Selectați pagina

Canicula din Canada a făcut cel puţin 54 de morţi în provincia Quebec

Canicula din Canada a făcut cel puţin 54 de morţi în provincia Quebec

Canicula care afectează de peste o săptămână estul Canadei a făcut cel puţin 54 de morţi în provincia Quebec, au anunţat vineri autorităţile locale, transmite AFP, citat de agerpress.ro

În total, 28 de decese cauzate de “valul sufocant de căldură” s-au înregistrat în zona oraşului Montreal, au precizat autorităţile medicale din această metropolă situată în provincia Quebec.

Alte decese s-au înregistrat în sud-vestul provinciei canadiene, a menţionat Ministerul Sănătăţii din Quebec.

După o săptămână cu temperaturi caniculare în estul Canadei, mercurul termometrelor va coborî cu începere de sâmbătă la nivelul mediilor acestui anotimp. “Conform prognozei meteo, ne aşteptăm la o revenire la normal în următoarele ore”, a declarat o purtătoare de cuvânt a ministerului, Noemie Vanheuverzwijn.

“Sunt cu toată inima alături de locuitorii Quebecului care au pierdut pe cineva apropiat în timpul caniculei”, a scris miercuri pe Twitter premierul canadian, Justin Trudeau, sfătuindu-şi concetăţenii ”să se protejeze atât ei, cât şi familiile lor”.

Nu a fost raportat deocamdată niciun deces provocat de caniculă în provincia vecină Ontario, afectată de asemenea de temperaturile ridicate.

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *