Selectați pagina

Cel mai complex om bionic din lume, expus la un muzeu din Londra

Cel mai complex om bionic din lume, expus la un muzeu din Londra
Rex are aproape 2 metri înălțime, iar toate organele și părțile corpului au fost construite în laboratoarele a 18 universități și companii, fiind ansamblate de compania britanică Shadow Robot.

Rex are aproape 2 metri înălțime, iar toate organele și părțile corpului au fost construite în laboratoarele a 18 universități și companii, fiind ansamblate de compania britanică Shadow Robot.

Un om bionic cu organe artificiale, sânge sintetic și membre robotice, care valorează un milion de dolari, a fost creat pentru a arăta minunile pe care le poate face medicina modernă.

“Am fost surprinși să vedem câte părți ale corpului uman pot fi înlocuite”, spun cercetătorii care se ocupă de crearea lui Rex.

Rex are aproape 2 metri înălțime, iar toate organele și părțile corpului au fost construite în laboratoarele a 18 universități și companii, fiind ansamblate de compania britanică Shadow Robot. Capul omului bionic este făcut după chipul psihologului elvețian Bertolt Meyer, care folosește o mână bionică, în condițiile în care s-a născut fără mâna stângă, scrie totb.ro.

“Am căutat noi tehnologii bionice, din interes personal, foarte mult timp și, până acum cinci sau șase ani, nu se întâmpla mare lucru. Apoi, deodată a avut loc o explozie de inovație”, spune psihologul.

[youtube]http://youtu.be/xasr_IuXlz8[/youtube]

Printre organele artificiale, se numără pancreasul, rinichii, splina și traheea. Lipsesc însă câteva organe vitale, cum ar fi stomacul, însă acest proiect recreează 60-70% din corpul uman. Deși arată ca un om obișnuit, lui Rex îi lipsește inteligența la nivel uman. Cu ajutorul unui program de inteligență artificială, el poate purta însă o conversație simplă.

Rex va fi expus la Muzeul de Știință din Londra până pe 1 martie, după care va merge la Washington, unde va fi expus la Muzeul Smithsonian. În final, cel mai complex om bionic de până acum va fi dezasamblat, iar părțile vor merge înapoi la furnizori.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *