Selectați pagina

Biserica Ortodoxă și atacurile denigratoare mass-mediei asupra ei

Biserica Ortodoxă și atacurile denigratoare mass-mediei asupra ei

“Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.” (Matei 5:11)

Sf. Mc. StefanAtacurile și articolele denigratoare din presă la adresa Bisericii Ortodoxe și credinței creștine nu au început ieri și nici nu vor înceta mâine. Fie că vom răspunde, fie că vom tăcea, aceleași voci, aceeași gălăgie, aceeași patimă, se vor face auzite zi de zi, săptămână de săptămână, până la sfârșitul istoriei.

Unele articole sunt mizerabile, de cea mai joasă speță profesională și umană. Altele conțin critici justificate. Pe alocuri chiar sunt prezentate cazuri pozitive de preoți și creștini care își fac lucrarea pentru care sunt chemați. Însă opoziția dintre cazurile pozitive și sălbăticia articolelor denigratoare nu fac decât să arate profunda disonanță a mesajului pe care înțelege presa să îl transmită publicului. Un mesaj care prinde și lovește, în special acolo unde doare cel mai mult și unde este cel mai ușor să manipuleze, să dezinformeze și să deformeze: tinerii.

Aceste atacuri sunt programatice, concertate, și reflectă nu dorința unei societăți mai bune. O societate mai bună se creează prin critică constructivă, prin respectarea pluralismului de valori și, mai ales, prin cunoașterea și înțelegerea sistemului de valori în care comunități diferite înțeleg să creadă și să acționeze. Dimpotrivă, media creează și impune o uniformitate de valori, anume alese, sub premisa implicită că schimbarea este întotdeauna în bine, că istoria poate, cumva, evolua doar în bine, că există acest bine absolut spre care societatea în ansamblul ei tinde inevitabil. Că există un “de partea corectă a istoriei”. Și, firește, militanții schimbării de dragul schimbării, progresiștii și nihiliștii morali sunt ei, întodeauna, de partea corectă a istoriei. Și de acolo, cu forța, mediatică, politică, legislativă și chiar fizică, doresc să îi tragă după ei pe “retrograzi”, pe “bigoți”, pe “religioși”, pe “retarzi”.

Nu trebuie multă minte să înțelegem că trusturile de presă nu sunt instituții descentralizate, jurnaliștii nu scriu de capul lor, și nici nu sunt aleși obiectiv, la întâmplare. Ziarele nu scriu “ce se cere”, ci scriu ceea ce știu că în viitor le va aduce mai mult public, mai mult audiență. Cantiatea de sexualitate, senzațional, bârfă, astrologie, paranormal, crime, violuri, și scandaluri sociale sau politice în general, nu spune nimic altceva decât că presa se hrănește din patimile oamenilor. Iar dacă patimile, păcatele aduc după sine moartea spirituală a omului, presa este la propriu necrofagă, canibală. Consumă, devorează moartea spirituală a oamenilor și, în schimb, produce mai multă moarte din care continuă să se hrănească, să se întindă ca o molimă, ca un înger al morții, al întunericului.

Nu trebuie multă minte să înțelegem că această moarte este răspândită intenționat de cei din spatele acestor trusturi de presă, tot mai mari, tot mai bine finanțate, de la ziare la televiziuni, de la hârtie la internet.

Presa românească este mult sub nivelul de profesionalism al presei internaționale, în special al celei din Occident. Cultura publicului lasă și ea mult de dorit. Intelectualii români creștini sunt ocupați cu numai ei știu ce. Dar nici în Occident presa nu face rabat de la a fi părtinitoare, de la a fi ipocrită, de la a adopta poziții agresive față de oamenii credincioși. Și asta cu o audiență și o putere financiară semnificativ mai mari decât cele ale presei românești. Cert este că acest război cultural, foarte disproporționat în defavoarea adevărului și al credinței religioase, nu va înceta curând. Și ar fi o greșeală considerabilă din partea noastră să credem că putem purta acest război cu armele presei. Presa rareori, și cu atât mai puțin în subiecte foarte sensibile politic, va face uz de argumente raționale. A răspunde cu argumente raționale poate fi parțial benefic dar, pe termen lung, nu se poate contracara valul de iraționalitate și manipulare. În primul rând fiindcă manipularea lucrează cu jumătăți de adevăr și falsuri întregi. Apelează la un fond emoțional, fond pe care mai întâi l-a deformat pentru a accepta facil orice i se livrează.

Nici argumentele raționale, nici violența irațională nu sunt pe termen lung soluția în acest război cultural. Cred că singura cale este modul nostru de viață, atitudinea noastră și felul în care ne prezentăm în viața de zi cu zi, în cercul nostru de cunoștințe. Desigur, trebuie scrise cărți, articole, ținute prezentări, dar să nu ne facem iluzii că vom putea câștiga ceva pe un teritoriu deja otrăvit de stăpânitorul acestui veac.

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

1 Comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *