Selectați pagina

Blasfemiile se înmulțesc. Conducătorii și ierarhii care acceptă umilințele au înnebunit cu totul

Blasfemiile se înmulțesc. Conducătorii și ierarhii care acceptă umilințele au înnebunit cu totul

A zis Avva Antonie: “Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicândui-i că el este nebun”

Să nu uităm, în această lume tot mai plină de deșertăciune, vorbă deșartă, minciună, amăgire și dezinformare, că Sfânta Împărtășanie, Trupul și Sângele Mântuitorului este medicament pentru sufletele și trupurile noastre, iar Sfintele Icoane vindecă de boli pe cei care se roagă lui Dumnezeu cu credință.

Dar ecumeniștii și conducătorii lor de care fac ascultare (așa cum a făcut strămoașa noastră Eva de șarpele cel înșelător), nu îi lasă pe cei bolnavi să se apropie și să primească tămăduire… Pentru că au o credință stricată nu mai pot fi lumina lumii, ci îi duc pe oameni la moarte sufletească, ținându-i în beznă și hulind împotriva Duhului Sfânt.

Am citit cu tristețe aceste măsuri care sunt oglinda unui “paradis al nebunilor”:

Ministerul sănătății: „Recomandări de sănătate publică pentru măsuri specifice ce vor fi dispuse de instituțiile competente privind reluarea activității în domenii specifice după încetarea stării de urgență

Precauțiuni universal valabile

  • Accesul persoanelor în lăcașurile de cult va fi permis numai cu respectarea precauțiunilor universal valabile pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2:
  • Accesul persoanelor în lăcașul de cult se va face limitat, cu respectarea unei suprafeţe de 8 mp per persoană;
  • Atât personalul care deservește lăcașul de cult, cât și persoanele care intră în lăcașul de cult vor purta mască. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.
  • Persoanele își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în lăcașul de cult;
  • La intrarea în lăcașul de cult se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
  • Se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în lacaș.

Precauțiuni speciale:

  • Se va evita atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult, în locul acestor gesturi rituale se va indica îngenuncherea sau înclinarea
  • Binecuvântarea se va oferi/primi de la o distanță de cel putin 1 m;
  • Se va evita oferirea/primirea împărtășaniei în condițile în care nu se pot asigura lingurițe și pahare de unică folosință
  • Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele frecvent atinse: mînerele ușilor, obiectele de cult, icoanele, suprafețele
  • Slujbele se vor oficia de către slujitorii bisericești/religioși, numai în aer liber cu menţinerea distanţei între persoane
  • Nu se recomandă organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase.

Sănătatea sufletului, care e veșnic, năzuința pentru dobândirea Împărăției Cerurilor sunt străine de cei care cred și urmează aceste măsuri înjositoare!

Cum am ajuns aici?

Principala cauză a crizei vieţii bisericeşti nu este numai lipsa informaţiei teologice, cât mai ales criza sfinţeniei, lipsa vieţii duhovniceşti autentice. Nu este suficientă doar o bună instruire teologică, ci mai trebuie și o împlinire a învăţăturilor acestora în viața de zi cu zi. În toate actele Sinoadelor Ecumenice găsim fraza: “urmându-i pe Sfinţii Părinţi” ! Aceasta înseamnă nu doar respectarea teoretică a învățăturilor lor ci și imitarea vieții lor.

“Mare prăpastie și adânc abis este necunoașterea Scripturilor!”

– ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Conducătorilor secularizați demult nu le mai pasă de credința cea dreaptă, scumpa noastră Ortodoxie, iar acum s-au dat pe față de partea satanei și servesc țelurilor ocultei mondiale, masoneriei, noii ordini mondiale. Ierarhii noștri au fost cumpărați de aceste puteri întunecate și au ținut-o din trădare în trădare, din erezie în erezie, sfâșiind Trupul Bisericii.

“Noi suntem într-o situație foarte dificilă: s-a facut iconomie cu această erezie a ecumenismului 113 ani, din 1903; și încă ni se spune să facem răbdare și să aplicam iconomia in continuare; la sfârșit vom avea potir comun cu papistașii și încă ne vor spune să facem și mai departe iconomie. Nu mai putem face iconomie mai mult de atât. Sfinții Părinți astfel au făcut: într-un singur punct dacă erau eretici, au interupt cu ei comuniunea. Astăzi, Patriarhul Bartolomeu a întrecut pe toți ereticii și Biserica îl urmează. Socotesc Coranul la fel de sfânt ca și Sfânta Evanghelie și că cel ce merge după Coran se poate mântui; socotesc binecuvântată sinagoga evreilor și că și aceștia au același Dumnezeu cu noi, că toate religiile sunt drumuri către mântuire – care este o mare blasfemie pentru ca anuleaza desavarsit rolul mantuitor al Mantuitorului Hristos, adică de ce a mai venit Mântuitorul pe pământ? Dacă și celelalte religii mântuiesc nu mai era nevoie sa vină. Și multe alte erezii pe care le mai propovaduiește, pe care ar trebui sa stăm ore sa le explicăm. Nu, nu mai putem aplica iconomia.”

Câți mai au tăria astăzi să urmeze Sfinților Părinți? Câți mai luptă cu erezia și minciuna, câți mai mustră păcatul? Câți mai caută să se roage cu smerenie, fără trufie, câți mai luptă cu înșelarea minții în care ne aflăm cu toții și din care doar Mântuitorul ne poate izbăvi? Câți mai doresc să câștige, nu bunuri pământești, ci bunătate, răbdare, dragoste, blândețe și curaj?

Și mai presus de orice, câți iubesc pe Dumnezeu mai mult decât desfătările înșelătoare și comfortul? Trăim în lumea după cădere, iar conducătorii și ierarhii vânzători de credință s-au făcut mai prejos decât dobitoacele cele fără de minte, și-au pierdut mințile și aleargă numai după avantaje efemere și mincinoase. Făcând idol din trupul stricăcios care tot în pământ se va întoarce, ierarhii și preoții rămași în erezia ecumenistă acceptă blasfemie după blasfemie, mintea lor s-a obișnuit cu “doctrina facultativului”, nimic nu li se mai pare strigător la cer.

Trupul și Sângele Mântuitorului este medicament pentru sufletele și trupurile noastre, Sfintele Icoane vindecă de boli, Sfinții, prin sărutarea Sfintelor moaște dau tămăduire celor ce li se roagă cu credință! Nu acceptați blasfemii împotriva Sfintelor Taine! Fiți cu Hristos, luptați cu toate înșelările, ereziile și blasfemiile. Singura Cale este lepădarea de comfort și începutul nevoinței. Luarea Crucii și urmarea credinței și a Vieților Sfinților, prietenii lui Hristos!

Mântuitorul a spus: “Nu te teme, turmă mică”. Să nu ne temem să luptăm cu răutatea și minciuna! Să nu ne temem să respingem orice minciună și erezie.

Iar la final, voi adăuga un fragment, care ne va ajuta să înțelegem că numai Adevărul mântuiește.

Un creștin adevărat luptă cu toate pericolele care primejduiesc mântuirea, nu doar cu unul singur

Iată cum ne expilcă foarte frumos Sfântul Ioan Gură de Aur (în Tratatul despre preoție) despre biruirea mai multor rătăciri deopotrivă:

„Ce folos are preotul dacă se luptă bine cu păgânii, dar iudeii îi jefuiesc turma ? Ce folos are preotul dacă îi biruie şi pe păgâni şi pe iudei, dar maniheii [1] îi răpesc oile ? Ce folos are preotul dacă, după ce îi doboară la pământ pe manihei, îi sfâşie oile duşmanii dinăuntru, care strecoară în sufletele credincioşilor credinţa că oamenii sunt supuşi destinului ?

Dar pentru ce să înşir toate rătăcirile diavolului ? Dacă păstorul nu ştie să combată bine toate aceste rătăciri diavoleşti, lupul poate mânca, cu o singură rătăcire, cele mai multe oi.”

Preotul trebuie să fie pregătit pentru a lupta cu toţi: şi cu elenii şi cu iudeii şi cu ereticii

Cel care are de luptat cu toţi aceşti duşmani, trebuie să cunoască felul de luptă al fiecăruia. Acelaşi om trebuie să fie şi arcaş, şi aruncător cu praştia, şi căpetenie, şi ostaş, şi general, şi pedestraş și cavalerist; să ştie să lupte şi pe mare şi pe metereze. În bătăliile obşteşti, fiecare ostaş luptă cu arma pe care o are şi cu ea atacă şi se apără de duşmani; în lupta pe care o are de dus preotul, nu-i aşa.

Dacă cel care vrea să învingă nu cunoaşte toate felurile de luptă, diavolul ştie să răpească oile, că bagă înăuntrul Bisericii pe tâlharii săi prin acea parte pe care preotul n-a păzit-o bine. Dar asta nu se întâmplă când diavolul simte că păstorul ştie toate ştiinţele şi cunoaşte bine toate vicleniile lui.

De aceea preotul trebuie să se întărească din toate părţile. O cetate, atâta vreme cât este înconjurată de ziduri puternice, îşi râde de asediatori, că e întărită bine; dar dacă se face în zid o spărtură, numai de mărimea unei portiţe, nu mai este de nici un folos celălalt zid înconjurător, deşi stă în picioare. Tot aşa şi cu cetatea lui Dumnezeu. Când înţelepciunea, ştiinţa şi priceperea păstorului sufletesc o înconjoară din toate părţile, ca nişte ziduri puternice, toate meşteşugirile duşmanilor se termină cu ruşinea şi batjocura lor, iar locuitorii dinăuntrul cetăţii rămân nevătămaţi; dar dacă un duşman poate să dărâme o parte din zidul cetăţii, el, chiar dacă nu o cucereşte toată, totuşi prin acea parte vatămă, ca să spun aşa, tot restul.

Ce folos are preotul dacă se luptă bine cu păgânii, dar iudeii îi jefuiesc turma ? Ce folos are preotul dacă îi biruie şi pe păgâni şi pe iudei, dar maniheii [1] îi răpesc oile ? Ce folos are preotul dacă, după ce îi doboară la pământ pe manihei, îi sfâşie oile duşmanii dinăuntru, care strecoară în sufletele credincioşilor credinţa că oamenii sunt supuşi destinului ?

Dar pentru ce să înşir toate rătăcirile diavolului ? Dacă păstorul nu ştie să combată bine toate aceste rătăciri diavoleşti, lupul poate mânca, cu o singură rătăcire, cele mai multe oi.

În războaie, victoria sau înfrângerea se aşteaptă de la soldaţii care stau şi luptă pe câmpul de bătaie; în luptele duse de preot, lucrurile stau cu totul dimpotrivă. Adeseori în lupta dusă împotriva duşmanilor credinţei, victoria este de multe ori de partea acelora care n-au luat parte de la început la luptă, nici nu s-au ostenit, ci au stat liniştiţi. Cel care nu-i destul de dibaci în aceste lupte se poate răni cu propria lui sabie şi ajunge de râsul prietenilor şi duşmanilor.

Voi încerca să lămuresc cele spuse, cu ajutorul unor exemple.

De pildă, ereticii care au îmbrăţişat învăţătura nebunească a lui Valentin [2] şi Marcion [3] , ca şi toţi cei care au aceeaşi boală ca şi ei, scot din catalogul dumnezeieştilor Scripturi legea dată de Dumnezeu lui Moise; iudeii, dimpotrivă, o cinstesc atât de mult, încât, împotriva hotărârii lui Dumnezeu, se încăpăţânează să mai păzească toate prescripţiile legii, deşi chiar timpul îi împiedică [4] .

Biserica lui Dumnezeu însă evită şi o exagerare şi alta, mergând pe calea de mijloc. Nu obligă pe nimeni să se supună jugului legii, dar nici nu îngăduie să fie hulită şi aruncată; puterea ei a încetat, dar Biserica o laudă, pentru că a fost de folos într-o vreme.

De aceea, cel care are de luptat cu ereticii amintiţi mai sus şi cu iudeii, trebuie să cunoască această poziţie a Bisericii faţă de legea lui Moise. Că dacă, voind să înveţe pe iudei că nu mai e nevoie de păzirea prescripţiilor legii vechi, ar începe să o critice fără cruţare, atunci ar da nu mică pricină ereticilor, care vor să o defaime; şi, dimpotrivă, dacă în strădania sa de a închide gura ereticilor, care defăima legea lui Moise, ar începe să o laude fără măsură, să o admire, spunând că e de neapărată trebuinţă şi acum, atunci ar deschide gura iudeilor.

O altă pildă. Ereticii înnebuniţi de nebunia lui Sabelie [5] , şi ereticii turbaţi care urmează rătăcirea lui Arie [6] , şi unii şi alţii, din pricina lipsei lor de măsură, s-au depărtat de credinţa cea sănătoasă. Şi unii şi alţii se numesc creştini; dar dacă ai cerceta învăţăturile lor, ai vedea că sabelienii nu sunt cu nimic mai buni decât iudeii – se deosebesc de ei numai cu numele -, iar arienii au o erezie asemănătoare cu erezia lui Pavel din Samosata [7] , amândoi depărtaţi de adevăr.

Mare este primejdia în lupta cu aceşti eretici ! Îngustă şi anevoioasă este calea şi mărginită, de o parte şi de alta, de prăpăstii adânci. Frica nu e mică. Te temi ca nu cumva, lovind pe unul, să fii rănit de celălalt. Dacă spui că este o singură Dumnezeire, Sabelie spune îndată că tot aşa mărturiseşte şi el; dacă o desparţi, spunând că altul este Tatăl şi altul este Fiul şi altul este Duhul cel Sfânt, se înfăţişează Arie, care de la deosebirea dintre persoanele Dumnezeirii te duce la deosebirea de fiinţă.

De aceea, în lupta pe care o ai de dus cu aceşti eretici trebuie să ştii să te fereşti şi de nelegiuitul amestec făcut de Sabelie între persoanele Dumnezeirii, dar să fugi şi de nebuneasca deosebire făcută de Arie în fiinţa Dumnezeirii; să mărturiseşti că una este Dumnezeirea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, dar să adaugi totodată că această unică Dumnezeire are trei ipostase.

Aşa vom putea respinge atacurile celor două erezii.

Aş putea să-ţi vorbesc şi de alte multe lupte, în care, dacă nu vei lupta cu curaj şi bine pregătit, vei pleca de pe câmpul de bătălie cu mii şi mii de răni.

[1] Maniheii, adepţii Iui Mani. Mani a fost un întemeietor de religie, şi nu un eretic creştin, cum este socotit uneori. El considera toate celelalte religii premergătoare religiei sale şi strict naţionale. Pentru aceasta, tendinţa religiei sale este universalistă. Şi într-adevăr s-a întins în Apus până în Africa de Nord, iar în Răsărit până în China şi s-a continuat în ereziile neomaniheice de mai târziu, ale pavlicienilor şi bogomililor în Răsărit şi a catarilor în Apus. Mani s-a născut pe la 215-216 în Mesopotamia. La vârsta de 24 de ani îşi începu predica. Călătoreşte mai întâi în India, unde întemeiază o comunitate, iar în 241 se întoarce în patria sa şi, favorizat de regele Sapur I, îşi continuă predica mai bine de 30 de ani, până când urgia magilor şi mânia noului rege, Bahram I, îl duseră la moarte (276). Ideea care stă la baza maniheismului este dualismul. Există două principii opuse, concepute sub forma a două împărăţii: împărăţia luminii – a binelui – în fruntea căreia stă Dumnezeu, şi împărăţia întunericului – a răului -, înfruntea căreia stă Satan; fiecare împărăţie are câte o serie de eoni. Pe baza acestui dualism este construită întreaga cosmologie, antropologie, soterio- logie şi eshatologie maniheică, în care elementul mitic joacă un rol pre-cumpănitor.

[2] Valentin, eretic gnostic din secolul al doilea, s-a născut probabil în Alexandria. A răspândit învăţătura sa în Egipt şi în Asia, iar între anii 136 şi 165, la Roma. Descoperit aici ca eretic, a fost izgonit din Biserică şi a fugit în Cipru.

[3] Marcion, cel mai periculos eretic din secolul al doilea, s-a născut în Sinope din Pont pe la 85 şi a murit pe Ia 1 60. Sfântul Policarp al Smirnei l-a numit „întâiul născut al lui Satan”. A. V. Harnack, într-o monografieasupra lui Marcion (Marcion, Das Evangelium vom fremden Gott, Leipzig, ed. 1, 1921), a încercat să reabiliteze şi omul, şi opera. A făcut din el un al doilea Pavel, un autentic interpret al Evangheliei; a văzut în el un Luther al Bisericii primare. Lucrarea lui Harnack s-a bucurat de mare succes, în trei ani au apărut două ediţii. E contestabil dacă Harnack, cu tot talentul şi ştiinţa lui, a reuşit să facă din Marcion un autentic creştin; dar e incontestabil că lucrarea lui a avut o influenţă nefastă asupra spiritului poporului german.

[4] Ideea aceasta o va dezvolta Sfântul Ioan Gură de Aur mai târziu, în Cele opt cuvântări către iudei (MG, 48, 813-942), în care demonstrează, pe temeiul Scripturilor Vechiului Testament şi al istoriei, că, o dată cu distrugerea templului din Ierusalim, cultul iudaic a încetat.

[5] Sabelie a fost un eretic antitrinitar modalist. Originar probabil din Cirenaica, a început să predice erezia sa la Roma, pe timpul papilor Zefirin (199-217) şi Calist (217-222). Excomunicat din Biserică, s-a dus în Egipt, unde a continuat răspândirea ereziei sale. Sabelie neagă dogma Sfintei Treimi. După Sabelie, Sfânta Treime nu are o existenţă reală, ci una modală. Unicul Dumnezeu are trei moduri de apariţie şi trei moduri de lucrări în cursul istoriei: ca Tată, este creator, ca Fiu, este mântuitor, iar ca Duh Sfânt, sfinţitor.

[6] Arie s-a născut în Libia pe la mijlocul secolului al doilea şi a fost ucenic al preotului Lucian din Antiohia şi al ereticului Pavel din Samosa- ta. Stabilit în Alexandria, s-a amestecat ca laic în schisma meletiană; în- tors în sânul Bisericiii, este hirotonit diacon de episcopul Petru al Alexandriei (+311). Datorită talentului său oratoric şi culturii sale filosofice, reuşeşte să fie numit de episcopul Ahila (311-312) preot la cea mai de vază biserică din Alexandria. Pe la 315, sub episcopul Alexandru (312-328), Arie a început să răspândească prin predici şi scrieri învăţăturile lui eretice. A fost condamnat în 318 de un sinod local din Alexandria, iar în 325 de întâiul Sinod ecumenic. Arie însă, prin legăturile pe care le avea la curtea imperială, reuşeşte să determine pe împăratul Constantin cel Mare (+337) să-l exileze pe episcopul Alexandriei, Sfântul Atanasie cel Mare (328-373), şi să hotărască primirea lui Arie în Biserică. Dar în ajunul duminicii în care urma să aibă loc primirea oficială, degetul lui Dumnezeu l-a lovit pe Arie şi a murit în Constantinopol. După învăţătura lui Arie, Cuvântul nu este veşnic, că a fost un timp când nu era; a fost făcut din nefiinţă, deci existenţa Sa are un început. Este Fiu al lui Dumne- zeu numai prin har, aşa cum au fost şi drepţii; nu este Dumnezeu adevărat, ci străin de Dumnezeu şi întru totul neasemănător Tatălui. Este o creatură care, crescând în har şi merite, a ajuns vrednic de a fi slăvit. A fost creat pentru două scopuri; să creeze lumea şi să mântuie pe oameni. Pentru a mântui pe oameni, Cuvântul s-a întrupat, dar a luat un trup fără suflet, căci Cuvântul a luat locul sufletului.

[7] Pavel din Samosata a fost episcopul Antiohiei între 260-268, dar în acelaşi timp şi vicerege al reginei Zenobia a Palmirei, care avea stăpânire şi peste Siria. Pavel era un om ahtiat după onoruri, fast, bani şi plăceri. Asta nu l-a împiedicat să se ocupe şi cu teologia şi să ajungă reprezentantul cel mai de seamă al ereticilor antitrinitari dinamici. S-au ţinut trei sinoade în Antiohia împotriva lui, între 264 şi 268.

 

Hristos a înviat!

Sora Ioana Bărboi, ortodoxlogos.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *