La intrarea în Republica Moldova, persoanele fizice au dreptul să introducă nelimitat numerar în monedă naţională, precum şi numerar şi cecuri de călătorie în valută străină.

Dacă suma depăşeşte 10 mii de euro sau echivalentul lor per persoană, aceasta urmează să fie declarată, iar organelor vamale urmează să le fie prezentate documentele confirmative. Aceleaşi condiţii sunt valabile şi la ieşirea din ţară, doar că suma scoasă nu poate depăşi 50 de mii de euro sau echivalentul lor.
Într-un răspuns al Serviciului Vamal la o solicitare a Agenţiei IPN se menţionează că pentru sumele care depăşeşte plafonul de 10 mii de euro persoana urmează să prezinte o permisiune pentru scoaterea mijloacelor băneşti din ţară, eliberată de băncile licenţiate sau o autorizaţie pentru scoaterea mijloacelor băneşti, eliberată de Banca Naţională a Moldovei. Acte confirmative pot fi solicitate şi de la locul de muncă dacă e vorba de bani din salariu. În cazul în care banii sunt o donaţie, trebuie să fie prezentate acte care confirmă actul de donaţie.
La scoaterea din Republica Moldova de către persoanele fizice rezidente şi nerezidente a mijloacelor în valută străină, alta decât euro sau decât valuta indicată în actele confirmative, echivalentul sumelor în valutele respective se determină aplicând cursul oficial al leului moldovenesc stabilit de Banca Naţională a Moldovei, valabil la ziua trecerii frontierei de stat a Republicii Moldova.
Persoanele trebuie să cunoască că nu se admite introducerea sau scoaterea din Republica Moldova a numerarului în monedă naţională, precum şi a numerarului şi cecurilor de călătorie în valută străină în bagajul neînsoţit de către persoana fizică.
Cei care nu se conformează şi introduc sume de bani fără a le declara se aleg cu procese verbale de reţinere a sumelor respective.
Citeşte şi:  Pedeapsă contravențională pentru infracțiuni penale. Propuneri la Codul penal
Share This