnezeirea lui Hristos – împotriva arianismului, a avut loc în anul 325 la Niceea, pe timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337) şi a sfintei sale mame, Împărăteasa Elena. Aici s-au discutat problema care ameninţa pentru prima dată foarte grav credinţa şi unitatea bisericii, erezia ariană.

“Erezia” este pornirea conştientă de a contrazice dreapta învăţătură a Bisericii.

Termenul de arianism vine de la episcopul Aries (256-336), preot în Alexandria, şcolit de Lucian din Antiohia, care susţinea că Iisus nu ar fi fost Fiul lui Dumnezeu născut din veşnicie, că nu este de aceeaşi fiinţă cu Tatăl Ceresc, ci o fiinţă asemănătoare cu Tatăl. S-a dezbătut interpretarea termenelor “homousios” (de aceeaşi fiinţă) şi “homiousios” (de fiinţă asemănătoare).

Tot atunci a fost adoptat Crezul creştin, redactat de Sfântul diacon Atanasie din Alexandria.

S-a mai stabilit formula pentru sărbătorirea Paştelui: prima lună plină, după echinocţiul de primăvară, după Paştele evreiesc.

S-a respins celibatul în ideea susţinută de Pafnutie, ucenicul Sfântului Antonie.

La acest Sinod Ecumenic au participat un număr de 318 episcopi şi: Sf. Atanasie, Eustatiu al Antiohiei, Hosiu al Cordobei, Alexandru al Alexandriei, Teofil al Gotiei, Eusebiu al Cezareii, Eusebiu al Nicomidiei, Nicolae al Mirelor Liciei, Spiridon al Trimitundei etc.

Cel de-al doilea Sinod Ecumenic

A purtat numele: “Despre Duhul Sfânt” – împotriva pnevmatomahilor (cei care sunt împotriva Duhului Sfânt), s-a ţinut la Constantinopol în anul 381, unde au participat 150 de episcopi în timpul Sfântului patriarh Nectarie şi al împăratului Teodosie cel Mare (379-395).

Intenţia era eradicarea completă a arianismului, şi condamnarea lui Macedonie (342-360) şi a lui Apolinarie, care susţineau ca Iisus a fost om – erezie cunoscută ca erezia pnevmatomanilor.

Cel mai mare adversar al acestor eretici a fost Sf. Vasile cel Mare care i-a combătut în lucrarea “Despre Sfântul Duh”.

Tot aici s-a definitivat în forma cunoscută până astăzi Crezul, cunoscut sub numele de Crezul niceo – constantinopolitan, sau simbolul credinţei.

Aici s-au afirmat Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Grigorie de Nyssa.

Al treilea Sinod Ecumenic:

Citeşte şi:  Nu e corect să spunem „Biserica Romano- Catolică”. Corect e să spunem „adunarea papistaşă”

Despre Maica Domnului – împotriva nestorienilor, s-a ţinut în anul 431 la Efes, sinod convocat de Împăratul Teodosie al II-lea (408-450). S-a combătut erezia nestorianismului care susţinea că în Domnul Iisus există două fiinţe, dioprosopism: o fiinţă divină şi o fiinţă umană.

Nestorianismul îşi trage denumirea de la Nestorie (428-431), Patriarh al Constantinopolului.

La acest Sinod Ecumenic au participat şi Sfântul Chiril al Alexandriei (444), şi Timotei al Eparhiei sciţilor (cu reşedinţa în oraşul Tomis).

Cel de-al patrulea Sinod Ecumenic:

Despre cele două firi ale lui Hristos – împotriva monofiziţilor, a fost în anul 451 la Calcedon, în timpul împăratului Marcian (450-457) şi al împărătesei Pulcheria, unde au participat aprox. 500 de episcopi.

Reprezentanţii ereziei monofizite erau Eutihie (454) şi Dioscor (444 – 451).

Monofiziţii susţineau că firea omenească luată de Hristos la întrupare în sânul Fecioarei Maria a fost absorbită de firea Sa dumnezeiască, încât cea dintâi a dispărut cu desăvârşire.

Bisericile care se îndepărtaseră de dreapta credinţă erau: Biserica Abisiniei, a Armeniei, Biserica Coptă din Alexandria, Biserica Siriacă Veche.

Al cincilea Sinod Ecumenic:

Despre unirea firilor în ipostasul lui Hristos – împotriva defăimătorilor învăţăturii Sfântului Chiril, a avut loc în anul 553, la Constantinopol, pe timpul împăratului Iustinian cel Mare (527-565) şi al Patriarhului Eutih al Constantinopolului (552-556).

S-au anatemizat Origen şi lucrarea sa, “Peri arcon”, Didim cel Orb, Teodor de Mopsuestia, Teodot şi toţi cei care împărtăşeau erezia lui Origen.

Sinodul al VI-lea Ecumenic:

Despre cele două lucrări ale lui Hristos – împotriva monoteliţilor, a fost în anul 680, tot în Constantinopol, pe timpul împăratului Constantin al IV-lea Pogonat (668-685) şi al patriarhului Gheorghe al Constantinopolului.

Au participat 170 de episcopi.

A fost combătută problema ereticilor monoteliţi (sau monofizism mascat), care vroia să împace ortodocşii cu monofiziţii. Ei susţineau că în Hristos există o singură voinţă, divino-umană, dar şi o singură energie divino-umană.

Sinodul al VII-lea Ecumenic:

Despre cinstirea sfintelor icoane – împotriva iconoclaştilor, s-a ţinut începând cu anul 783 până la anul 787, în fruntea acestuia fiind Sfântul Patriarh Tarasie (784-806), în timpul împăraţilor Constantin Porfirogenetul şi Irina (mama sa).

Au participat 367 de episcopi.

S-a combătut iconoclasmul (iconoclaştii se ridicaseră împotriva cultului icoanelor). Aici s-a concluzionat că închinându-ne la icoană noi nu ne închinăm materialului din care este fabricată, ci arhetipului, al cărui chip este. Icoana este prezenţa văzută a celor nevăzute.

“Tradiţia de căpătâi a Bisericii Ortodoxe este Dumnezeu – Omul Hristos cel viu, aflat întreg în trupul dumnezeu-omenesc al Bisericii, căruia El îi este Cap nemuritor şi veşnic. Aceasta nu este doar bună-vestire, ci şi a-tot-buna vestire a Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi. Ei nu ştiu altceva fără numai pe Hristos Cel răstignit, Hristos Cel înviat, Hristos Cel înălţat”, spune părintele Iustin Popovici.

Iar sfântul Ioan Damaschin spune în “Dogmatica”: “Pentru aceasta, fraţilor, să stăm pe piatra credinţei şi pe Predania Bisericii, nepărăsind hotarele pe care le-au pus Sfinţii noştri Părinţi, nedând prilej celor ce vor să izvodească şi să strice zidirea Sfintei lui Dumnezeu soborniceşti şi apostoleşti Biserici. Căci dacă s-ar da voie oricui ar voi, după puţină vreme tot trupul Bisericii se va strica.”

Autor: Teo Casian

Sursa: zelea-codreanu.com

Share This