Selectați pagina

Căpeteniile de astăzi leapădă Știința lui Dumnezeu și își însușesc știința omenească

Căpeteniile de astăzi leapădă Știința lui Dumnezeu și își însușesc știința omenească

„Și, grăbindu-se, au venit și au aflat pe Maria, pe Iosif și pe Prunc culcat în iesle.” (Luca 2, 16)

Așadar, Cel care va fi cârmuitorul omenirii până la sfârșitul vremurilor S-a născut în întunericul peșterii subpământene și a fost așezat pe paie, în iesle. Și toate civilizațiile omenești și-au avut începuturile în simplitate, dar au pierit în belșug; au fost zidite pe virtute, dar au fost dărâmate prin fățărnicie; se nășteau în iesle, dar se înăbușeau în puf. Nu este fericit cel ce are cel mai mult, ci cel care are cele de trebuință.

Crăciunul este ziua bucuriei, dar și zi de luare-aminte. Aduce daruri, dar și așteaptă daruri. Darurile cele mai însemnate sunt adevărul și dragostea. Cu lumina adevărului luminează lumea, iar cu căldura dragostei încălzește inimile oamenilor. Precum nici lumina fizică și nici căldura nu vin din pământ, ci de la soare, de la mari și îndepărtate înălțimi, așa și adevărul și dragostea nu răsar din pământ, ci vin din înălțimea cerească, din Împărăția Cerească a lui Dumnezeu. Fără acestea două, adevăr și dragoste, fiecare împărăție pământească este întemeiată și dăinuie prin minciună și silnicie. De aceea Iisus, ca purtător și aducător al adevărului și dragostei veșnice, a rostit următoarele în fața lui Pilat: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta.” (Ioan 18, 36) Adică nu este împărăția minciunii și a silniciei, ci împărăția adevărului și a dragostei.

Oamenii erau pe culmile disperării când Imperiul Roman, făurit pe minciună și silnicie, a ajuns la culmea puterii sale. Împărați și filosofi, senatori și oratori romani își luau viața cuprinși de deznădejde. Săturându-se de toate câte pământul poate da, au simțit scârbă față de toate, lipsa rostului, plictisul vieții și moartea ca sfârșit și eliberare de toate. Sângerosul Imperiu n-a fost în stare să facă un singur om fericit. De ce? Pentru că a fost sau a ajuns cu timpul doar Imperiul pământului și al materiei. Și, ca nefericirea să fie și mai nenorocită, i-au proclamat pe cezari drept dumnezei, pentru a-i privi apoi ca pradă neputincioasă a bolii și a morții. Astfel, câtă vreme îi ridicau pretutindeni în Imperiu temple ca lui Dumnezeu — chiar și în apropierea Bethleem-ului, unde S-a născut Dumnezeul adevărului și al dragostei, — iar în fața statuilor lui tămâiau și aduceau jertfe, el, împăratul-zeu Augustus, se încovoia de dureri ale oaselor în curțile sale împodobite.

Cunoscând toate acestea, ne întrebăm dacă oamenii de frunte din zilele noastre au înțeles această lecție a istoriei.

În acea vreme întunecată, steaua călăuzitoare a strălucit deasupra Bethleem-ului, îngerii au început să cânte iar păstorii și înțelepții s-au închinat Împăratului cel Nou-născut. Dintre aceste feluri de oameni, cei simpli și înțelepți de atunci s-au închinat dintotdeauna lui Hristos, pe când, cei din mijloc — corcituri mediocre și îngâmfate — au fost împotriva Lui.

Noi zicem: În acea vreme S-a născut Mesia cel prorocit și așteptat. S-a născut Dumnezeu tânăr, care a insuflat tinerețe în organismul îmbătrânit al omenirii, putere în sufletul istovit, bucurie nouă și cântare în inimă, le-a deschis oamenilor ochii spre orizonturi depărtate, a descoperit lumea duhovnicească nemărginită și nevăzută ca patrie adevărată și veșnică a neamului lui Adam. Roma cea veche a ridicat toată puterea sa materială împotriva acestei noi puteri duhovnicești ca să o nimicească. Dar s-a nimicit pe sine însăși și, astfel, a netezit calea pentru tânărul Dumnezeu cel biruitor. Și, după un timp, popoarele lui Hristos au ajuns cele mai puternice din lume. Dar, în marea lor putere și bogăție, unele dintre ele au devenit îngâmfate, s-au lepădat de Hristos și au început să socotească mărirea lor a fi meritul lor și nu al lui Hristos. Luând pilda Romei și fiind orbi pentru Împărăția Cerurilor, și-au adunat toate puterile să făurească împărăția pământească. Insă au pierdut și ceea ce au avut, au pierdut și Împărăția Cerească și pe cea pământească. Și am văzut cu ochii noștri căderea lor în ultimele două războaie mondiale. Tânărul Dumnezeu merge înainte biruitor peste mormintele ruinelor lor. Ferice de cel care a văzut și a înțeles acest act al dramei lumii, desfășurat în fața ochilor noștri. Ferice de cel care duhovnicește este deprins să poată citi lucrările înfricoșate ale puterii lui Hristos din ciocnirile cele din urmă ale popoarelor.

Oare popoarele creștine au știut să citească scrierea tainică a ultimelor războaie sângeroase? Dacă au știut, ele se vor trezi din beția pământului, de la opiumul materialismului, și se vor întoarce la Atotputernicul Hristos, fără de care toate căile duc în prăpastie. Dacă n-au știut, negreșit vor sfârși ca vechea împărăție a Romei și ca al Treilea Reich.

Pe ce temelie zidesc popoarele balcanice din ziua de azi casa lor? „Pe știință,” spun căpeteniile de astăzi ale creștinilor. Noi îi întrebăm: „Ce fel de știință?”, căci există Știință și științe. Știința lui Hristos, iată, stă de două mii de ani neschimbată și de neclintit. Aceasta este Știința cerească, dumnezeiască. Afară de această Știință, există științe omenești, care se schimbă în fiecare veac sau la jumătate de veac. Căpeteniile de astăzi leapădă Știința lui Dumnezeu și își însușesc știința omenească. Dar care dintre multele științe omenești? Aceea de acum o sută de ani, care este știința veacului al XIX-Iea, materialistă, dogmatică și dictatorială.

Oamenii de știință ai veacului trecut, cu micile excepții ale celor treji și prudenți, n-au vrut să audă de dogmele bisericești. Însă proclamau ei singuri cu surle și trâmbițe dogmele „științifice,” de care nimeni dintre cei laici nu avea voie să se îndoiască. Acestea sunt dogmele lor: materia este totul; afară de materie nu există nimic. Ceea ce se vede, se aude și se poate pipăi, ceea ce se poate măsura și număra, aceasta este realitatea, toate celelalte sunt iluzii, Dumnezeu nu se vede — așadar, Dumnezeu nu există. Sufletul nu se vede — sufletul nu există. Există doar materia, nimic altceva. Iată, pe aceste dogme „științifice” sunt întemeiate două state și teorii sociale cumplite care, în secolul XX, după frângerea științei materialiste, au fost puse în practică în stat și în societate în chipul structurilor materialiste și dictatoriale. Una dintre teoriile acestea anticreștine a fost acceptată și de către căpeteniile popoarelor balcanice din zilele noastre.

Oare ele au întrebat poporul? Oare vreun popor a votat și, prin majoritatea votului, și-a lepădat credința părinților, primind teoria materialistă a lumii? Și de ce nu îi este dat să voteze despre asta? Când de la el se cere să voteze despre impozit, despre păduri și despre mine, de ce să nu i se dea să voteze despre ceea ce este mai însemnat decât toate: despre credința în Dumnezeu, despre suflet și despre Legea lui Dumnezeu, despre aceste mari realități cu care trăiește de sute și sute de ani. Să nu se spună: cine a ajuns la putere, acela își și poate impune voința sa. Aceasta este legea junglei. Și să nu se spună: poporul este nebun și necultivat, așa că o elită educată are drept deplin asupra lui. Să nu se spună nicidecum aceasta despre popoarele creștine. Întreaga elită, toată duhovnicia și buna purtare, toată bunătatea și cuviința, toată înțelepciunea și experiența se află în masa poporului creștin. Ferice de cel care înțelege acestea și pe acestea zidește ce are de zidit. Așadar, cei care stăpânesc un popor creștin se cuvine să îl înfățișeze și să îl reprezinte mai întâi în credința și în purtarea lui. Dacă nu e așa, atunci se pune întrebarea pe cine reprezintă ei: un popor creștin sau pe cezarii păgâni ai Romei și pe sultanii turci?

Știința zilelor noastre a negat și a îngropat cu totul știința materialistă a veacului al XIX-Iea. Din această veche știință n-a rămas, cum se zice, nici praful de pe tobă. Fără nici o îndoială, împreună cu această știință mincinoasă trebuie să cadă și tot ce este zidit pe ea.

Știința zilelor noastre se îndeletnicește cu cerce tarea a trei nebănuite descoperiri de natură fizică: energia atomică, lumina nevăzută și vocile neauzite. Niciuna din acestea trei nu se află în puterea simțurilor omenești. Energia atomică nu pipăi cu mâna, lumina nevăzută nu se poate vedą cu ochiul, și nici vocile neauzite nu se pot auzi cu urechea. Fără să vrem, acestea ne aduc aminte cuvintele Apostolului Pavel: „Cele ce ochiul n-a zut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El.” (I Cor. 2, 9) Este adevărat că prin aceste cuvinte apostolul descrie viziunea lui asupra lumii cerești, însă acele trei descoperiri din universul fizic amintite sunt, de bună seamă, cele mai apropiate simboluri sau închipuiri ale realităților duhovnicești și cerești. Pentru fiecare om cugetător ele sunt începătură limpede în lumea cerească neatinsă, nevăzută și neauzită, unde Dumnezeu cel de necuprins împărățește și unde oștile îngerești cele nevăzute cântă zi și noapte Ziditorului lor cântări neauzite. În comparație cu știința de astăzi, știința materialistă a veacului trecut este o superstiție înfricoșătoare care a costat milioane de vieți omenești în cele mai recente războaie și revoluții.

„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu” au cântat Îngerii deasupra peșterii în care S-a născut Mântuitorul. Această cântare a fost primită cu bucurie păstorii cei simpli din Bethleem. Ea s-a răspândit asemenea valurilor și a vuit din neam în neam, umplând veacurile până acum. Și în acest an, cum rar s-a mai întâmplat, a fost proslăvită pretutindeni ziua de naștere a Mântuitorului lumii, căci oamenii și popoarele, după toate rătăcirile și chinurile lor, au simțit adevărul cuvintelor lui Hristos: „Fără Mine nu puteți face nimic.”(loan 5, 5)

Sfântul Nicolae Velimirovici; Cugetări în preajma Nașterii Domnului

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *