Selectați pagina

Câţi deţinuţi avem în R. Moldova

Câţi deţinuţi avem în R. Moldova

detinutiPotrivit datelor Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP), la 1 octombrie 2015, în instituţiile penitenciare din R. Moldova se aflau 5 306 deţinuţi cu 596 mai mulţi decât în anul 2014.

Mai mulţi cu peste o sută de deţinuţi se aflau şi în izolatoarele de urmărire penală, 2 507 faţă de 2 393 de persoane faţă de anul 2014.

Dacă e să ne referim la infracţiunile comise de către aceştia, cei mai mulţi – 1 500 – sunt condamnaţi pentru omor, mai mult cu peste 50 faţă de anul 2014. Pe locul doi se află furturile, pentru care stau după gratii 654 de persoane, la fel mai mult cu peste 30 faţă de numărul deţinuţilor din anul trecut. Aceştia sunt urmaţi de cei care au fost condamnaţi pentru vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii – 619, după care urmează cei care au săvârșit tâlhării – 616 şi infracţiuni privind viaţa sexuală – 604.

Din totalul celor care se află după gratii, 2 636 au fost condamnaţi pentru prima dată, 1 787 – pentru a doua oară şi 1 756 – pentru a treia oară şi mai mult.

Dacă ar fi să ne referim la durata pedepsei, cei mai mulţi – 2 386 – au de stat de la cinci şi până la zece ani după gratii. Aceştia sunt urmaţi de cei 1 107 care au de stat de la 15 la 20 de ani, iar pe viaţă avem condamnaţi 106 deţinuţi.

Cei mai mulţi – 2 029 – au vârsta cuprinsă între 30 şi 40 de ani. Cu vârsta mai mare de 60 de ani avem 151 de deţinuţi.

Majoritatea dintre cei condamnaţi – 3 023 – au studii medii incomplete, 2 042 – studii medii şi 99 de analfabeţi. 125 dintre deţinuţi au studii superioare.

Sursa: ziarulnational.md

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *