Selectați pagina

Că Dumnezeu socotește mântuirea noastră propria Sa bogăție și o dă din belșug celor ce o cer

Că Dumnezeu socotește mântuirea noastră propria Sa bogăție și o dă din belșug celor ce o cer

Dar-ar Dumnezeu să ne aprindem și noi tot atât de mult de dragoste de Dumnezeu, cât de mult e aprinsă inima lui Dumnezeu de dragoste pentru noi! Focul dragostei lui Dumnezeu caută numai prilejul; dacă-I dai prilej să scânteieze puțin, aprinzi întreaga flacără a binefăcătoarei Sale dragoste.

Dumnezeu nu se supără că este insultat, ci se supără că tu ești cel care-L  insulți și că te porți ca un om beat. Dacă noi, răi fiind, suferim când ne insultă copiii noștri, cu mult mai mult Dumnezeu, Care nici nu poate fi insultat! Dacă noi ne purtăm așa, noi care avem o iubire firească, apoi cu mult mai mult Dumnezeu, care are o iubire suprafirească. „Chiar de și-ar uita femeia rodul pântecelui ei, spune Domnul, Eu nu te voi uita!” (Isaia 49,15).

Să ne apropiem, așadar, de El și să-I spunem: „Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor”. Să ne apropiem de Dumnezeu cu timp și fără timp; dar, mai bine spus, niciodată nu te apropii fără timp; fără timp este când nu te apropii de El mereu. Totdeauna este cu timp să ceri de la Cel Ce dorește să-ți dea. După cum niciodată nu-i fără timp să respiri, tot așa nu-i fără timp să ceri de la Dumnezeu; să nu ceri este fără timp. Și după cum avem totdeauna trebuință de respirație, tot așa avem totdeauna trebuință de ajutorul Lui.

Dacă vrem, Îl atragem pe Dumnezeu cu ușurință lângă noi. Profetul, vrând să ne arate că Dumnezeu este totdeauna gata să

ne facă bine, spune: „Gata ca zorile Îl vom găsi” (Osea 6,3). Ori de câte ori ne apropiem de El, Îl vedem că așteaptă cererile noastre. Iar dacă nu scoatem nimic din izvorul cel pururea curgător al binefacerilor Sale, a noastră e întreaga vină. Când vede că suntem nevrednici de binefacerile Lui, nu ne mai face bine, ca să nu ajungem trândavi. Dacă, însă, ne schimbăm puțin, atât cât să recunoaștem că am păcătuit, Își revarsă peste noi binefacerile Sale cu mai multă bogăție decât izvoarele apele lor și ne scaldă cu darurile Sale cu mai multă dărnicie decât scaldă marea țărmurile sale. Cu cât primim mai mult, cu atât se bucură mai mult. Aceasta îl face să ne dea și mai mult. Că Dumnezeu socotește mântuirea noastră propria Sa bogăție și o dă din belșug celor ce o cer. Acest lucru l-a arătat și Pavel prin cuvintele: „Îmbogățește pe toți cei ce-L cheamă” (n.n. Rom, 10:12). Se mânie atunci când nu-I cerem; ne întoarce spatele atunci când nu-L rugăm. Pentru asta a sărăcit, ca să ne îmbogățească; pentru asta a suferit patimile, ca să ne îndemne să-I cerem.

Să nu ne pierdem, dar, nădejdea, ci, pentru că avem atâtea prilejuri și atât de bune nădejdi, chiar dacă am păcătui în fiecare zi, să ne apropiem de El, rugându-L, implorându-L, cerându-I iertare de păcate. Așa vom pune capăt păcatelor, vom pune pe fugă pe diavol, vom atrage asupra noastră iubirea de oameni a lui Dumnezeu și vom dobândi bunătățile ce vor să fie, cu harul și iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava și puterea I se cuvin, în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri – partea a treia, Editura IBMBOR, București, 1994, pp. 290-291)

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *