Cea mai mare virtute în viaţa de obşte: a nu te birui de tulburare. Cine se biruie de tulburare, pierde. Pe cât vorbeşti de bine, blagosloveşti pe cineva, pe atât te luminezi; pe cât mă tulbur, pe-atâta mă întunec…

A venit cineva şi m-o întrebat: „Câţi ani ai?”. I-am spus că am trecut de 70 de ani. El mi-a zis că „Eşti un om mort între cei vii”. Mi-a arătat să-mi dau interesul să n-am treabă cu cei vii, ci să am treabă numai cu cei morţi. Aceştia morţi mă pot ajuta; aceştia vii zic că nu mori acum, mori mai încolo… Cei morţi zic: „Ce sunt eu, vei fi şi tu”. Dacă el este mort, într-o zi am să fiu şi eu mort; adică cu trupul, nu cu sufletul.

Când vine tulburarea, şi-mi vine în gând să ocărăsc pe fratele meu, eu să-i spun gândului: „Am să-i spun, dar nu acum, nu azi. Am să-i spun mâine”.

Când am pace, trebuie să mă smeresc mult… şi rugăciune; iar când văd că vine duhul deznădejdii, îi spun aşa: „Hristos a venit în lume pentru cei păcătoşi”.

Sursa: Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie şi pocăinţă, Editura Agaton, Braşov, 2010, p. 53.