Selectați pagina

Cei ce sunt lipsiţi de sentimentul păcătoşeniei sunt în înşelare!

Cei ce sunt lipsiţi de sentimentul păcătoşeniei sunt în înşelare!

monahineStrăvechii nevoitori socoteau ’’pocăinţa sau plângerea păcatelor’’ ca fiind cea mai mare lucrare de nevoinţă a vieţii. Multe din cuvintele lor despre acea nevoinţă au ajuns până la noi:

’’Un frate a întrebat pe Avva Sisoe, zicând: ’’Mă văd pe mine că aducerea-aminte a lui Dumnezeu (adică rugăciunea minţii) petrece cu mine. A zis lui bătrânul: Nu este mare lucru să fie cugetul cu Dumnezeu, ci mare este să te vezi pe tine sub toată zidirea’’.

’’Un frate a întrebat pe Avva Pimen, zicând: Ce voi face păcatelor mele? Azis lui bătrânul: Cel ce voieşte să se izbăvească de păcate, prin plâns se izbăveşte, şi cel ce voieşte să agonisească bune-săvârşiri, prin plâns le agoniseşte. Căci plânsul este calea care ne-a dat-o Scriptura şi Părinţii noştri, zicând: ’’Plângeţi; că altă cale nu este fără numai aceasta!’’

’’Plânsul este îndoit: lucrează şi păzeşte.’’

’’Toată viaţa călugărului este plângerea.’’

’’Auzind Avva Pimen că a adormit Avva Arsenie cel Mare, lăcrămând, a zis: Fericit eşti, Avvo Arsenie, că te-ai plâns pe tine în lumea aceasta. Că acela ce nu plânge pe sineşi aici, acolo se va plânge veşnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de munci, este cu neputinţă a nu plânge’’.

Cu cât este mai sporit cineva în sfinţenie, cu atât mai adâncă este înţelegerea păcătoşeniei sale, iar majorităţii oamenilor această înţelegere lipseşte cu totul. De aceea, marea parte a oamenilor nu înţeleg lucrarea de nevoinţă a pocăinţei şi nu simt nevoia de a se pocăi, se poate spune că toţi aceştia sunt în înşelare. Şi în măsura în care simţim şi vedem neputinţa păcătoşeniei noastre, putem spune că noi toţi, potrivit neputinţei înţelegerii păcătoşeniei proprii, suntem în înşelare!

Cei vechi spuneau: ’’Precum umbra noastră pururea o avem cu noi, ori încotro mergem, aşa se cade nouă să avem umilinţa şi plângerea pururea cu noi, ori încotro vom merge şi oriunde vom fi’’(Din Cuvinte ale Sfinţilor Bătrâni fără de nume). Şi ’’neplăcută înaintea lui Dumnezeu este rugăciunea în care nu ne simţim păcătoşi’’. Ne putem lăuda cu o astfel de rugăciune? De vreme ce nu putem, trebuie să recunoaştem că rugăciunea noastră este nedesăvârşită înaintea lui Dumnezeu! Aceasta este înşelarea, în general vorbind, de care suferă întreaga omenire şi noi înşine!

Merită de observat că sectarii şi toţi creştinii superficiali sunt lipsiţi pe de-a-ntregul de acest simţământ de păcătoşenie. Este un semn limpede că sunt în înşelare.

Arhiepiscopul Teofan de Poltava, Epistole

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *