Selectați pagina

Ce spune Hristos despre jurăminte? “Iar Eu vă spun vouă: Să nu vă juraţi deloc”

Ce spune Hristos despre jurăminte? “Iar Eu vă spun vouă: Să nu vă juraţi deloc”

Nu înţeapă atâta sabia, cât jurământul. Cel care a jurat și a murit, deşi pare că trăieşte, a primit lovitura.

Şi după cum cel căruia i s-a pus ştreangul în jurul gâtului moare de cum iese de pe uşa închisorii, înainte de a ieşi din oraş, de a ajunge la locul de execuţie şi de a vedea călăul înaintea lui, tot aşa şi cel ce se jură.

Să ne gândim la acestea şi să nu-i punem pe fraţii noştri să jure. Ce faci omule? Pui să jure pe Sfânta Masă! Acolo unde stă Hristos jertfit, acolo îl ucizi pe fratele tău? Tâlharii ucid la drumul mare, tu, însă, ucizi pe fiu înaintea mamei lui, săvârşeşti o crimă mai blestemată decât a lui Cain! Cain şi-a ucis fratele în pustie şi a adus peste el moartea aceasta de aici; tu, însă, îl ucizi pe fratele tău în mijlocul Bisericii şi aduci peste el moartea ce va să fie, cea fără de moarte.

Oare pentru aceasta s-a făcut Biserica, pentru aceasta, ca să ne jurăm în ea?

S-a făcut ca să ne rugăm în ea! Oare pentru aceasta s-a pus în Biserică Sfânta Masă, ca să ne jurăm pe ea? S-a pus ca să dezlegăm păcatele, nu să le legăm! Dacă nu te temi de altceva, teme-te de Cartea pe care i-o întinzi să se jure! Deschide Evanghelia, pe care o iei cu mâinile şi pe care-i porunceşti să jure, şi auzind ce spune acolo Hristos despre jurământ, cutremură-te şi opreşte-te!

Ce spune acolo Hristos despre jurăminte? Iar Eu vă spun vouă: Să nu vă juraţi deloc (Mt. 5, 34). Şi tu faci temei de jurământ tocmai legea care împiedică jurământul? Ce ocară! Ce nebunie! Faci la fel ca unul care ar porunci legiuitorului, (tocmai celui) care interzice omorul, să fie părtaş la omor. Nu suspin şi nu plâng atât când aud că unii au fost ucişi la drumul mare, cât suspin, plâng şi mă cutremur când văd pe cineva că se apropie de această Masă, îşi pune mâinile pe ea, atinge Evanghelia şi jură! Te întreb: Nu ştii ce-i cu banii pe care nu-i găseşti, şi ucizi sufletul? Crezi că ai atâta câştig câtă pagubă aduci şi sufletului tău, şi semenului tău? De crezi că omul este cinstit, n-ai nevoie de jurământ, iar de ştii că-i un mincinos, nu-l sili să jure strâmb!

-Îl pun să se jure, mi-ai putea spune, ca să mă încredinţez!

-Ai deplină încredere atunci când nu l-ai pus să se jure! Aşa însă, ducându-te acasă, te chinuie mereu cugetul gândindu-te: „Oare nu l-am pus în zadar să se jure? N-a jurat oare strâmb? N-am ajuns eu, oare, pricina păcatului său?”. Dacă nu l-ai pus să se jure, pleci acasă liniştit şi mângâiat, mulţumind lui Dumnezeu şi zicând: „Binecuvântat să fie Dumnezeu că m-am stăpânit şi nu l-am pus să jure în zadar, fără rost!”.

Ducă-se aurul, piară banii! Aceasta să ne fie încredinţarea noastră cea mai mare, că n-am călcat legea şi n-am silit, nici pe altul s-o facă! Gândeşte-te pentru Cine nu l-ai făcut să jure, şi asta  îţi va fi îndestulătoare mângâiere şi alinare. Adeseori într-o ceartă îndurăm curajos să fim ocăriţi, şi, spunem celui ce ne ocăreşte: „Ce să-fi fac? Ocrotitorul tău mă opreşte să-ţi răspund. El îmi leagă mâinile!”. Şi e de ajuns aceasta ca să ne mângâie.

Tot aşa şi tu, când ai de gând să pui pe cineva să jure, stăpâneşte-te, opreşte-te și spune, celui care e gata să-ţi facă pe plac şi să jure: „Ce să-ți fac? Dumnezeu a poruncit să nu ne jurăm. El mă opreşte acum!”. E de ajuns aceasta şi spre cinstea Legiuitorului, şi spre siguranţa ta, şi spre înfricoşarea celui care are de gând să se jure. Acela, când va vedea că ne temem atâta să punem pe alţii să jure, cu mult mai mult se va înfricoşa să se jure cu uşurinţă. De vei grăi aşa, vei pleca acasă cu sufletul pe deplin încredinţat.

Ascultă dar de poruncile lui Dumnezeu, ca şi Dumnezeu să asculte rugăciunile tale! C

uvintele pe care le vei rosti vor fi scrise sus, vor sta lângă tine în ziua judecăţii şi-ţi vor şterge: multe păcate. Să gândim aşa nu numai despre jurământ, ci şi despre toate faptele. Când facem, de pildă, o faptă bună de dragul lui Dumnezeu şi am avut o pagubă de pe urma ei, să nu ne gândim numai la pagubă, ci şi la câştigul ce-l vom avea, căci am făcut fapta aceea de dragul lui Dumnezeu. Iată ce vreau să spun.

Te-a ocărât cineva? Îndură ocara cu mult curaj! Şi vei îndura-o astfel dacă te vei gândi nu numai la ocară, ci şi la vrednicia Aceluia care ne-a poruncit să îndurăm ocara. Şi vei răbda-o cu dragă inimă! Ai dat milostenie? Nu te gândi la cheltuială, ci la câştigul ce ţi-l aduce cheltuiala aceasta! Ai avut pagubă de bani? Mulţumeşte-Ι lui Dumnezeu şi nu te gândi numai la paguba ce-ai avut-o, ci şi la câştigul ce-l ai de pe urma mulţumirii aduse lui Dumnezeu!

Dacă ajungem să cugetăm aşa, nu ne va mai întrista niciunul dintre necazurile ce vin peste noi, dimpotrivă, chiar vom câştiga de pe urma aparentelor supărări. Paguba ne va fi mai plăcută şi mai dorită decât bogăţia, supărarea mai plăcută decât bucuria şi veselia, ocara mai dorită decât cinstea, iar toate necazurile ne vor aduce câştig. Şi ne vom bucura aici de multă linişte, iar dincolo vom dobândi împărăţia cerurilor, de care facă Dumnezeu ca noi toţi să fim vrednici, cu harul şi iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care Tatălui, Împreună cu Sfântul Duh, slavă, putere, cinste, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la statui, XV, 5

Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile la statui, trad. pr. D. Fecioru, carte tipărită cu binecuvântarea PF Teoctist, București, 2007, pp. 259-261

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *