Selectați pagina

Cei care încalcă regulile de circulaţie nu vor mai putea achita amenzile online. Şoferii vor fi nevoiţi să meargă la Poliţie

Cei care încalcă regulile de circulaţie nu vor mai putea achita amenzile online. Şoferii vor fi nevoiţi să meargă la Poliţie

Începând cu ziua de luni, 7 august, codul de bare format din 16 cifre, destinat achitărilor online, va fi exclus din Citația Centrului unic de monitorizare și coordonare.

Astfel, persoanele fizice și juridice nu vor avea posibilitatea de a achita în baza rapoartelor electronice de constatare a contravențiilor din domeniul circulației rutiere.

Astfel, din data de 7 august, persoanele care se vor prezenta la filialele băncilor pentru a achita amenzile în temeiul constatărilor sistemului de supraveghere video, care nu va conține codul de bare, urmează a se prezenta la Centrul Unic de Monitorizare și Coordonare al INP sau la inspectoratele de poliție teritoriale, în raza de domiciliu al contravenientului, pentru a li se întocmi procese verbale cu privire la contravenție, în temeiul căruia vor putea efectua achitarea.

În acest context, până la 7 august, în adresa proprietarilor/posesorilor autovehiculelor care au comis contravenții din domeniul circulației rutiere fixate prin intermediul sistemului de supraveghere video, vor fi expediate citațiile menționate care conțin codul de bare ce permite efectuarea achitărilor în baza acestora, respectiv persoanele vizate pot achita amenzile prevăzute, dat fiind faptul că, operațiunile intenționate a fi puse în aplicare începând de săptămâna viitoare nu comportă efect retroactiv.

Pentru detalii, Direcţia relaţii publice a MAI recomandă contactarea reprezentantului Centrului unic de monitorizare și coordonare al INP al IGP, la numărul de contact: 0 (22) 78 44 44 sau 0 (22) 78 55 55.

Sursa: independent.md

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *