Selectați pagina

Ca şi Iuda, fiecare dintre noi are patimi în inimă

Ca şi Iuda, fiecare dintre noi are patimi în inimă

Părerea de sine a lui Iuda, ascunsă sub masca dreptății, l-a făcut să îl vândă pe Însuși Dumnezeu spre a fi răstignit. Despre primejdia de a lăsa ca părerile noastre să eclipseze pe Dumnezeu și voia Lui pentru viața noastră- predică ținută de Pr. Serafim Rose în 1982, în Miercurea Mare, ziua în care Biserica pomeneşte trădarea lui Hristos de către Iuda

 „FIIND IISUS ÎN BETANIA, ÎN CASA LUI SIMON LEPROSUL, S-A APROPIAT DE EL O FEMEIE, AVÂND UN ALABASTRU CU MIR DE MARE PREȚ, ȘI L-A TURNAT PE CAPUL LUI, PE CÂND ȘEDEA LA MASĂ. ȘI VĂZÂND UCENICII, S-AU MÂNIAT ȘI AU ZIS: DE CE RISIPA ACEASTA? CĂCI MIRUL ACESTA SE PUTEA VINDE SCUMP, IAR BANII SĂ SE DEA SĂRACILOR. DAR IISUS, CUNOSCÂND GÂNDUL LOR, LE-A ZIS: PENTRU CE FACEȚI SUPĂRARE FEMEII? CĂCI LUCRU BUN A FĂCUT EA FAȚĂ DE MINE. CĂCI PE SĂRACI TOTDEAUNA ÎI AVEȚI CU VOI, DAR PE MINE NU MĂ AVEȚI TOTDEAUNA; CĂ EA, TURNÂND MIRUL ACESTA PE TRUPUL MEU, A FĂCUT-O SPRE ÎNGROPAREA MEA. ADEVĂRAT ZIC VOUĂ: ORIUNDE SE VA PROPOVĂDUI EVANGHELIA ACEASTA, ÎN TOATĂ LUMEA, SE VA SPUNE ȘI CE-A FĂCUT EA, SPRE POMENIREA EI. ATUNCI UNUL DIN CEI DOISPREZECE, NUMIT IUDA ISCARIOTEANUL, DUCÂNDU-SE LA ARHIEREI, A ZIS: CE VOIȚI SĂ-MI DAȚI ȘI EU ÎL VOI DA ÎN MÂINILE VOASTRE? IAR EI I-AU DAT TREIZECI DE ARGINȚI. ȘI DE ATUNCI CĂUTA UN PRILEJ POTRIVIT CA SĂ-L DEA ÎN MÂINILE LOR”.(MATEI 26, 6-16)

„În acest pasaj din Scriptură, citim că Domnul nostru, pregătindu-Se pentru patima Sa, a venit la Dânsul o femeie şi L-a uns cu mir de mare preţ, fiind insuflată de Dumnezeu ca să facă aceasta. Este foarte mișcător felul cum Domnul a fost primit și a fost pregătit pentru Patima Sa de către oamenii simpli. Dar în acelaşi timp Iuda – unul dintre cei doisprezece care erau cu El – a privit această faptă şi ceva în inima lui s-a schimbat. Acesta a fost în mod evident ‘ultima picătură’, pentru că Iuda era cel însărcinat cu banii şi a socotit aceasta o risipă. Aproape că putem vedea cu ochii procesul logic care se desfăşoară în mintea lui. Îl  putem auzi gândind despre Hristos: ‘Credeam că este cineva de seamă; dar el risipeşte banii, nu face ceea ce se cade, prea se crede  important …’ şi tot felul de idei mărunte asemănătoare, pe care  diavolul  i le strecoară în minte. Iar prin patima aceasta a lui (principala lui patimă era iubirea de arginți), a fost prins de către diavolul şi făcut să-L vândă pe Hristos. El nu a vrut să-L trădeze pe El; el voia doar bani. Nu a luat aminte la sine şi nu şi-a răstignit patimile.

Oricare dintre noi ne putem afla într-o postură asemănătoare. Trebuie să ne cercetăm  inimile și să spunem:”Prin care dintre patimile mele va încerca diavolul să mă îmboldească, pentru a mă face să-L vând pe Hristos?”. Dacă credem cumva  că suntem mai presus de Iuda – că el va fi fost cumva mai „ciudat” iar noi nu, – atunci să știm bine că ne înșelăm.

Întocmai ca şi Iuda, oricare dintre noi are patimi în inima sa. Să luăm aminte la ele. Putem fi prinşi prin iubirea noastră de ordine, prin iubirea noastră de corectitudine sau prin iubirea noastră de  frumos: oricare dintre micile noastre greşeli de care ne agățăm poate fi folosită de  diavol pentru a ne  prinde. Fiind prinşi, putem apoi a începe să ne justificăm această stare ‘în mod logic’ – pe temeiul acelei patimi. Prin procesul ‘logic’ de gândire  putem să-L vindem pe Hristos  dacă nu luăm aminte la noi înșine şi dacă nu începem să ne dăm seama că suntem plini de patimi, că fiecare dintre noi este potenţial un Iuda. De aceea, când apare prilejul – atunci când  patima începe să lucreze în noi şi începe să se dezvolte în chip logic de la patimă până la vânzare – ar trebui să ne oprim chiar acolo şi să spunem ‘Doamne, ce fac? Ai milă de mine, păcătosul!’

Femeia aceea simplă, care a auzit chemarea lui Dumnezeu și L-a uns pe Hristos pentru îngropăciune, aceea a făcut ceea ce trebuie să facem noi. Nu trebuie să ne privim viaţa prin prisma patimilor noastre, nici să căutăm să facem ca viaţa să se potrivească cu ceea ce ne-ar plăcea nouă să fie – fie că ne dorim o viaţă  în linişte și pace, una în care este totul în ordine și la locul său, sau una cu mult zgomot și agitație. Dacă încercăm să facem ca viaţa să fie după placul nostru, rezultatul va fi dezastruos. Privindu-ne viaţa,  trebuie să primim toate câte ni se întâmplă  ca din pronia(1) lui Dumnezeu, știind că au scopul de a ne deștepta din patimile noastre, de a ne duce la Dumnezeu, sau de a ne arăta un lucru plăcut lui Dumnezeu pe care îl putem săvârși. 

Atunci când primim toate cele ce ni se întâmplă, începem a fi asemenea femeii din Evanghelie, despre care se vestește până la marginile lumii, după cum spune Domnul nostru, pentru acel lucru simplu pe care l-a făcut – a turnat mir pe capul Lui. Să fim și noi asemenea ei, veghind cu  simţire la semnele lui Dumnezeu din jurul nostru. Aceste semne vin de pretutindeni: din natură, de la semenii noştri, de la o aparentă întâmplare… Întotdeauna, în fiecare zi în viața noastră, există un semn referitor la voia lui Dumnezeu. Trebuie doar să fim deschişi către aceasta.

Să devenim  conştienţi de patimile dinlăuntrul nostru şi să începem să luptăm împotriva lor, să nu le îngăduim să-și înceapă lucrarea pe care am văzut-o la Iuda.

Iuda a început  de la un lucru foarte mic : preocuparea pentru dreapta folosire a banilor și pornind de acolo, a căzut.  Din lucruri așa de mici, ajungem să-L vindem pe Dumnezeu Mântuitorul.  Să fim dar cu trezvie, căutând împrejur nu spre împlinirea patimilor noastre, ci ca să vedem voia lui Dumnezeu: cum am putea să ne trezim chiar în această clipă şi să începem să-L urmăm pe Hristos în Patimile sale şi să ne mântuim sufletele noastre. Amin.”

extras din ” Viața și lucrările Părintelui Serafim Rose” de Ieromonahul Damaschin, Editura Sophia, pag 559-560, București 2005

(1) pronia- Purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru toate nevoile oamenilor și în toate situațiile și împrejurările din viața lor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *