În urma morții fratelui său, Filip, Irod s-a căsătorit cu soția acestuia, Irodiada, acest lucru fiind împotriva legii. Pentru gestul său, Sfântul Ioan Botezătorul l-a mustrat pe Irod în fața poporului și, în cele din urmă, pentru aceasta, regele l-a aruncat în temniţă și a poruncit să fie legat cu lanțuri, dar nu l-a omorât, pentru că știa că este bărbat drept şi sfânt și îi era frică de oameni, după cum precizează Evanghelistul Matei. Nu la fel gândea și Irodiada, care ar fi decis imediat uciderea lui.

Sărbătorindu-și Irod ziua de naștere, i-a adunat pe boierii săi, pe voievozi, pe cei mai mari şi pe toate căpeteniile Galileei şi le-a făcut un ospăţ mare. La acest ospăţ, fiica Irodiadei, jucând şi plăcând lui Irod şi celor ce şedeau cu dânsul, a cerut de la dânsul – după sfatul mamei sale – capul Sfântului Ioan Botezătorul. Deci, ea a câştigat ceea ce a cerut, căci Irod se jurase ei să-i dea orice va cere, chiar şi jumătate din împărăţie.

Nevrând să-și calce jurământul, Irod îl trimite pe călău imediat în temniță să-i taie capul Sfântului Ioan şi să-l aducă pe tipsie, lucru care s-a și întâmplat. Luându-l în mâini fără frică, Salomeea l-a dus Irodiadei. Aceasta, luându-l, a înţepat cu un ac ascuțit limba care mustra fărădelegea lor, după care a poruncit ca să nu-i fie îngropat capul împreună cu trupul, crezând că prorocul ar putea învia. De aceea, ea i-a luat capul şi l-a îngropat adânc într-un loc ascuns şi necurat din curtea palatului.

După momentul uciderii Sfântului Ioan Botezătorul, Irod a continuat să guverneze până când regele arab Aretas i-a declarat război, dorind să se răzbune pentru necinstea şi batjocura care s-a făcut fiicei lui, cea dintâi soție a lui Irod. Adunând armată, a pornit împotriva lui Irod și l-a înfrânt, trimițându-l în exil alături de Irodiada și de Salomeea, mai întâi în Galia, apoi în Spania.

Într-o iarnă, aflându-se în exil în orașul Loredo, Salomeea a vrut să traverseze râul Sikaris. La un moment dat, mergând ea pe gheaţă, aceasta s-a rupt, iar Salomeea a căzut în apă până la gât. Adunându-se gheața în jurul gâtului, ea încearcă să scape, rotindu-se în apă ca într-un soi de dans, „precum a dansat cândva la curtea lui Irod”, după cum subliniază Sinaxarul. În pofida încercărilor ei disperate de a se salva, gheaţa i-a strâns gâtul foarte tare, încât atârna cu trupul în apă, iar capul îl avea deasupra, pe gheaţă. A rămas așa până când o bucată ascuțită de gheață i-a retezat capul. Apa râului i-a purtat trupul în aval, iar capul i-a fost adus lui Irod și Irodiadei pe o tipsie, precum odată se adusese capul Sfântului Ioan Botezătorul, însă nu tăiat de sabie, ci de gheaţă.

Astfel, pentru păcatul comis, dreapta judecată a lui Dumnezeu a venit asupra lui Irod, a Irodiadei și a Salomeei, chiar în timpul vieții lor pământești, după cum este scris: „Căci toți cei ce ridică sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26,52).