Selectați pagina

Cazanie la Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu a Sfântului Antim Ivireanul

Cazanie la Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu a Sfântului Antim Ivireanul

Pohta şi dragostea ce văz la această cinstită şi sfântă adunare mă îndeamnă şi neştiind a vorbi, măcar că vorba mea nu iaste vrédnică niciodată ca să îndulcească cu vreun mijloc auzirile ascultătorilor, iar încăş Domnul Hristos, Carele au săturat cu 5 pâini 5.000 de suflete şi au îndreptat sărăciia şi neputinţa ucenicilor Lui cu bogăţiia darului Său, Acelaş şi înaintea dragostei voastre, prin mijlocul vorbelor méle céle neritoricite va întinde masă duhovnicească.

De multe ori au stătut în socoteala mea, ca doară aş putea afla ceva nou să zic întru cinstea şi lauda Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Mariei, dară n-am putut afla nimica. Nu doară că nu sânt cuvinte multe şi de multe feliuri de vorbe a să grăi întru lauda mărirei ei, ci pentru că fiind mintea mea turburată de norul neştiinţii şi mai vârtos întunecată de socoteala dumnezeeştilor şi prealuminatelor ei daruri, îmi înfruntez şi-mi ticăloşesc nevredniciia şi neştiinţa învăţăturii méle. Că de vréme ce cei învăţaţi şi pedepsiţi întru bunătăţi stau de să miră de mărirea ei, dară eu, cel neînvăţat şi departe de toate bunătăţile, ce voiu face?

Drept aceia dară, îmi caut şi făr’de voia mea a conteni de a mai iscodi să aflu înălţimea fecioriei ei, întru caré cu anevoe să sue gândurile omeneşti şi adâncimea darurilor ei, carele nu să pot vedea lesne nici cu ochii îngereşti, ci numai cu acel tituluş ce i s-au dat mai nainte de toţ vécii de la Părintele cel fără de început şi vécinicul Dumnezeu, prin mijlocul îngerului Gavriil. Acela şi eu cu cucerie şi cu multă frică îl voi zice, întru lauda şi cinstea ei: „Bucură-te céia ce eşti plină de dar, Domnul e cu tine.”. Că mai mare şi mai lăudat şi mai cinstit tituluş decât acesta nu s-au dat din véci, nimănui, nici să va da până în véci, fără numai ei; că au aflat har înaintea lui Dumnezeu, care n-au aflat alta niciodată, după cum i-au zis îngerul. Iară de să va şi afla şi vreun (periergos), adecă prepuitoriu să zică cum că acéste cuvinte, de nu cu acest mijloc, iar într-alt chip s-au zis şi la alţii, precum să véde în multe locuri ale Sfintei Scripturi, că întâi la al patrulea cap al Facerii zice pentru Avel: „Că căută Dumnezeu asupra lui şi asupra darurilor lui”; pentru Enoh: „Şi fu, zice, bine plăcut lui Dumnezeu şi nu să afla pentru că l-au mutat pre dânsul”; pentru Noe: „Că au aflat har înaintea Domnului Dumnezeu şi-l păzi de potop”; pentru Avraam: „Că crezu, zice, pre Dumnezeu şi i să socoti lui întru dreptate şi-l făcu părinte a multe neamuri”; pentru Iosif: „Că era Domnul cu dânsul şi vărsă asupră-i milă şi-i déde lui har”; pentru Moisi, că i-au zis: „Şi cuvântul acesta carele ai zis tu ţi-l voiu face pentru că ai aflat har înaintea Mea şi te ştiu decât pre toţi”; pentru David, că i-au zis: „Aflat-am om după pofta inimii Méle, pre fiul lui Iesei, carele va împlini toate cérerile Méle.”.

Şi pentru ca să nu mai lungesc cu vorba, tuturor prorocilor şi tuturor sfinţilor şi celor mai nainte de lége şi celor după lége li s-au zis cuvinte de bucurie, prin mijlocul îngerilor şi li s-au dat de la Dumnezeu dar şi milă, însă acoperit.

Iară Sfintei Fecioare i s-au dat cuvântul bucuriei ceii adevărate, care iaste mai presus decât toată mintea, în slavă şi în cinste mai veselitoare, covârşind pre toţi cu darul şi cu mila „Bucură-te céia ce eşti plină de dar. Domnul e cu tine.”. Şi nu numai pentru bucuriia aceasta ce i s-au dat să fericéşte de toate neamurile, ce şi pentru numele ei cel preacinstit ce i s-au dăruit, de să numéşte Mariam. Că precum iaste numele Fiiului ei mai presus decât toate numele, după cum zice fericitul Pavel: „Şi i-au dăruit Lui nume care iaste preste tot numele”, aşa şi numele ei iaste preste tot numele, după al lui Iisus.

Şi precum întru numele lui Iisus să pleacă tot genunchiul celor cereşti şi celor pământeşti şi celor de supt bezne, aşa iaste şi ia, mai cinstită în cer decât heruvimii şi mai slăvită fără de asămânare decât serafimii şi pre pământ mai închinată şi mai fericită ca o împărăteasă a lumii, de toţi credincioşii pământului şi supt bezne mai straşnică şi mai înfricoşată asupra dracilor decât toţi sfinţii; întru care nume Mariam, după a mea proastă socoteală, înţelégem cum că cuprinde în sine trei lucruri: una pentru că fiind numele acesta de trei (silaves), adecă de trei înjugări, să înţelége cum că au născut o faţă[2] a Sfintei Troiţe, pre Fiiul şi Cuvântul lui Dumnezeu; a dooa că are fieştecare înjugare câte 2 slove şi să înţelége céle doao firi ale lui Hristos, adecă cea dumnezeiască şi cea omenească; a treia că sunt 6 slove de toate într-acest nume, cu carele înţelégem céle 6 taini mari şi preste fire, adecă blagovéştenia, naşterea, botezul, moartea pre cruce, înviiarea şi înălţarea la ceriu. Cu blagovéştenia s-au descoperit taina cea mai nainte de toţi vécii ascunsă; cu naşterea s-au împăcat ceriul cu pământul, adecă Dumnezeu cu omul; cu botezul ne-am îmbrăcat cu haina nestricăciunii; cu moartea ni s-au dat viaţa; cu înviiarea ni s-au dat bucuriia şi cu înălţarea la ceriu, şădéria de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl.

Aşijderea şi în cuvintele céle de bucurie ce i-au zis îngerul: „Bucură-te ceia ce eşti plină de dar, Domnul e cu tine”, iar înţelégem numele Preasfintei Troiţe. Că în cuvântul ce zice: bucură-te, să înţelége Fiiul, că El iaste toată bucuriia lumii; în cuvântul ce zice: plină de dar, să înţelége Duhul Sfânt, prin care să dau toate darurile şi în cuvântul cel ce zice: Domnul e cu tine, să înţelége Tatăl, că El iaste Domnul a toate, văzutelor şi nevăzutelor.

Dumnezeu însă, Carele numai cu un cuvânt au făcut şi au zidit toate lucrurile céle văzute şi nevăzute, poate cu adevărat, cu cea desăvârşit a Lui preputernicie, să facă stéle mai luminoase decât acéstea ce strălucesc pre ceriu şi lună mai iscusită decât aceasta ce ne povăţuiaşte noaptea şi soare mai strălucitoriu şi mai luminat decât acesta, carele stinge cu lumina lui toate célialalte lumini şi ceriuri mai mari şi mai largi în rotocolime şi păsări mai cu dulce glasuri şi flori mai cu multe mirosuri şi copaci mai nalţi şi mai roditori şi vânturi mai sănătoase şi văzduhuri mai de folos şi hiară mai multe la număr şi mai de multe féliuri şi mai multe lumi decât aceasta ce lăcuim poate să zidească în mărime şi în meşterşug mai minunate; iară o zidire caré să covârşască în vrednicie pre Maica lui Dumnezeu nu va putea să facă niciodată, măcar că iaste preaputérnic. Pentru că precum nu iaste cu putinţă nu zic să socotească, ce nici cu mintea să gândească neştine o fiinţă mai cuvioasă şi mai naltă decât dumnezeirea, aşa nici o zidire mai covârşitoare decât acéia ce au născut pre un Dumnezeu carele S-au făcut om. Că pre dânsa o au ales Dumnezeu, mai înainte decât toată zidirea, pentru ca să-I fie lăcaş vecinic, după cum grăiaşte David: „Aceasta iaste odihna Mea în vécii vécilor şi într-însa voiu lăcui, pentru că o am ales.”.

Aleasă iaste, cu adevărat, ca soarele, pentru că iaste încununată cu toate razele darurilor dumnezeeşti şi strălucéşte mai vârtos între célélalte lumini ale ceriului.

Aleasă iaste şi frumoasă ca luna, pentru că cu lumina sfinţeniei stinge célélalte stéle şi pentru marea şi minunata strălucire de toate şireagurile stélelor celor de taină să cinstéşte, ca o împărăteasă.

Aleasă iaste ca revărsatul zorilor, pentru că ia au gonit noaptea şi toată întunerecimea păcatului şi au adus în lume zioa cea purtătoare de viaţă.

Aleasă iaste, că iaste izvor carele cu curgerile cereştilor bunătăţi adapă sfânta bisérică şi tot sufletul creştinesc.

Aleasă iaste, că iaste chiparos carele cu nălţimea covârşaşte ceriurile şi pentru mirosul cel din fire s-au arătat departe de toată stricăciunea.

Aleasă iaste, că iaste crin, că măcar de au şi născut între mărăcinii nenorocirii ceii de obşte, iar nu ş-au pierdut niciodată podoaba albiciunii.

Aleasă iaste că iaste nor carele n-au ispitit nici o greime a păcatului.

Aleasă iaste, pentru că iaste fecioară mai nainte de naştere, fecioară în naştere, fecioară şi după naştere şi iaste o adâncime nepricepută a bunătăţilor şi o icoană însufleţită a frumoseţilor celor cereşti. Iaste o grădină încuiată dintru caré au eşit floarea cea neveştejită şi fântână pecetluită, dintru caré au curs izvorul vieţii, Hristos.

Pre aceasta au văzut-o Moisi în muntele Sinaei, ca un rug aprins şi nu ardea.

Pre aceasta au văzut-o Aaron, ca un toiag înflorit şi plin de roadă.

Pre aceasta au văzut-o Iacov, ca o scară întărită, din pământ până în ceriu şi îngerii lui Dumnezeu să suiia şi să pogorâia pre dânsa.

Pre aceasta o au văzut-o Iezechiil ca o uşă încuiată, prin caré nimenea n-au trecut.

Pre aceasta o au văzutu-o Ghedeon, ca o lână, Avvacum ca o dumbravă umbroasă, Daniil ca un munte şi Solomon ca un pat.

Aceasta astăzi să mută de pre pământ la ceriu; lasă întristăciunea şi să duce la bucurie, lasă céle de jos şi priiméşte céle de sus; lasă céle stricăcioase şi câştigă céle nemuritoare şi vecinice. Astăzi îşi dă preasfânt sufletul ei în mâinile Fiiului ei şi cu cântări îngereşti şi apostoleşti să petréce cinstit trupul ei în satul Ghethsimani, spre îngropare.

Astăzi ceriul întinde sânurile sale şi priiméşte pre céia ce au născut pre Cela ce nu-L încape toată zidire.

Astăzi să minunează toate puterile cereşti, zicând una cătră alta: cine iaste aceasta ce să sue din pustiiu, adecă de pre pământ, la ceriu? Cine iaste aceasta caré să ivéşte ca zorile, frumoasă ca luna şi aleasă, ca soarile? Cine iaste aceasta ce să sue de pre pământ în ceriu, albită, înflorită, întru caré hulă nu iaste? Rădicaţi porţile voastre, zic cétele céle îngereşti, una cătră alta şi cu cântări de laudă priimiţi pre Împărăteasa ceriului şi a pământului, caré vine, să lăcuiască den a dreapta împăratului Dumnezeu, cu îmbrăcăminte cu aur îmbrăcată, împistrită, după cum zice David, căci aceasta iaste céia ce au împăcat ceriul cu pământul şi pre Dumnezeu cu omul. Aceasta iaste bucuriia celor drepţi şi nădéjdia celor păcătoşi.

Pre aceasta, dară şi noi, cu toţii trebue cu dragoste, cu cucerie, cu inimă curată şi cu cântări de laudă să o cântăm şi să o lăudăm, ca pre o Maică a lui Dumnezeu şi cu bucurie sufletească să prăznuim adormirea ei.

Ce, o Maică Fecioară, acest norod ce stă înaintea măririi-tale, văzând înălţimea curăţeniei tale şi cunoscându-şi ei nevredniciia şi smereniia lor, nu îndrăznesc, fără de mijlocitoriu ca să-ţi aducă căzuta închinăciune şi mulţemită, pentru multele faceri de bine şi să se roage ca să te milostiveşti asupra lor. Pentru acéia eu, nevrédnicul şi mult păcătosul robul tău, fiindu-le tată sufletesc, rânduit de Fiiul tău, prin mijlocul mieu să roagă cu toţii, cu căldură, dintru adâncul inimii zicând: Stăpână de Dumnezeu Născătoare, împărăteasa ceriului şi a pământului, cinstea şi slava creştinilor, céia ce eşti mai naltă decât ceriurile şi mai curată decât soarele, Fecioară prealăudată, nădéjdia celor păcătoşi şi liniştea celor bătuţi de valurile păcatelor, caută asupra norodului tău, vezi moştenirea ta, nu ne lăsa pre noi, păcătoşii, ci ne păziaşte şi ne mântuiaşte de vicleşugurile diiavolului, că ne-au împresurat scârbele, nevoile, răotăţile şi necazurile. Dă-ne mână de ajutoriu, Fecioară, că perim. Nu te îndura de noi[3], că pre tine te avem ajutătoare şi la tine nădăjduim, ca cu rugăciunile tale céle prea puternice şi nebiruite, să îmblânzeşti, pre Fiiul tău asupra noastră, ca să-ş întoarcă mila Sa cea bogată spre noi; şi încăş roagă cu căldură, ca să dea putére dintru înălţimea lăcaşului Său şi prealuminatului nostru domn, pre carele proniia Sa l-au ales şi l-au pus preste acest norod, ca să poată chivernisi cu înţelepciune întreagă turma ce i s-au încredinţat, în mulţi ani luminat, cu fericită sănătate şi să o apere de lupii cei văzuţi şi nevăzuţi. Să păzească şi toată cinstita această boerime de toate primejdiile şi de toate viicleşugurile vicleanului şi să le dea dragoste, uniciune, spor şi ajutoriu întru toate; şi să ne învrednicească pre toţi de obşte ca să petrecem toată viiaţa noastră cinstită, curată şi fără de prihană, ca cu o gură şi cu o inimă pre Dânsul de pururea să-L mărim şi ţie să zicem: „Bucură-te ceia ce eşti plină de dar, Domnul e cu tine.”.

Cuvânt de învăţătură la Adormirea Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria [4]

„Că căută spre smereniia slujnicii Sale
că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.”
(Luca 1, 48)

„Pomenirea drepţilor cu laude”, zicea preaînţeleptul Solomon, „şi blagosloveniia Domnului pre capetele lor.”. Drept acéia toţi sfinţii, fără de nici un prepus sânt drepţi înaintea lui Dumnezeu şi sânt blagosloviţi. Iar mai dreaptă şi mai blagoslovită în ceriu şi pre pământ nu iaste alta decât Fecioara Maria, pentru căci s-au învrednicit de au născut, ca o Sfântă ce iaste decât toţi sfinţii, pre Sfântul şi adevăratul Drept, pre blagoslovitul Iisus, a căruia preasfânta Adormire prăznuiaşte luminat astăzi sfânta bisérică.

Şi măcar că eu nu sunt vrédnic a zice nimica întru cinstea şi lauda ei, pentru întunecarea ce are mintea mea, de mulţimea păcatelor, iară încăş, după putinţă vom zice célea ce ne va lumina prin rugăciunile ei, Lumina cea adevărată, Hristos. Ce vă pohtesc să ascultaţi cu dragoste.

„Că căută spre smereniia” i proci.

Fără de nici un prepus să cunoaşte cu socoteală dreaptă cum că Dumnezeu iaste preaputérnic, căci are putéria întocma cu voinţa şi poate să facă câte va vrea, după cum zice prorocul David: „Toate câte au vrut au făcut Domnul.”. Drept acéia, de ar fi vrut ar fi putut şi nefăcându-se om, cu alt mijloc să mântuiască pre om din mâinile diavolului, iar n-au vrut. Şi de veţi întreba pentru ce? Pentru căci au vrut să arate la această taină a întrupării 4 alsăuri fireşti: bunătatea, înţelepciunea, putéria şi dreptatea.

Şi întâi au arătat bunătatea pentru căci nu s-au îndemnat să mântuiască pre om din niscai bunătăţi ale Lui, fiind rob păcatului, după cum zice fericitul Pavel: „Nici dintr-altceva, făr’ numai dintru a Sa singură bunătate; că precum S-au îndemnat din ceput, dintru a Sa bunătate, de au zidit pre om, aşa şi acum S-au îndemnat să-l mântuiască.”.

A dooa, au arătat înţelepciunea, pentru căci ca unul numai singur ce iaste înţelept au aflat mijlocire ca acéia ca să mântuiască pre om. În ce chip? Să împreune dumnezeirea şi să se facă El însuş Dumnezeu şi Om? Ca un Om să Se lupte pentru om cu vicleanul diavolul şi ca un Dumnezeu să biruiască şi să mântuiască pre om, precum vom zice şi mai jos.

A treia, au arătat putéria, pentru căci ca un Dumnezeu putérnic au putut de au făcut un lucru mare şi înfricoşat, ca acesta. Că zice Ioann Damaschin: „Ce iaste mai mare decât a să face Dumnezeu om, Ziditoriul să se facă zidire, Făcătoriul facere. Dumnezeul cel făr’ de materie să Se facă om cu materie, Cel nevăzut să Se facă văzut, Stăpânul să Se facă rob şi Dumnezeu cel înalt să Se facă om smerit. Şi, împreunând acéste doao împrotriviri de margine, să păzească a fieştecăriia firea neschimbată, să rămâe Cel nezidit, nezidit şi Cel zidit, zidit şi Cel nevăzut, nevăzut. Şi în scurte cuvinte să rămâie dumnezeirea, dumnezeire şi omenirea, omenire şi nici firea dumnezeirii să se prefacă în firea omenirii, nici omenirea să se prefacă în firea dumnezeirii, care lucru iaste mai putérnic şi mai minunat, să poată păzi fieştecare fire alsăurile ei céle fireşti şi după împreunare.”.

A patra, au arătat dreptatea. În ce chip? Pentru că n-au vrut să se lupte cu vicleanul diavol cu dumnezeirea descoperită, ci S-au îmbrăcat cu trup, pentru căci că ar fi putut zice diavolul cătră Dumnezeu, îndreptându-se: eu cu om mă lupt, iar nu cu Dumnezeu şi nu iaste cu dreptate Tu, Dumnezeu fiind, să Te lupţi cu mine, Tu Ziditoriul şi Făcătoriul să Te lupţi cu mine, zidirea şi făptura; ci mă lasă pre mine, ca pre o zidire, să mă lupt cu altă zidire, carele iaste omul.

Drept acéia, Dumnezeu, Carele purtarea[5] să îndreptează cătră toţi şi biruiaşte la judecata Lui, după cum zice David, ce face? Pentru ca să nu mai aibă diavolul cuvânt a să îndrepta şi să zică cum că-i face Dumnezeu strâmbătate, pentru aceasta s-au îmbrăcat acestaş Dumnezeu cu trup şi să face om adevărat, pentru ca să se lupte ca un om şi să biruiască ca un Dumnezeu pre vrăjmaşul firii omeneşti, pre care fire o au fost biruit diavolul, ca iarăşi, acéia să biruiască pre diavolul: biruitul să se facă biruitoriu şi biruitoriul să se facă biruit; cu mijlocirea ce au biruit să se biruiască; au înşălat pre om, făgăduindu-i să se facă Dumnezeu, să înşală şi pe el, pentru căci vedea om şi au căzut în mânile dumnezeirii, ce era ascunsă în omenire.

Drept acéia, pentru ca să păzească Dumnezeu dreptatea, să face om, luând trup din preacuratele sângiuri ale Preasfintei Fecioarei. Şi socotind adâncimea minunei, rămâiu făr’ de graiu şi mă minunez, căci că nu aflu cuvinte întocma la cinste, ca lucrul, pentru ca să laud minunatul acesta dar. Cum să măresc izvorul iubirii de oameni? Cum voiu să propoveduesc mulţimea îndurărilor? Cum voiu să îndrăznesc la noianul Fecioarii şi să ispitesc adâncimea tainii cei peste fire? Şi cum voiu să povestesc pentru tine, Fecioară, nu căci ai născut din tine cu trup pre Fiiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, care naştere iaste mai presus de fire, ci pentru căci te-ai făcut maică şi ai rămas fecioară. Că din fire iaste unii mueri fecioară să fie fecioară numai în câtă vréme va păzi fecioriia şi mumă nu poate să fie daca iaste fecioară şi o muiare caré au născut prunc nu poate să mai fie fecioară. Iar la tine, vrând Cel ce S-au născut din tine, au schimbat rânduiala firii, ca un Făcătoriu al firii şi ai rămas şi după naştere iarăş fecioară.

O, lucru preaslăvit, şi tăiare de fire! O, pântece sfânt şi vas dumnezeesc! Întru tine, cu adevărat s-au spart zapisul păcatului. În tine s-au făcut Dumnezeu om, fără de a-Şi schimba dumnezeirea.

Drept acéia, cu ce limbă voiu putea să măresc fecioriia ta şi naşterea ta cea preste fire? Că prin mijlocul tău ne-am învrednicit să câştigăm bunătăţile céle mari. Cu ce flori de laudă voiu putea împleti cununa fecioriei tale, ca uniia ce eşti încununată cu toate florile bunătăţilor, de Tatăl cel ceresc? Pentru căci ai încununat neamul nostru cu slavă şi cu cinste, ce fel de dariu vrédnice aducem? Că toate câte-s ale lumii, nu sunt vrédnice înaintea ta. Că de te voiu numi cer, eşti mai naltă, că ai născut pre Făcătoriul ceriului. De te voiu numi închipuirea[6] lui Dumnezeu, destoinică eşti. De te voiu numi Doamnă îngerilor, întru toate a fi te adeverează şi ver ce alt aş putea zice şi aş putea să te numesc, nu iaste destul, cătră lauda măririlor tale.

Bucură-te, drept acéia, că tu singură ai prorocit, că te vor ferici toate neamurile şi adevărat că te fericesc, pentru căci cu smereniia ta cea de margine ne-ai arătat cătră Ziditoriul tău, te-ai făcut pricină de S-au smerit Cel ce iaste din fire nesmerit[7] şi au priimit de au lăsat sânul Tatălui şi au venit de au sălăşluit în preacuratul şi sfântul pântecile tău.

O, fericită şi sfântă smereniia a Fecioarii, câtă putére ai! Că au făcut de S-au smerit până la moarte Cela, de Carele fuge ceriul de groaza Lui şi I să smeresc toate şi ai înălţat pre omul cel din fire smerit şi l-ai făcut de au câştigat lăcaşurile şi fericirile céle cereşti. Fericit iaste, cu adevărat şi preafericit cine au putut câştiga pre această blagoslovită smerenie, că s-au cinstit şi de oameni şi de Dumnezeu!

Şi de vréme ce tu, fericită Fecioară, după cum ai zis că au căutat Domnul pre smereniia ta şi te-au înălţat de pre pământ la ceriu, pentru ca să împărăţeşti împreună cu El, caută spre noi, ticăloşii, robii tăi, cu umilinţă şi mângăe pre Judecătoriul cel înfricoşat, pre Fiiul tău, cu rugăciunile tale céle călduroase, să ne mântuiască de scârbele şi de nevoile ce ne-au împresurat. Şi precum cu dumnezeiasca putére într-o mică de ceas[8] au adunat din toată lumea pre apostoli ca să petreacă preacinstit şi sfânt trupul tău spre îngropare, cu laude şi cu cântări, aşa să adune şi mintea noastră cea înprăştiiată, întru deşărtăciunile céle lumeşti şi să o luminéze ca de pururea pre Dânsul să-L mărim şi să-L lăudăm. Iară ţie, ca unii adevărate Născătoare de Dumnezeu, să-ţi cântăm cu cucerie cântarea cea îngerească: „Bucură-te céia ce eşti cu bun dar dăruită. Domnul cu tine.”.

[1]  Verso-ul filei 14, mss. 3460 B.A.R.

[2]  Prin „o faţă” se înţelege Una dintre Persoanele Sfintei Treimi.

[3]  Înţelesul vechi românesc se explică etimologic prin forma reflexivă a verbului latin se ĭndurare: a se înăspri, a se împietri. Prin cererea „nu te îndura de noi”, Sfântul Antim exprimă nădejdea ca Maica Domnului să nu se arate neîndurătoare faţă de credincioşi, să nu fie severă cu aceştia.

[4]  Verso-ul filei 119, mss. 3460 B.A.R.

[5]  În ediţia din 1888: „pururea”.

[6] A nu se interpreta potrivit sensului actual al termenului (imaginaţie), ci după înţelesul vechi al limbii: asemănare (în + chip = a fi înăuntrul chipului dumnezeiesc, a fi asemenea cu).

[7]  Formulă originală, prin care Sfântul Antim evidenţiază atotperfecţiunea dumnezeiască.

[8]  Într-o clipită.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *