Selectați pagina

Cadrul legal cu privire la imunitatea judecătorilor va fi modificat

Cadrul legal cu privire la imunitatea judecătorilor va fi modificat
judecata lumeascaMinisterul Justiţiei a remis Guvernului pentru examinare şi aprobare un proiect de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, care vizează imunitatea judecătorilor. Amendamentele propuse vin să remedieze prevederile legislative în vigoare, după ce unele dintre acestea au fost declarate neconstituţionale.
Proiectul de lege prevede extinderea categoriilor de infracţiuni care nu necesită acordul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru pornirea urmării penale împotriva judecătorilor. Astfel, urmărirea penală împotriva unui magistrat va putea fi pornită nu doar în cazul infracțiunilor de corupere pasivă sau trafic de influență, dar și în cazurile de spălare de bani sau îmbogăţire ilicită.

Proiectul de lege mai propune uniformizarea prevederilor referitoare la măsurile procesuale de constrângere pentru aplicarea cărora este necesar acordul CSM, dar și limitarea cercului acestora la reţinere, aducere silită, arest, percheziţie.

Mai mult, se propune ca aplicarea reținerii, aducerii silite sau percheziției până la începerea urmăririi penale, în cazul infracțiunilor de corupere pasivă, trafic de influență, spălare de bani sau îmbogăţire ilicită, să se facă fără acordul CSM, dar cu autorizaţia procurorului general sau a prim-adjunctului acestuia, iar în lipsa celui din urmă, a unui adjunct desemnat prin ordin al procurorului general.

Totodată, proiectul vine cu reglementări exprese referitoare la procedura de examinare a cauzelor contravenţionale împotriva judecătorilor. Acestea urmează să fie examinate de către instanţa de judecată în cazul în care magistratul refuză să semneze procesul-verbal cu privire la contravenţie sau dacă acesta solicită expres examinarea cauzei de către instanţa de judecată.

De asemenea, proiectul reglementează posibilitatea reținerii judecătorului în cadrul unei proceduri contravenţionale, cu eliberarea acestuia imediat după identificare şi întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenţie, dar cu informarea CSM despre faptul reţinerii.

Sursa: trm.md

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: