Selectați pagina

Ceea ce pare uneori credinciosului a fi o mare pierdere, se poate dovedi în timp a fi un mare cîştig

Ceea ce pare uneori credinciosului a fi o mare pierdere, se poate dovedi în timp a fi un mare cîştig

Pomenirea Sfîntului Preacuvios Pilotei (21 octombrie s. v) 

El s-a născut în cetatea Hrisopolis din Macedonia. Turcii l-au luat de la maica lui care era văduvă şi l-au aruncat în temniţă, împreună cu unul dintre fraţii lui. Preasfînta Născătoare de Dumnezeu l-a salvat însă prin minune din acea temniţă şi l-a adus la o mînăstire din Asia Mică, aflată în cetatea Neapolis. După vreme maica şi-a aflat pe cei doi fii ai ei, monahi, şi s-a tuns şi ea călugăriţă într-o mînăstire de femei. Pilotei s-a dus la Sfîntul Munte Athos, unde a petrecut întru nevoinţe aspre la Stînta Mînăstire Dionisiu, iar mai apoi, în pustie. El a fost nevoitor minunat, avînd stăpînire mare asupra duhurilor diavoleşti. El s-a odihnit cu pace la vîrsta de optzeci şi patru de ani. El nu a voit sa se îngroape în pămînt trupul lui, ci să fie aruncat în pădure şi lăsat pradă păsărilor şi fiarelor sălbatice. Dar mai după vreme un pescar a văzut lumină mare în pădure într-o noapte
geroasă, şi s-a dus într-acolo, gîndind că este un foc la care s-ar putea încălzi. Lumina însă nu venea de la vreun foc, ci de la sfintele moaşte făcătoare de minuni ale Sfîntului Pilotei.

Cugetare
Ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu veghează asupra oamenilor şi, într-un fel minunat, călăuzeşte pe credincioşi la mîntuire. Ceea ce pare uneori credinciosului a fi o mare pierdere, se poate dovedi în timp a fi un mare cîştig.
Aşa se vede din pilda vieţilor multor sfinţi, cum sînt cele ale Sfîntului Pilotei şi fratelui lui, cei pierduţi pentru maica lor, sau a Sfîntului Xenofont şi soţiei şi fiilor lui (pomenirea la 26 ianuarie), sau a Sfîntului Eustatie şi familiei lui compusă tot din soţie şi doi fii (pomenirea la 20 septembrie). Pe cînd Sfîntul Pilotei şi
fratele lui zăceau într-o temniţă turcească din Macedonia, Preasfînta
Născătoare de Dumnezeu a venit la ei sub chipul mamei lor şi le-a zis: „Ridicaţi-vă, fiii mei, şi urmaţi-mi mie!” şi într-o clipeală de ochi tinerii s-au aflat în Asia Mică, la Neapolis, în incinta unei sfinte mînăstiri. Povestind tinerii înaintea stareţului cele ce li se întîmplaseră, stareţul a văzut acolo lucrarea puternică a lui Dumnezeu, şi i-a primit pe cei doi
tineri, tunzîndu-i întru îngerescul chip. A trecut aşa vreme îndelungată, în Macedonia maica plîngea, biruită de pierderea fiilor ei. La urmă ea a hotărît să se închinovieze într-o mînăstire de maici, şi să îşi închine astfel tot restul vieţii ei numai lui Dumnezeu. Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu a adus-o aproape tocmai de mînăstirea în care se aflau fiii ei. Odată, fiind hramul mînăstirii întru care se nevoiau fiii, maica a venit la slujba sfintei sărbători,
împreună cu alte monahii. Ea şi-a văzut fiii în biserică, dar nu i-a recunoscut. Tocmai atunci, unul dintre fraţi l-a strigat încetişor pe fratele celălalt pe numele lui din lume. Inima maicii a tresărit la
auzul acelui nume, nume scump ei, şi s-a uitat mai cu luare aminte la feţele celor doi monahi. Ea atunci i-a recunoscut, iar ei au recunoscut-o, asemenea. Bucuria lor nu a avut hotar, şi ei au căzut înaintea lui Dumnezeu, mulţumindu-I cu lacrimi. Aşadar, niciodată să nu deznădăjduiască dreptmăritorii creştini, nici în cele mai cumplite pierderi ale lor.

” Proloagele de la Ohrida “, Sf. Nicolae Velimirovici, vol. II

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *