Selectați pagina

Bolile psihice ce se dezvolta in urma patimilor pacatoase

Bolile psihice ce se dezvolta in urma patimilor pacatoase

Bolile psihice ce se dezvoltă în urma patimilor păcătoase care l-au înrobit pe om

De grupul acesta ţin numeroase boli care aparţin sferei de competenţă a psihiatriei clinice moderne. Dintre acestea fac parte diverse forme de tulburări nevrotice şi psihosomatice, numeroase forme de depresie (mai ales depresia nevrotică) etc.

Patima este o înclinaţie aparte a sufletului, ce tinde să crească fără măsură, înăbuşind toate celelalte laturi ale sufletului şi personalităţii. Cuviosul Siluan Athonitul arată că puterea pe care o are patima asupra omului constă în promisiunea plăcerii. Astfel, năzuinţa de a primi plăcerea reprezintă motivul principal al comportamentului omului şi al primirii gândurilor păcătoase de către el. în aceasta constă esenţa psihologiei patimii.

„Patima, scrie Sfântul Teofan Zăvorâtul, este dorinţa treptată de a păcătui într-un fel anume sau iubirea de oarecare fapte sau lucruri păcătoase.” Inrădăcinându-se treptat în om, patima devine pentru el o a doua natură, nucleul fundamental al sentimentelor şi dorinţelor lui.

Aşadar, patimile sunt obiceiuri păcătoase ale sufletului, care în urma trecerii timpului şi a desei săvârşiri a păcatului se transformă în nişte calităţi cvasinaturale. De exemplu, cine se enervează mereu şi se umple de simţământul ranchiunei este posedat de patima mâniei. Cine este totdeauna gata să se îmbete este posedat de batima beţiei.

Cine iubeşte fără măsură mâncărurile gustoase este posedat de patima lăcomiei pântecelui. Cel căruia îi place să gândească şi să spună despre sine lucruri înalte, iar pe alţii să îi defaime şi să-i dispreţuiască, vorbindu-i de rău şi osândindu-i, este stăpânit de patima trufiei – cea mai pierzătoare dintre toate. Aşadar, orice păcat este născut de o patimă.

După cum arată Sfinţii Părinţi, sămânţa răului moral din om este iubirea de sine, care se dezvoltă şi ramifică în „înălţarea de sine” (sau „iubirea de slavă”), iubirea de plăceri („patima dulceţii”) şi lăcomia de câştig („iubirea de arginţi”). Adeseori întâlnim la Sfinţii Părinţi o clasificare în opt patimi principale: „lăcomia pântecelui”, curvia, „iubirea de arginţi”, mânia, întristarea, „trândăvirea” (akedia), slava deşartă, trufia.

Patimile ce îşi fac cuib în firea noastră sunt aţâţate şi întărite de lumea păcătoasă şi de demoni. Prin „lume” se înţeleg toate lucrurile pătimaşe, deşarte, păcătoase care au pătruns în viaţa particulară, familială şi socială ce ne înconjoară, devenind obiceiuri şi reguli ale acesteia. Pe lângă lume, şi demonii stârnesc patimile în noi. „Aprind în noi patimile necurate, zice Cuviosul Ioan Carpatiul, le înnoiesc, le întăresc şi le înmulţesc dracii cei răi.” După spusele Cuviosului Maxim Mărturisitorul, „dracii întăresc în noi patimile noastre, luându-şi ca ajutor nepăsarea şi aţâţându-le, iar sfinţii îngeri le micşorează, îndemnându-ne la lucrarea virtuţilor”. Ca izvor a tot răul, înconjurându-i pe oameni din toate părţile, îi învaţă toate păcatele, lucrând cu precădere prin trup (mai ales prin simţuri), prin oameni, prin mijlocirea a tot felul de lucruri şi împrejurări din viaţa noastră; ei lucrează, de asemenea, şi nemijlocit asupra sufletului.

De aceea, Sfântul Apostol Pavel înfăţişează viaţa creştinului ca pe o luptă necontenită cu duhurile necurate, care sunt nişte vrăjmaşi vicleni, răi şi puternici.

Cuviosul Avă Dorotei spune că faţă de patimi omul poate avea trei dispoziţii sufleteşti: el fie lucrează potrivit patimii, fie i se împotriveşte, fie o dezrădăcinează. Prima păcătuieşte, întrucât împlineşte patima, o satisface. A doua – începe să se curăţească, fiindcă nu mai lucrează potrivit patimii, ci se împotriveşte şi se luptă cu ea, deşi încă are în sine patima. A treia este aproape de nepătimire, fiindcă se nevoieşte şi face cele potrivnice patimii. Intre aceste trei stări este mare deosebire.

Lupta cu păcatul începe din clipa întoarcerii păcătosului către Dumnezeu. Ea presupune în primul rând rugăciune plină de râvnă, pocăinţă pentru păcate, citirea cuvântului lui Dumnezeu, postire după putere, hotărâre în lupta cu patimile şi, bineînţeles, împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine. La început, lupta aceasta este purtată în primul rând cu faptele păcătoase, iar apoi şi cu gândurile păcătoase.

PROF. DR. DMITRI AVDEEV
PSIHIATRIA PENTRU DUHOVNICI, Editura Sophia

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: