Selectați pagina

Câteva minuni de-ale Sfintei Xenia de Sankt Petersburg

Câteva minuni de-ale Sfintei Xenia de Sankt Petersburg

Minunile Sf. Xenia de Sankt Petersburg

st-xeniaAjutorul şi milostivirile revărsate de sus către cei credincioşi prin mijlocirile Sfintei Xenia, cea iubitoare de Dumnezeu

Exemplele ce urmează privitoare la ajutorul şi milele revărsate prin rugăciunile Sfintei Xenia sunt doar câteva din mulţimea binefacerilor ei. Multe din mărturiile darurilor ei ne-au fost lăsate prin viu grai, şi arareori scrise, deoarece cea mai mare parte a înre­gistrărilor existente au dispărut în timpul revoluţiei.Primele mărturii au fost adunate dintr-o lucrare de la începutul acestui secol fiind înregistrate parţial în cartea “Slujitoarea lui Dumnezeu, Binecuvântata Xenia”, publicată de mănăstirea “Sfânta Treime” din Jordanville. Alte mărturii provin din surse ce sunt notate acolo unde apar în text. Strângerea unor ast­fel de mărturii nu este încă încheiată. Ea continuă încă în vremea noastră.Dar înainte de a le da la iveală este necesar să amintim câteva cuvinte despre tradiţia creştinilor pravoslavnici ruşi de a-i slăvi prin slujbe religioase speciale (panihide) pe asceţii a căror pomenire este cinstită de oameni, fiind “binecuvântaţii ce nu au fost încă canonizaţi”. Să urmărim însă explicaţia de mai jos:

Biserica Ortodoxă a lui Hristos, ca o mamă iubitoare, ne învaţă că toţi cei care cred în Domnul nostru Iisus Hristos (şi aparţin Sfintei Sale Biserici) vii sau morţi, formează o singură comunitate, o singură familie. Şi precum într-o familie, cei apropiaţi şi rudele se ajută unii pe alţii în toate, aşa şi noi, ca fraţi întru Hristos, trebuie să ne ajutăm între noi: viii să-i ajute pe cei repauzaţi, iar aceştia să-i ajute pe cei vii. Cei vii trebuie să-i ajute pe toţi cei morţi prin rugăciunile lor (pomenindu-i la Sfânta Liturghie) iar repauzaţii, şi ei, la rândul lor, îi ajută pe cei rămaşi în viaţă prin rugăciune.

Urmând astfel învăţătura Sfintei Biserici şi simţind o strânsă legătură cu toţi cei dragi adormiţi întru credinţă, considerăm ca o datorie, ca o obligaţie creştinească să ne rugăm permanent pentru ei, pentru iertarea păcatelor lor, pentru odihna lor “în loc de lumină şi de verdeaţă, unde nu este durere nici suspin “, pentru viaţa lor cea veşnică. Prin rugăciunile noastre pentru repauzaţi, ne exprimăm totodată şi recunoştinţa pentru dragostea ce ne-au purtat-o fiind ei în viaţă, şi credem cu neîndoire că acum, aceasta este şi mai puternică în sufletele lor după fericita lor mutare la cele veşnice.

Repauzaţii, potrivit dragostei ce o au pentru noi, încearcă prin rugăciunile lor către Dumnezeu să ne răsplătească dragostea ce le-o purtăm. Şi cu cât cel adormit e mai apropiat de Dumnezeu, cu atât rugăciunile lui sunt mai folositoare pentru noi.

În necazurile noastre, obişnuim adesea să apelăm la ajutorul Sfinţilor ca fiind cei mai apropiaţi de Dumnezeu, prietenii Lui iubiţi, cerându-le să mijlocească pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Moi nu ne rugăm pentru iertarea păcatelor lor, fiind convinşi că Dumnezeu a făcut deja aceasta datorită vieţii lor curate, cu adevărat trăită în Hristos.

În ceea ce priveşte slujitorii lui Dumnezeu care încă nu au fost canonizaţi, nădăjduim că şi păcatele acestora au fost iertate, dar încă nu avem convingerea deplină, deoarece “nu este om care să fi trăit fără de păcat”. De aceea socotim că este de datoria noastră să îi mai pomenim pe unii ca aceştia la slujbele Sfintei Biserici, rugând pe Milostivul Dumnezeu ca nu numai să le ierte păcatele, dacă ele nu le-au fost încă iertate, ci şi pentru ca El să îi şi aşeze pe ei acolo “unde lumina Sa nu conteneşte să străluceaşcă”. Ne rugăm ca şi ei să aibă parte de bucurii dumnezeieşti tot mai mari, după vrednicia lor în timpul vieţii.

Ca răspuns la dragostea noastră, la dorinţa noastră sinceră ca ei să se bucure de toate darurile cereşti, aceştia ne răspund cu o dragoste puternică, mijlocind pentru noi la tronul lui Dumnezeu cu rugăciunile lor cele bine primite.

Mii şi mii de asemenea cazuri uluitoare ale ajutorului primit în urma rugăciunilor acestora sunt cunoscute de oricine s-a interesat vreodată de biografia asceţilor, fie ei din vremurile de demult, fie din zilele noastre.

Un astfel de exemplu îl oferă şi Xenia, slujitoarea Lui Dumnezeu, despre ale cărei binefaceri revărsate asupra celor ce i-au cerut ajutor am aflat direct de la cei ce au alergat la ea cu nădejde, de la cei ce vin la mormântul ei şi i se roagă cu credinţă. Altele dintre acestea au fost continuu consemnate în diverse publicaţii, iar cele mai multe circulă oral, transmiţându-se din generaţie în generaţie.

Încercăm să vă prezentăm măcar unele dintre ele:

O tânără este salvată de la o mare nenorocire

Văduva locotenentului-general Kirov era descendenta unei familii foarte bogate, de rang nobiliar, cumulând pe lângă propria ei zestre şi averea soţului ei. Cinstea însă, cu o deosebită veneraţie, amintirea Sfintei Xenia şi, când s-a hotărât să se înalţe un paraclis deasupra mormântului fericitei, ea a participat direct la acest proiect, contribuind cu o mare sumă de bani la construcţia acestuia. Doamna Kirov avea o fată de măritat şi nu mult după ridicarea acestui paraclis aveau să cunoască un tânăr colonel. Acesta începu să le viziteze adesea şi, în cele din urmă, o ceru pe fată în căsătorie. Propunerea i-a fost acceptată şi s-a hotărât nunta.

Toţi care o cunoşteau pe văduvă şi pe fiică ştiau de evlavia lor către Sfânta Xenia şi se arătau bucuroşi pentru fericirea proaspătului cuplu. Tinerii erau amândoi frumoşi, bogaţi şi potriviţi. Totul făgăduia un viitor fericit. “Aceasta este urmarea rugăciunilor Binecuvântatei Xenia, şi Dumnezeu i-a trimis un soţ minunat” – obişnuiau să spună prietenii lor – “deoarece ele o iubesc şi o respectă atât de mult”.

Şi acesta era adevărul. Nici doamna Kirov şi nici fiica ei n-ar fi luat niciodată vreo hotărâre importantă fără a trece mai întâi pe la mormântul fericitei Xenia, căreia îi cerea ajutorul prin slujbe. Şi, într-adevăr, aceasta le-a venit în ajutor, dar într-un mod cu totul diferit de cum gândeau prietenii lor.

Cu o zi înainte de nuntă, văduva împreună cu fiica sa au mers la cimitirul Smolensk ca să se roage Binecuvântatei Xenia, dând şi o slujbă de pomenire. Ele s-au rugat fierbinte pentru fericirea căminului ce urma să se întemeieze şi Fericita le-a răspuns pe loc.

În timp ce ele erau la mormântul Sfintei, logodnicul fetei s-a prezentat la o instituţie bancară centrală, încheind actele necesare în vederea primirii unei mari sume de bani. Intrând în incinta acestei instituţii care roia de mulţimea funcţionarilor şi a negustorilor, colonelul şi-a scos actele din buzunar fără a observa că un supraveghetor de lângă el îl fixa uimit. După ce l-a urmărit îndelung cu privirea s-a îndreptat spre el, adresându-i-se direct: – Cum de-ai ajuns aici? Recunoscându-l, colonelul, speriat, a scăpat ac­tele din mână. Cei din jur au fost miraţi de maniera în care acela îndrăznise să se adreseze unui ofiţer de rang superior şi, nedumeriţi, i-au înconjurat.

– Dumnezeule, a strigat gardianul ca să acopere rumoarea ce se stârnise. Acesta nu e colonel, ci e un evadat scăpat din închisoare. L-am trimis în Siberia la galere acum şapte ani. îl recunosc bine.Mulţimea se apropie tot mai mult de ei:

“Colonelul”, realizând că nu mai avea nici o scăpare, a recunoscut în cele din urmă temeinicia acuzaţiei. Predat autorităţilor, el a mărturisit totul detaliat:

“După ce am scăpat de la galere, am rătăcit în taigaua Siberiei vreme îndelungată, înfometat, înfri­gurat şi lipsit de putere. în cele din urmă, am reuşit să traversez munţii Urali. Odată, pe când străbă­team un drum ce trecea printr-o pădure deasă, abia trăgându-mi picioarele de oboseală, am zărit un ofiţer într-o caleaşcă ce parcă mă urmărea. După epoleţi, mi-am dat seama că era colonel. Cum nu doream să fiu văzut de nimeni, am grăbit pasul fără a-i da vreo atenţie, convins că am scăpat de el. Dar mă înşelasem, căci colonelul mă văzuse, şi în starea jalnică în care mă aflam m-a strigat, întrebându-mă ce-i cu mine. I-am spus şi, fiind el o persoană cultivată, i s-a făcut milă de mine şi m-a invitat în caleaşca sa.

– Ce să mai spun? Am străbătut un timp împreună pădurea atât de deasă şi stufoasă, încât nimeni nu te-ar fi auzit dacă strigai după ajutor. Am profitat de această ocazie şi l-am omorât atât pe colonel cât şi pe vizitiu. După care, dezbrăcându-l repede de haina militară, i-am luat toate actele şi banii, m-am debarasat apoi de cadavrele lor şi mi-am văzut mai departe de drum.

Ajungând la Sankt Fetersburg, am reuşit cu uşu­rinţă să trec drept colonel. Aici am cunoscut pe această fiică de general, cu care urma să mă căsă­toresc mâine”.

Nu mult după aceea “colonelul” a fost judegăt şi, potrivit faptelor comise, şi-a primit pedeapsa capitală.

Ajutorul acordat la intrarea în corpul cadetilor

Soţia unui colonel a adus cu ea la Sankt Petersburg pe cei doi fii ai ei ca să-i înroleze în corpul de cădeţi; dar toate eforturile acesteia au eşuat. Fără a se ţine seama de faptul că băieţii absolviseră cu succes toate examenele, nu s-a găsit nici un loc pentru ei acolo.

Mama făcuse o depresie ce tindea să ajungă până la disperare. Se părea că totul este pierdut şi de acum, descurajată, hotărâse să se întoarcă acasă cu băieţii. Dar în preziua plecării, în timp ce se plimba de-a lungul unui pod plângând de supărare, o femeie necunoscută, îmbrăcată simplu, într-o fustă şi o jachetă, apropiindu-se de ea, a întrebat-o:

– De ce plângi? Du-te şi fă o rugăciune la mormântul Sfintei Xenia şi totul se va rezolva.

– Dar cine-i Xenia? întrebă mama mirată.

– Dacă vrei, poţi afla, îi răspunse necunoscuta şi dispăru în josul străzii.

Soţia colonelului, interesându-se imediat de Sfântă şi de mormântul ei, se duse degrab la cimitirul Smolensk unde făcu cuvenita slujbă de pomenire şi se rugă cu multă credinţă; şi, într-adevăr, totul se rezolvă imediat în mod fericit şi mai presus de orice nădejde.

La prima vedere s-ar părea că aici s-a rezolvat o simplă problemă, că faptul de-a nu fi fost acceptat în corpul de cădeţi ar fi fost, desigur, o dezonoare atât pentru copiii colonelului cât şi pentru colonelul însuşi, că toată problema – în esenţă – ţinea doar de o mândrie personală. Dar, mai bine, să nu ne gră­bim cu concluziile. Nu suntem în măsură să cunoaş­tem toate implicaţiile ce ar fi putut surveni. Nu se ştie care ar fi fost finalul, dar un lucru este cert: mama a fost astfel determinată să se întoarcă la Dumnezeu, şi rugăciunile Sfintei Xenia au avut ca rezultat şi întărirea în credinţă a tuturor celor implicaţi. Ştim că Dumnezeu lucrează în mod negrăit, prin Sfinţii Lui, pentru mântuirea sufletelor.

N-ar trebui să judecăm ceea ce nu suntem în stare să înţelegem deplin, ci, ca nişte creştini orto­docşi, să le acceptăm pe toate prin credinţă.

Ajutor în găsirea unei slujbe

Doctorul Bulaci a venit la Sankt Petersburg pentru a-şi găsi o slujbă, dar oriunde încerca, el era refuzat. Vreme de trei săptămâni şi-a epuizat toate resursele în acest scop. De-acum îşi pierduse orice încredere. Prietenii însă l-au sfătuit să se roage la mormântul Sfintei Xenia şi să facă o slujbă acolo. Le-a urmat întocmai sfatul şi în ziua următoare a şi găsit un serviciu bun în oraşul Rzhev. Nu ştim dacă Dumnezeu a avut vreun plan cu doctorul Bulaci de-a fi în Rzhev şi nu în Sankt Petersburg, dar ştim cu siguranţă că rugăciunile Binecuvântatei Xenia i-au venit acestuia degrab în ajutor.

Un om este salvat de la pierzanie şi ajutat să-şi găsească un nou drum în viată

Domnul V.A. se ocupa cu afacerile, dar fiind cam fluşturatic, eşuase în viaţă. I se oferiseră multe slujbe în repetate rânduri, dar nu şi le putea păstra pentru prea mult timp. Lucra sporadic, câte o săptămână sau cel mult două, după care renunţa pe motiv că ori nu se înţelegea cu superiorii, ori munca i se părea prea grea, ori nu se înţelegea cu camarazii de serviciu.

După câţiva ani petrecuţi astfel, reputaţia i se ştirbise şi acum se simţea stânjenit de câte ori se întâlnea cu cei cunoscuţi. Era nevoit să se mulţumească numai cu slujbe temporare şi îşi câştiga cu greu existenţa. Însă cel mai trist era faptul că situaţia aceasta o îndurerase profund pe credincioasa lui mamă.

Dar iată că la începutul anului 1907, V.A. a primit o slujbă modestă chiar în cartierul său. Iar asta s-a întâmplat în ziua în care mama sa se afla la cimitirul Smolensk, de unde se întoarse acasă cu o icoană a Sfintei Xenia. Ajungând acasă, ea a pus-o pe perete împletind şi un fel de ghirlandă din diferite culori, cu care a înrămat-o.

Fiul ei şi prietena acestuia – fiind de faţă – au început să râdă de biata femeie. Ea tot mereu încerca să le insufle credinţă în Hristos, dar zadarnic.

În ziua următoare, atât V.A., cât şi prietena lui au fost concediaţi. Vreme de cinci ani, V.A. arareori a mai avut câte o şansă de a mai lucra pe undeva.

La fel s-a întâmplat şi cu tânăra lui prietenă, care, lipsită fiind de orice ajutor material, se zbătea acum în mare sărăcie.

În tot acest răstimp biata lui mamă, deşi înaintată în vârstă, continuă să se roage neîncetat Bunului Dumnezeu şi Sfintei Xenia pentru mântuirea fiului ei. Iar Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea. V.A. a înţeles că Dumnezeu l-a pedepsit pentru că luase în derâdere credinţa mamei sale şi pentru că îi hulise pe Sfinţii Lui. Cu cât tânărul cugeta mai mult la cele întâmplate, cu atât mai mult se convingea de justeţea pedepsei pe care o meritase.

În cele din urmă, sufletul i-a fost străbătut de o rază de lumină. Trezindu-se într-o dimineaţă foarte devreme i-a cerut mamei să-l ducă şi pe el la mormântul Sfintei Xenia pentru a-i cere iertare şi a lua binecuvântarea ei. Mama, mirată, i-a împlinit bucuroasă această dorinţă şi Bunul Dumnezeu l-a iertat pe tânărul vinovat, dar îndreptat acum spre pocăinţă.

Întors acasă de la cimitir, V.A. a trimis o scrisoare la “Oficiul pentru oferte de serviciu din cadrul căilor ferate” solicitând orice s-ar găsi de lucru. în această scrisoare el a avut grijă să strecoare şi o bucăţică din icoana Sfintei Xenia. Deşi înainte i se refuzase orice slujbă în cadrul căilor ferate, câteva zile mai târziu, avea să primească răspunsul prin care i se făcea cunoscută angajarea lui într-o funcţie în care existenţa lui era pe deplin asigurată.

Când domnul V.A. ne-a relatat acest caz (era încă în viaţă când lucrarea despre Fericită se publicase pentru întâia dată) ne-a solicitat publicarea acestuia în ediţia ei următoare, afirmând că este dispus să depună mărturie sub jurământ pentru veridicitatea spuselor sale.

Ajutor în găsirea unei slujbe

Cât poate fi de mare credinţa oamenilor simpli, obişnuiţi şi cât de mult cinstesc aceştia pe Sfinţii lor, o demonstrează cazul d-lui Egorov, un muncitor forestier. El a lucrat mulţi ani în fabrica Lebedev, fiind apreciat pentru priceperea lui, pentru seriozitate şi punctualitate. Un oarecare negustor de cherestea din Oranienbaum i-a oferit însă lui Egorov un salariu dublu. Câteva luni mai târziu, prin nişte împrejurări independente de el, Egorov şi-a pierdut slujba din Oranienbaum şi s-a întors acasă. Aici însă, în loc să înceapă prin a trimite degrab cât mai multe scrisori de cerere de angajare, lucru ce ar fi fost foarte firesc după logica lumească, el s-a dus mai întâi la cimitirul Smolensk să-i ceară ajutor Bine­cuvântatei pentru a-şi găsi o slujbă.

Credinţa lui nu i-a fost înşelată, căci curând a primit trei oferte de serviciu, toate cu salarii excelente.

Preluat de pe crestinatate.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: