Selectați pagina

Biserica universală este singura depozitară a învăţăturii apostolice. Ereziile sunt recente şi nu au origini apostolice

Biserica universală este singura depozitară a învăţăturii apostolice. Ereziile sunt recente şi nu au origini apostolice
Publicăm materialul de mai jos, fragment din lucrarea Sfântului Sfinţit Mucenic Irineu al Lyonului – “Adversus haereses” sau “Contra Ereziilor”, prin care Sf. Irineu a dat o lovitură puternică ereziilor gnostice, pentru că şi în vremurile noastre bântuie asemenea idei  în cultură, cinematografie, cărţi, gen : Paulo Coelho, Dan Brown, mass-media şi în secte.)

O respingere a ereticilor, prin aceea că în toate Bisericile s-a ţinut succesiunea episcopilor

1.Însă în aceasta constă puterea tuturor, că în fiecare Biserică (şi oricine doreşte, poate să vadă acest lucru), este  cercetată în mod limpede Tradiţia Apostolilor (Traditionem Apostolorum) , pe care au lăsat-o întregii lumi .[Notă: Puterea creştinilor e aceea că ei au adevărul nefalsificat primit de la Sfinţii Apostoli prin succesiunea episcopilor. Din cuvintele Sfântului Irineu se vede foarte clar, că succesiunea apostolică nu e numai o succesiune a harului, ci a harului şi a credinţei celei adevărate. Episcopii, urmaşii Apostolilor nu au fost nişte oameni, care au schimbat credinţa, care au dat o altă întorsătură credinţei ortodoxe, ci ei au mărturisit-o deplin, au transmis-o, în mod curat, posterităţii. Cei care s-au dovedit eretici, au fost depuşi, condamnaţi, anatematizaţi, excluşi din rândul celor care vestesc adevărul şi transmit harul lui Dumnezeu. Episcopii care au transmis adevărul deplin au fost cei care au trăit ca nişte oameni Sfinţi. Sfinţii ierarhi  au fost cei care au apărat Biserica de fărădelegea schimonosirii credinţei ortodoxe.]

Iar noi suntem în stare să preţuim aceasta, prin faptul că Apostolii au hotărât episcopi în Biserici (Apostolis instituti sunt Episcopi in Ecclesiis) şi aceasta demonstrează succesiunea învăţăturilor lor până la noi.

Şi aceia  nu cunosc şi nici nu gândesc ceva, din cele pe care le delirează ereticii.

Căci, dacă Apostolii ar fi cunoscut nişte „taine ascunse” (recondita mysteria) , pe care ei le-ar fi împărtăşit numai celor „desăvârşiţi”, în detrimentul celorlalţi, ei s-ar fi arătat învăţând alte lucruri, decât cele pe care le mărturiseau în Biserici.Iar dacă ei doreau, ca unii să fie desăvârşiţi în toate lucrurile şi să-i lase pe aceştia ca succesori ai lor, i-ar fi lăsat în locul lor să conducă.Şi dacă aceşti oameni şi-ar fi luat într-un mod cinstit demnităţile lor ar fi fost un lucru bun pentru Biserică. Insă dacă ar fi procedat altfel, ar fi căzut în mare nenorocire.

2. Şi tocmai de aceea e foarte greu, în cazul unora ca aceştia (ereticii), să preţuiască succesiunea existentă în toate Bisericile.

Căci noi punem acest lucru , în faţa tuturor celor ameţiţi, fără părere de sine şi slavă deşartă şi fără vreo orbire sau părere perversă şi spunem, că adunările lor nu au niciun fundament canonic.

Pentru că noi, după cum am spus, putem arăta că Tradiţia noastră vine de la Apostoli şi că este a celei mai mari, a celei mai vechi şi universal cunoscută dintre Biserici, care a fost fondată şi rânduită la Roma de doi dintre cei mai străluciţi Apostoli: de Petru şi Pavel .

Căci astfel a fost predicată credinţa oamenilor şi ea a venit până la noi prin succesiunea episcopilor (per successiones Episcoporum) .

Fiindcă e un lucru necesar, ca fiecare Biserică să consimtă cu această Biserică , şi să-i dea întâietate, pentru aceea că, credinţa de pretutindeni (Notă:Acum să nu uităm, că acest „pretutindeni”, în secolul al II-lea, nu însemna că de la Roma s-a evanghelizat întreaga lume, ci acest „pretutindeni” reprezintă teritoriile învecinate cu ea., şi la fel şi Tradiţia apostolică a fost păstrată de aceea, prin oamenii ei credincioşi şi răspândită pretutindeni .

3. Astfel, Fericiţii Apostoli (ol Ma/capioi ‘AirooToÂOL), care au fundat şi zidit această Biserică, au dat pe mâinile lui Lin (Aivco) slujirea episcopală. Şi despre acest Lin, Pavel face referire în Epistola către Timotei (II Tim. 4, 21).Lui i-a succedat Anaclet (Anacletus). Iar acestuia i-a urmat al treilea după Apostoli, adică episcopul Clement (Clemens) .Acest om  , care a văzut pe Fericiţii Apostoli şi a vorbit cu ei, s-ar putea spune că a avut învăţătura Apostolilor  în urechile sale şi Tradiţiile lor înaintea ochilor săi.

Niciunul dintre ei nu au păstrat decât pe cele pe care le-au primit de la Apostoli. In timpul lui Clement nu mici au fost neînţelegerile create de fraţii din Corint.

Biserica Romei a trimis imediat o puternică scrisoare corintenilor , sfătuindu-i pe ei să fie în pace, să se întărească în credinţa lor, mărturisind Tradiţia pe care o pimiseră de curând de la Apostoli şi să vorbească despre un singur Dumnezeu, Atotputernic, Făcătorul cerului şi al pământului, Creator al omului, Care a pornit potopul şi
l-a chemat pe Avraam, Care a scos pe popor din Egipt, Care  a vorbit cu Moise, Care a dat Legea, Care a trimis pe Proroci şi Care a pregătit focul pentru Satana şi îngerii lui (Qui ignem praeparavit diabolo et angelis ejus) .

Şi din această scrisoare, pe care o poate citi oricine, noi putem învăţa, că El, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, a fost predicat în Biserici.

Şi vor putea înţelege că Tradiţia apostolică a Bisericii, prezentă în această epistolă este mai veche decât cea falsă, propagată de aceşti oameni, care vorbesc despre existenţa unui alt Dumnezeu, mai presus decât Creatorul şi Făcătorul tuturor lucrurilor care există.

Iar acestui Clement i-a urmat Evarist (Euaristus) . Lui Evarist i-a urmat Alexandru (Alexander) .Apoi, al 6-lea de la Apostoli a fost Sixt (Sixtus)  şi după el Telesfor (Telesphorus) , care a fost şi un slăvit Mucenic ( ‘Enaprupriaev) .A urmat apoi Higin ( Hyginus)  . După el,
Pius . Şi după acesta, Anicet ( Anicetus) .După aceea lui Anicet i-a urmat Soter , Eleuteriu ( Eleutherius)  , cel de acum, este al 12-lea de la Apostoli, care moşteneşte episcopatul.În această ordine (m£a; ordinatione)  , prin succesiune, Tradiţia bisericească a Apostolilor şi predica adevărului au avenit până la noi.

Şi aceasta e plină de dovezi, cum că există numai o singură credinţă de viaţă-făcătoare , care a fost păstrată de Biserică, de la Apostoli până astăzi, şi prin care am primit adevărul.

4. Iar Policarp ( Polycarpus)  , nu numai că a fost învăţat de către Apostoli şi a vorbit cu mulţi dintre cei care L-au văzut pe Hristos, ci acesta, prin Apostolii din Asia, a fost pus episcop al Bisericii din Smirna.Pe acesta eu l-am văzut în adolescenţa mea  (in my early
youth).Acesta a trăit mulţi ani, şi când a ajuns la bătrâneţe, prin cea mai săvită şi mai nobilă suferinţă, cea a martirajului, s-a despărţit de viaţă, având întotdeauna în minte lucrurile învăţate de la Apostoli şi pe care le-a dat Bisericii şi care sunt cu totul adevărate.

Şi aceste lucruri sunt mărturisite de către toate Bisericile Asiei, şi de oamenii care i-au succedat lui Policarp  până astăzi – un om cu mai multă putere şi cu mai multă temeinicie a mărturisii adevărului decât Valentin, Marcion şi decât toţi ereticii.

Acesta, venind la Roma în vremea lui Anicet, a întors mulţi eretici la Biserica lui Dumnezeu, propovăduind ceea ce el primise, adică adevărul Apostolilor, anume, pe cel pe care îl are Biserica.

Şi sunt mulţi care au auzit de la el, că Ioan, Apostolul Domnului, mergând la baia din Efes şi întâlnindu-l pe Cerint acolo, a fugit din baie  fără să se spele, spunând:„Să plecăm cât mai repede, pentru că baia se va prăbuşi, pentru că Cerint, duşmanul adevărului, este în ea”.

Iar Policarp i-a spus lui Marcion, când s-a întâlnit cu el odată, şi acela i-a zis: „Nu mă cunoşti?, „Te cunosc: eşti primul-născut al Satanei!” (primogenitum Satanae) .

Atâta repulsie aveau Apostolii şi ucenicii lor şi astfel le vorbeau celor care pervertiseră adevărul!

Căci şi Pavel a zis: „Pe un om eretic, după prima şi a doua mustrare, depărtează-te de el; cunoscând că acesta este un om stricat şi păcătos, care se condamnă pe el însuşi!” (Tit. 3, 10-11).

Şi există o puternică epistolă a lui Policarp scrisă Filipenilor  , pe care toţi o pot citi, şi cei care se îngrijesc de mântuirea lor pot învăţa tăria credinţei lui şi predicarea adevărului.

Căci în Biserica din Efes, fondată / întemeiată de către Pavel, a rămas Ioan mult timp, până în vremea lui Traian, şi a mărturisit adevărul Tradiţiei Apostolilor.

Capitolul 4

Adevărul nu este în altă parte decât în Biserica universală, singura depozitară a învăţăturii apostolice. Ereziile sunt recente şi nu au origini apostolice.

1. Şi noi avem aceste dovezi şi nu e necesar să căutăm adevărul de la alţii, care, mai degrabă, ar căuta ei adevărul în Biserică.

Fiindcă Apostolii, ca un om bogat, care îşi depozitează banii într-o bancă, a lăsat acelora [ai Bisericii] lucrurile adevărului şi oricine doreşte, poate bea din ea  apa vieţii [Notă: Biserica este poarta prin care intrăm în viaţa veşnică.] Pentru că ea este intrarea în viaţă , pe când toţi ceilalţi sunt hoţi şi tâlhari (fures et latrones) .Şi din această cauză noi cerem acestor oameni lipsiţi /goi [Notă:De adevăr. Ereticii sunt cei care sunt goi de adevăr.] , să perceapă cu cea mai mare osteneală lucrurile Bisericii şi să se situeze în Tradiţia adevărului.

– Şi cum pot face aceasta?

– Nu pot crede ei, referitor la diferite chestiuni mai mult sau mai puţin importante, ca şi noi, că trebuie să ne întoarcem la Bisericile cele mai vechi, pe care Apostolii le- au învăţat şi să învăţăm ceea ce este clar şi adevărat cu privire la problema ridicată?

– Şi cum ne-am fi pronunţat, dacă Apostolii nu ne-au fi scris [nimic]?

– N-ar fi trebuit, ca în acest caz, să urmăm Tradiţiei, pe care o avem în Biserici? [Notă: Chiar dacă nu am fi avut nimic scris de la Sfinţii Apostoli am fi avut mărturia succesională a Bisericii. Fiecare generaţie ar fi lăsat următoarei Tradiţiile vii ale Bisericii. Ar fi lăsat duhul rugăciunii şi al slujbelor, atenţia la cuvintele lui Dumnezeu, modul cum se fac toate în Biserică, etosul de viaţă al credincioşilor.Şi noi transmitem fiilor noştri duhul rugăciunii şi al staturii noastre duhovniceşti. Cei care ard de râvna mântuirii o transmit şi altora, care îi văd şi care îi simt, care trăiesc pe lângă ei. Dar dacă noi suntem trândavi, dacă suntem leneşi şi înceţi în a face voia lui Dumnezeu, această stare se imprimă şi în cei care stau pe lângă noi. Preotul unei comunităţi e cel care îi inspiră pe credincioşi. Dacă el e plin de râvnă vor fi şi mulţi dintre ei. E foarte important pe cine ai în faţa ta, după cine te ghidezi, pe cine ai înaintea ta, pe cine ai cunoscut în această viaţă ca slujitori ai lui Dumnezeu.

2. Căci multe naţiuni barbare (gentes barbarorum)  , care au crezut în Hristos, au consimţit acesteia  , având mântuirea scrisă în inimile lor de către Duhul, fără cărţi şi cerneală, şi acelea au păstrat cu mare grijă Tradiţia cea veche, crezând într-unui Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului şi al tuturor lucrurilor din ele şi în aceea că Hristos Iisus, este Fiul lui Dumnezeu.

Şi au crezut că Acesta, datorită dragostei Sale celei prea mari pentru creaţia Sa, a binevoit a Se naşte din Fecioară şi a pătimit sub Ponţiu Pilat, şi a înviat, şi S-a înălţat întru slavă, întru care va şi veni, El, Mântuitorul celor care se vor mântui şi Judecătorul celor care vor fi judecaţi, şi Care va trimite în focul cel veşnic pe cei care au schimbat adevărul şi au dispreţuit pe Tatăl Său şi venirea Lui.

Toţi aceştia, fără să aibă cărţi (sine literis) , fiind barbari şi străini de vorbirea noastră, au crezut această credinţă. Dar pentru că au ţinut credinţa, au avut viaţa, şi din cauza credinţei au devenit înţelepţi.

Şi au plăcut lui Dumnezeu, Care le-a dat să vorbească în toate cu dreptate, curăţie şi înţelepciune. Şi dacă s-ar duce cineva să predice acestor oameni invenţii eretice (haereticis adinventa) , vorbindu-le pe limba lor, ei şi-ar astupa imediat urechile şi ar fugi departe de aceştia, pentru că nu ar suporta să audă asemenea blasfemii (blasphemum ) .

Căci ei au Tradiţia cea veche a Apostolilor (veterem Apostolorum Traditionem) , şi nu îndură să conceapă vreo altă învăţătură, predicată de astfel de învăţători, care nu cunosc învăţătura care a fost predicată întotdeauna.

3. Pentru că înaintea lui Valentin nu existau valentinienii. Nici înaintea lui Marcion nu existau marcioniţii.Şi, pe scurt, nu exista niciunul din poporul acesta cu minte vicleană şi niciunul, care să inventeze perversităţile lor.

Căci Valentin a venit la Roma în vremea lui Higin , şi-a spus învăţătura sub Pius şi a trăit până sub Anicet.De asemenea Cerdon, predecesorul lui Marcion, şi-a făcut apariţia tot în vremea lui Higin, care a fost al nouălea episcop [al Romei].

Acesta venea frecvent la Biserică şi mărturisea public [credinţa creştină], dar rămânea mai departe [eretic], învăţând [erezia] în taină, chiar dacă se arăta mărturisind public credinţa.

Dar nu s-a întâmplat asta până la sfârşit, pentru că a fost găsit ca unul care perverteşte credinţa şi a fost excomunicat din rândul fraţilor.Apoi, Marcion a fost cel care i-a urmat acestuia şi el a
vorbit sub Anicet, care a fost al zecelea episcop [al Romei].

Cei care se numesc gnostici, şi care au reieşit din Menandru, sunt ucenicii lui Simon [Magul], după cum am arătat.

Şi fiecare dintre ei sunt părinţi fondatori şi mari preoţi ai învăţăturii pe care au creat-o. Iar marcienn şi-au exprimat erezia mai târziu, ea durând în perioada de mijloc a Bisericii.

Capitolul al 5-lea

Hristos şi Apostolii Săi au predicat fără vreo înşelătorie, minciună sau ipocrizie pe unul Dumnezeu, pe Tatăl, pe Creatorul tuturor lucrurilor. Ei nu au ajustat în învăţătura lor lucrurile pe care le-au auzit

1. Dar Tradiţia Apostolilor a fost în Biserică şi a fost mereu a noastră. Şi dacă ne întoarcem spre dovezile furnizate de către Scripturi, spre cele scrise de Apostoli în Evanghelie, în acelea avem învăţătura despre Dumnezeu, şi acestea ne arată că tot ce a spus Domnul nostru Iisus Hristos este adevărat (In. 14, 6) şi nicio minciună nu este în El (In. 8, 46).

Căci şi David a zis, prorocind naşterea Sa din Fecioară şi învierea Sa din morţi: „Adevărul din pământ a ieşit” (Ps. 84, 12) .La fel, Apostolii, fiind Ucenicii Adevărului (Discipuli Veritatis) , s-au arătat mai presus decât orice minciună.

Căci minciuna nu are nicio legătură cu adevărul, după cum nici întunericul nu are nimic de-a face cu lumina, pentru că unul pe altul se alungă.

De aceea, Domnul nostru, fiind Adevărul, nu a spus nicio minciună. Şi El ştia că este dintre cei de jos [după trup], dar nu şi-a pierdut niciodată cunoaşterea Sa ca Dumnezeu, căci este Dumnezeul tuturor, împăratul ceresc.

Şi, de asemenea, ştia că Tatăl Său, nu era o persoană imperfectă ci una desăvârşită, şi nici nu era un animal, şi că nici El şi nici Tatăl nu au fost în Plenitudine.La fel, nici Ucenicii Săi nu au făcut nicio menţiune despre un alt Dumnezeu sau despre un alt Domn, în afară de El, Cel care este adevăratul Dumnezeu şi Domn al tuturor.Dar aceşti sofişti mincinoşi (vanissimi sophistae) , spun că Apostolii au vorbit cu un aer ipocrit şi au învăţat după capacitatea lor de înţelegere, şi că ei ne-au dat răspunsuri numai la întrebările pe care ei şi le-au pus.Ei spun că aceia au fabulat ca nişte orbi, lucruri pentru orbi, pe măsura orbirii lor şi că ne-au spus diferite prostii
după măsura prostiei lor, şi minciuni pe măsura înţelegerii lor puţine.

Şi aceştia  , spun ei, şi-au imaginat că Demiurgul este singurul Dumnezeu, şi pe acela l-au predicat.însă ei  , care au capacitatea de a cuprinde pe Tatăl cel nenumit, au vorbit de tainele de negrăit prin parabole şi enigme.

Dar mai spun şi că Domnul şi Apostolii nu au învăţat toate lucrurile adevărului, ci au vorbit ipocrit şi din ce au înţeles fiecare şi pe măsura lor.

2. Şi astfel, dacă credem aceste lucruri, înseamnă că nu ne-au adus vindecarea şi nici nu ne-au dat viaţa ci, mai degrabă, ne-au afundat într-o boală şi mai mare şi într-o mai mare neştiinţă.Şi, din această cauză, am găsi mai mult adevăr în Lege, care arată fiecăruia păcatul, prin care omul cade în orbire şi rătăcire.

Insă Apostolii, dimpotrivă, nu au hirotonit pe apostaţi, au spus lucrurile pe care le-au văzut celor care nu le-au văzut, au întărit pe cei slabi, nu au vorbit după moda vremii lor, ci în acod cu adevărul revelat / descoperit.Căci nu vorbeau în numele lor, atunci când sfătuiau pe cei orbi sau pe cei care căzuseră în prăpastia fără fund [a păcatului] şi mergeau pe căile lor primejdioase, ci pe toţi îi învăţau să meargă drept, pentru ca să fie în siguranţă.

Căci un medic, care se îngrijeşte să însănătoşească pe un om bolnav, nu îi prescrie o reţetă conformă cu boala pe care o are şi medicamentul de care are nevoie?

Căci Domnul a venit ca un Medic [la noi], după cum El însuşi a mărturisit: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei care sunt bolnavi. Căci n-am venit să chem pe cei drepţi la pocăinţă, ci pe cei păcătoşi” (Mc. 2, 17; Le. 5, 31- 32).Şi cine sunt atunci cei care, din oameni bolnavi, devin oameni puternici sau păcătoşii, care se pocăiesc?

Şi cine trebuie să meargă pe această cale? Sau, dimpotrivă, cine trebuie să facă această mare schimbare în viaţa lor şi să se lepede de viaţa de mai înainte, prin care ei deveniseră nişte oameni slabi şi cu multe păcate?

Căci neştiinţa e mama tuturor lucrurilor, care ne duc departe de înţelepciune. Insă Domnul a dat cunoaşterea Ucenicilor Săi, prin aceea că El i-a vindecat pe cei suferinzi şi i-a întors înapoi pe cei păcătoşi.El nu le-a vorbit despre înţelesurile vechi ale cuvintelor şi nici nu le-a răspuns lor pe măsura celor care II întrebau, ci potrivit învăţăturii care duce la mântuire, fără nicio ipocrizie şi fără să măgulească pe cineva.

3. Şi putem vedea acest lucru foarte clar din cuvintele Domnului, când Se revelează celor care se tăiau împrejur  ca Fiu al lui Dumnezeu, spunând că El este Hristosul Cel prezis de Proroci (Mc. 14, 62), că El redă libertatea oamenilor şi le dă să moştenească nestricăciunea (In. 20, 31).

Iar Apostolii au învăţat pe păgâni, că trebuie să se lepede de lucrurile deşarte şi de pietre 91 (F. Ap. 14, 14), pe care ei şi le imaginau ca fiind dumnezei, şi să slujească adevăratului Dumnezeu, Care a creat tot neamul omenesc, şi să creadă că El i-a creat, i-a făcut să crească şi să se întărească şi să trăiască pe pământ.

Şi i-a învăţat să privească spre Fiul Său, Iisus Hristos, Care ne-a răscumpărat pe noi din neştiinţă / cădere cu sângele Său, pentru ca să ne sfinţească prin el; spre Cel care a coborât din cer, de la Tatăl Puterilor cereşti, şi va veni iarăşi să judece pe toţi şi să dea libertatea bunătăţii lui Dumnezeu acelora, care au ţinut poruncile Sale.

Căci El a venit în timpurile din urmă, ca piatra din capul unghiului (Ps. 117, 22; Mt. 21, 42; Mc. 12, 10; Le. 20, 17; F. Ap. 4, 1 1 ; I Pt. 2, 4, 6-8), ca să ne unească pe toţi întru Sine, adică să unească pe cei de departe şi pe cei de aproape (Efes. 2, 17), pe cei tăiaţi împrejur şi pe cei netăiaţi împrejur, ca să se mărească Iafet şi să locuiască el întru cele ale lui Sem 92 (Fac. 9, 27). [Notă: Potrivit profeţiei de la Fac. 9, 27: „Să înmulţească Dumnezeu pe Iafet şi să se sălăşluiască acesta în corturile lui Sem”. ]

din Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu al Lyonului , Aflarea şi respingerea falsei cunoaşteri sau Contra ereziilor, vol. 2, Traducere din limba engleză, introducere şi note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, Bucureşti 2007

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке