Select Page

Cel care este supus pentru Hristos nu știe ce înseamnă neascultare, grăire-împotrivă sau voie proprie

Cel care este supus pentru Hristos nu știe ce înseamnă neascultare, grăire-împotrivă sau voie proprie

Atât smerita cugetare, cât și ascultarea, când îl împodobesc pe monah, cu timpul îl fac un desăvârșit om duhovnicesc, fiindcă cel smerit este și ascultător, iar cel ascultător este și smerit. Cel care este supus pentru Hristos nu știe ce înseamnă neascultare, grăire-împotrivă sau voie proprie. Desigur, și în cadrul ascultării vine diavolul și sustrage pe monah, atunci când acesta nu așează ascultarea așa cum rânduiesc Sfinții Părinți.

Când ucenicul face ascultare, această ascultare trebuie să fie încununată de smerita cugetare. Niciodată să nu-și închipuiască că este un desăvârșit ascultător. Trebuie să se asigure și să nu se slăvească în deșert cum că face ascultare, căci atunci când diavolul îl vede că nu trăiește în acest chip, îi fură folosul ascultării.

Monahul trebuie să cugete: „Sunt dator cu ascultarea pentru dragostea lui Hristos, Care S-a făcut ascultător față de Părintele Său până la moarte, pentru mântuirea noastră. Sunt dator față de ascultarea lui Hristos să ofer și eu această mică ascultare a mea. Oricât m-aș supune, niciodată nu voi ajunge să plătesc datoria mea față de Marele Ascultător, Iisus Hristos, Care de dragul ascultării a fost condus la Cruce, la disprețuire, la cuvinte de ocară, la batjocoriri, umilire, înjosire, loviri cu palma, lucruri pe care eu, ca ucenic, nici pe departe nu le-am suferit. Prin urmare, pentru ce slăvirea în deșert? Și un al doilea motiv pentru care să nu mă slăvesc în deșert, este că această ascultare se face cu binecuvântarea starețului. Eu sunt un om de nimic, un zero tăiat și nu pot să fac de unul singur nimic”.

Astfel, asigurat fiind cu adevărul, nu poate să-l amăgească minciuna sau înșelăciunea diavolului, cum că a devenit faimos. Aceasta este lucrarea cea mai simplă, dar și cea mai importantă pentru mântuire. Iar Domnul nostru, ca să-i învețe mai bine smerenia pe Apostolii care părăsiseră toate și Îl urmaseră, supunându-se desăvârșit, le-a spus că chiar și atunci când toate cele ale Legii le vor ține, să se socotească robi netrebnici și că au făcut ceea ce erau datori să facă; nimic mai mult sau mai puțin.

Așadar, ucenicul, când lucrează corect ascultarea sa, este pe calea lui Dumnezeu și pășește neîmpiedicat spre mântuirea sa. Este de ajuns să ia aminte să nu greșească, să nu-și facă voia sa, să nu amestece și să nu o otrăvească cu voia sa, ci să fie sincer în ascultarea sa. Iar atunci când săvârșește această ascultare sinceră și nu-și face voia, ci se încredințează totul povățuitorului său duhovnicesc, starețului său, ca să-l povățuiască, atunci are o mare izbândă. Nu va da socoteală lui Dumnezeu pentru faptele sale. Trecutul l-a stins prin sfânta spovedanie, iar viața lepădării de lume se pune în rânduială prin ascultarea stăruitoare și trezvitoare și prin neîncetata mărturisire. Apoi nu mai există nicio greutate.

Fragment din cartea Arta mântuirii, ce a apărut la Editura Evanghelismos.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.