În urma morții fratelui său, Filip, Irod s-a căsătorit cu soția acestuia, Irodiada, acest lucru fiind împotriva legii. Pentru gestul său, Sfântul Ioan Botezătorul l-a mustrat pe Irod în fața poporului și, în cele din urmă, pentru aceasta, regele l-a aruncat în temniţă și a poruncit să fie legat cu lanțuri, dar nu l-a omorât, pentru că știa că este bărbat drept şi sfânt și îi era frică de oameni, după cum precizează Evanghelistul Matei. Nu la fel gândea și Irodiada, care ar fi decis imediat uciderea lui.
Sărbătorindu-și Irod ziua de naștere, i-a adunat pe boierii săi, pe voievozi, pe cei mai mari şi pe toate căpeteniile Galileei şi le-a făcut un ospăţ mare. La acest ospăţ, fiica Irodiadei, jucând şi plăcând lui Irod şi celor ce şedeau cu dânsul, a cerut de la dânsul – după sfatul mamei sale – capul Sfântului Ioan Botezătorul. Deci, ea a câştigat ceea ce a cerut, căci Irod se jurase ei să-i dea orice va cere, chiar şi jumătate din împărăţie.
Nevrând să-și calce jurământul, Irod îl trimite pe călău imediat în temniță să-i taie capul Sfântului Ioan şi să-l aducă pe tipsie, lucru care s-a și întâmplat. Luându-l în mâini fără frică, Salomeea l-a dus Irodiadei. Aceasta, luându-l, a înţepat cu un ac ascuțit limba care mustra fărădelegea lor, după care a poruncit ca să nu-i fie îngropat capul împreună cu trupul, crezând că prorocul ar putea învia. De aceea, ea i-a luat capul şi l-a îngropat adânc într-un loc ascuns şi necurat din curtea palatului.
După momentul uciderii Sfântului Ioan Botezătorul, Irod a continuat să guverneze până când regele arab Aretas i-a declarat război, dorind să se răzbune pentru necinstea şi batjocura care s-a făcut fiicei lui, cea dintâi soție a lui Irod. Adunând armată, a pornit împotriva lui Irod și l-a înfrânt, trimițându-l în exil alături de Irodiada și de Salomeea, mai întâi în Galia, apoi în Spania.
Într-o iarnă, aflându-se în exil în orașul Loredo, Salomeea a vrut să traverseze râul Sikaris. La un moment dat, mergând ea pe gheaţă, aceasta s-a rupt, iar Salomeea a căzut în apă până la gât. Adunându-se gheața în jurul gâtului, ea încearcă să scape, rotindu-se în apă ca într-un soi de dans, „precum a dansat cândva la curtea lui Irod”, după cum subliniază Sinaxarul. În pofida încercărilor ei disperate de a se salva, gheaţa i-a strâns gâtul foarte tare, încât atârna cu trupul în apă, iar capul îl avea deasupra, pe gheaţă. A rămas așa până când o bucată ascuțită de gheață i-a retezat capul. Apa râului i-a purtat trupul în aval, iar capul i-a fost adus lui Irod și Irodiadei pe o tipsie, precum odată se adusese capul Sfântului Ioan Botezătorul, însă nu tăiat de sabie, ci de gheaţă.
Astfel, pentru păcatul comis, dreapta judecată a lui Dumnezeu a venit asupra lui Irod, a Irodiadei și a Salomeei, chiar în timpul vieții lor pământești, după cum este scris: „Căci toți cei ce ridică sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26,52).
Salomea
A cerut sa fie pe tipsie
Doamne ajuta Amin 🙏 ♥
Dreptate divina!
Lăsăm la o parte istoria Iudeilor. Am citit recent că un preot ortodox la Vaslui nu a vrut să oficieze slujba de înmormântare pentru că rudele defunctului nu au avut banii necesari. Eu încep să am o antipatie pentru această Dreaptă credință.
Amin!
Amin!
Doar Ortodox ce s-a întâmplat cu punguța cu 2 bani când a fost găsita de cocoș?
Doar Ortodox ce s-a întâmplat cu punguța cu 2 bani când a fost găsita de cocoș?
AMIN AMIN AMIN DOAMNE AJUTA ISUSE HRISTOS
Cred că ați cam încurcat puțin lucrurile ,poate voit ca să ne testați cunoștințele , nu cred că nu știați, în poporul Israel era obiceiul sau mai bine zis datoria fratelui rămas în viață să ducă mai departe numele fratelui său prin căsătoria cu vaduva fratelui său decedat ,dacă Irod ar fi facut așa Ioan Botezatorul nu ar fi avut de obiectat ,dar obiecția lui a fost că fratele lui era în viață când a luat-o de nevastă pe Irodiada nevasta fratelui său ,iar pe aceasta o deranja mustrările lui Ioan Botezatorul ,poate și conștiința o mustra de pacatul în care trăia ,așa ca a pus pe fica ei să ceară moartea lui Ioan ,iar ce s-a intimplat mai departe biblia nu relatează.
Bejan Pavel scoaterea în evidență a păcatului a deranjat, deranjează și va deranja. Acum încearcă să îl legalizeze.
Dar aveți dreptate în legătură cu ce ați scris.
Mihaela Feraru Din păcate ai dreptate ,trebuie mare atenție în a deosebi binele de rău, caci răul are influența mai puternică.
Bejan Pavel pai Răul e mai ușor de urmat. Calea cea dreaptă e și cea mai grea.
Mihaela Feraru Calea cea dreapta este ca o muchie de cuțit ,extremele sunt și la dreapta și la stânga ,o mica neatenție și am cazut.
Bejan Pavel așa este.
Bejan Pavel Biblia nu relatează multe detalii despre minunile ce le-a făcut Iisus Hristos spune că nu ar încăpe ,în sinaxarul ortodox și în cărțile bisericești găsești multe ce nu sunt scrise în Biblie, sectele nu au de unde să știe se laudă cu Biblia care îi făcută de oculta mondială și plină de greșeli și cu lipsuri multe
Bejan Pavel Fiica Irodiadei a murit tot astfel!!! A traversat o apa înghețată care s a spart a căzut în apa iar ghețari s au unit și i au retezat capul!!!
Florica Hulujan Se poate nu sunt documentat ,se pare ca fapta și-a gasit răsplata.
Bejan Pavel Și capul ei a fost dus tot pe tipsie la Irod și Irodiada!!!!
Florica Hulujan Așa da, atunci, adevărații vinovați și-au primit răsplată ,păcat de fată ea poate a fost o victimă .
Vreau si eu o carte de istorie =))
Ce s-a întâmplat!? Concret, nu știe nimeni.
A murit și ea tot cu astfel de moarte!!!
După faptă și răsplată