Selectați pagina

Biserica îl pomeneşte astăzi pe Preacuviosul Părintele nostru Patapie, bineplăcut lui Dumnezeu

Biserica îl pomeneşte astăzi pe Preacuviosul Părintele nostru Patapie, bineplăcut lui Dumnezeu

PREDICĂ LA SFINŢII ZILEI DIN 8/21 DECEMBRIE
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Iubiţi credincioşi, în ziua de 8 decembrie, Biserica îl pomeneşte pe Preacuviosul Părintele nostru Patapie şi face şi Înainteprăznuirea zămislirii Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Sfântul Patapie, cinstit astăzi de Biserică, era din Patriarhia Alexandriei şi a toată Africa, din Teba Egiptului şi a trăit în veacul al VII-lea. El este unul din mulţii sfinţi care s-au ridicat dintre monahi, pentru că a îmbrăţişat viaţa călugărească. Putea să n-o îmbrăţişeze. Călugăria nu este o poruncă, ci este un sfat evanghelic. Alta este greutatea unei porunci şi alta greutatea unui sfat. Patapie, alegând viaţa călugărească, a urmat cu scumpătate lui Hristos; şi cine poate povesti posturile sale, privegherile sale, îndelungatele sale rugăciuni şi nevoinţele sale din pustie?
Monahii, mai ales sihaştrii, nu se retrag din lume pentru că urăsc lumea, ci pentru că nu se împacă cu o iubire egoistă, cu o iubire părtinitoare, cu o iubire umbrită de păcat. Şi vor să iubească lumea aşa cum iubea Hristos. Şi cum iubea Hristos? Hristos iubea fără patimă.

Când a venit la Hristos mama Lui, când au venit la Hristos verişorii Lui, mulţimile Îl împresurau. Şi unul din ucenici I-a spus: ,,Învăţătorule, iată mama Ta şi fraţii Tăi Te caută şi vor să Te vadă, dar nu pot din cauza mulţimii”. Şi Domnul Hristos ce le-a spus? ,,Mai mare e rudenia duhovnicească decât rudenia trupească”. Adică: Cine e mama Mea şi cine sunt fraţii Mei? Cu alte cuvinte: Adevăratele Mele rudenii sunt rudeniile spirituale, cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc – deci nu doar ascultă, ci şi împlinesc. Nu doar ascultă în biserică şi atunci când ies afară se comportă ca nişte păgâni. Rudele lui Hristos – adică mamă, şi tată, şi frate, şi soră, şi fiu, şi fiică, rude duhovniceşti, rude adevărate – sunt cei care ascultă cuvântul Lui şi-l împlinesc.

Sfântul Patapie a vrut să se înrudească cu Hristos în felul acesta. Să împlinească dumnezeiescul cuvânt al lui Hristos nu numai în ceea ce priveşte poruncile, ci şi în ceea ce priveşte sfaturile evanghelice, partea cea mai bună pe care şi-a ales-o Maria, viaţa de rugăciune, viaţa de reculegere, viaţa de retragere, viaţa de contemplaţie, ca să înveţe iubirea, iubirea neumbrită de patimă sau de părtinire; pentru că în familie, iubirea este părtinitoare. Un familist – o mamă sau un tată – îşi ocroteşte întâi copiii, şi apoi se gândeşte la cel de peste uşă, la colegul de serviciu sau la cel din stradă. Deci, iubirea în familie este părtinitoare, este umbrită, nu este desăvârşită.

Un familist are multe piedici în a iubi cu iubirea lui Hristos. Ei bine, cei care simt aceste limite, aceste insuficienţe şi doresc ceva mai mult, doresc să iubească aşa cum iubea Hristos, adică în mod egal şi nepărtinitor pe toţi oamenii, indiferent de culoare sau religie, de gen sau de vârstă, atunci se retrag, ca în singurătate şi în ascultare să înveţe a iubi pe toată lumea deopotrivă. Aşa a făcut şi Sfântul Patapie. Mulţi ani s-a nevoit în pustie, în fericita însingurare. Însingurarea te ajută să-i vezi pe toţi oamenii la fel, să-i cuprinzi pe toţi într-o singură îmbrăţişare, să o vezi pe cea care te-a născut egală cu orice femeie din lume, să-l vezi pe cel care îţi este tată egal cu orice bărbat din lume.

Mitropolitul Augustin de Florina, când era vizitat de rude, le trimitea la hotel. Şi asta în zilele noastre. Dar orice orfan, şi orice văduvă, şi orice femeie bătută de bărbatul ei şi izgonită din casă cu copiii, şi orice bătut de soartă, ştia că va fi găzduit de Mitropolitul Augustin. Dar faţă de rudele sale arăta această rezervă, pentru că punea în aplicare iubirea nepărtinitoare, dar mai ales pentru că în acelaşi timp voia să protejeze oiţele mai slabe de imaginaţia bogată în sens negativ şi de gândurile de judecată cum că Mitropolitul le-ar favoriza, pentru că sunt rudele sale. Aşa se face că rudele care veneau în Florina, la marile sărbători, mărturiseau uneori maicilor şi celor lipsiţi de rudenia trupească, dar nu străini de rudenia duhovnicească, un fel de neîmplinire: ,,Ce fericiţi sunteţi că nu sunteţi rude cu vlădica Augustin!

Ne-am fi dorit şi noi să nu fim rude, ca să ne bucurăm de aceeaşi atenţie”. Înţelegem de aici că deşi vlădica Augustin îi iubea pe toţi deopotrivă, el manifesta – sau mai bine-zis „făţărea” în sensul bun al cuvântului, o rezervă faţă de rude, ca nu cumva prezenţa lor să fie o sminteală pentru cei mai slabi şi mai neîntăriţi duhovniceşte.
Sfântul Patapie a venit în Împărăteasca Cetate. Întotdeauna când auzim de Împărăteasca Cetate, trebuie să ne ducem cu mintea la Cetatea lui Constantin ce Mare, Oraşul prin excelenţă, Împărăteasa cetăţilor, la Constantinopol. Aici, Sfântul Patapie a făcut foarte multe minuni. Şi ce fel de minuni a săvârşit? A dăruit vedere orbilor, a vindecat pe cei bolnavi de idropică. Cum? Ungându-i cu untdelemn sfinţit.

Noi, de multe ori, deşi avem în case untdelemn sfinţit la Sfântul Maslu, stăm, bolim şi murim lângă medicamentul pe care-l avem lângă noi, pentru că nu manifestăm credinţa şi evlavia pe care ni le cere Hristos faţă de cele sfinte. Aducem litri întregi de ulei la Maslu, facem colecţie şi uităm să-l folosim aşa cum se cuvine, nu numai pentru noi, ci şi pentru alţii care pătimesc.
Dar Sfântul Patapie a vindecat pe idropici ungându-i cu untdelemn sfinţit. El a fost şi un mare exorcist, adică a izgonit demonii din oameni, din oamenii posedaţi.

Şi fiecare creştin ar trebui să scoată demonii păcatelor din cei posedaţi de patimi. Cum? Îndrumându-i la scaunul Sfintei Spovedanii. Nu se cuvine ca un creştin să fie atât de nepăsător, încât să nu se ocupe de vindecarea sufletească a celor demonizaţi sufleteşte. Trebuie să-l urmăm pe Sfântul Patapie şi să nu fim nepăsători faţă de demonizaţii sufleteşte. Nu putem să izgonim noi demonii patimilor din ei? Să-i invităm în acest spital de obşte, în această Vitezdă duhovnicească, care este Biserica, ca să primească vindecare, ca Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor să-i vindece.
Sfântul Patapie a vindecat şi cancerul, groaznica boală a cancerului, care de obicei nu iartă. Dar să nu uităm că „ce e cu neputinţă la oameni, e cu putinţă la Dumnezeu”. A zis Domnul: „Eu omor şi înviez, Eu rănesc şi tămăduiesc, şi din mâna Mea nimeni nu poate să vă scoată”.

Aşadar, omul lui Dumnezeu Patapie, după ce a bineplăcut lui Dumnezeu prin asceză, prin nevoinţe, prin înfrânare şi prin milostenia aceasta manifestată prin facerile de minuni, şi-a încredinţat duhul său lui Dumnezeu, iar Biserica îl cinsteşte în fiecare an pe 8 decembrie. Moaştele sfântului se păstrează astăzi la Mănăstirea Loutraki din apropiere de Corint, în Grecia.
Vă voi relata o minune relativ recentă a Cuviosului Patapie în istorisirea părintelui Nicodim Bilalis, pe care l-am cunoscut cu ani în urmă:
„Anul acesta de Paşte (1986), în Sfântul Munte, am vorbit cu evlaviosul stareţ vecin, pe nume Martinian (de la Coliba „Toţi Sfinţii”, în Kapsala, Sfânta Mănăstire Pantocrator) şi cuvântul a ajuns la tema despre minunile contemporane. Prilejul a fost continua minune a credinţei noastre ortodoxe a Sfintei Lumini de la Preasfântul şi Izvorâtorul de viaţă Mormânt. Atunci, stareţul Martinian ne-a povestit şi următoarea minune recentă a Cuviosului Patapie, pe care o expunem după istorisirea lui.

Stareţul avea o rudă emigrantă în Germania de Vest, de unde cu câţiva în urmă s-a întors pensionar. Ruda sa se numeşte Gheorghios Z. (Însuşi stareţul preferă ca numele să fie anonim). Şi în Germania s-a căsătorit cu o nemţoaică „catolică”, fără ca ea să se fi botezat înainte cu Botezul Ortodox. Au făcut, desigur, nunta într-o biserică ortodoxă şi cei doi copii ai lor i-au botezat cu Botezul ortodox, dar soţia a rămas „catolică”, chiar dacă mergeau la slujbe în bisericile ortodoxe.

După ce s-au întors în Grecia (sunt locuitori în Nea Smyrna, parohia „Sfântul Sostene”), în vara anului 1985 s-au dus pentru petrecerea vacanţei de vară în Loutraki (Corint) şi acolo s-au dus într-o zi la Mănăstirea Cuviosului Patapie, ca să se închine Cuviosului.

În Sfânta Peşteră a intrat primul soţul, care s-a şi închinat Sfintelor Moaşte. Dar, în timp ce intra şi soţia „catolică” şi se apropia să se închine, a căzut jos leşinată. Soţul a prins-o imediat în braţe şi, cu ajutorul altor închinători, a scos-o afară şi a ajutat-o să-şi revină. După ce şi-a revenit, au întrebat-o ce i s-a întâmplat de a leşinat. Şi ea a răspuns cu uimire:
– „Bine, nu aţi văzut, nu aţi auzit? Sfântul m-a împins şi mi-a zis: Cum tu, o eretică, te apropii de mine?”.

Şi din acel moment, ea singură a cerut să se boteze ortodoxă, după cum s-a şi botezat în urma catehizării ei în propria parohie.

De acum, ca ortodoxă, vizitează cu evlavie Sfânta Peşteră a Cuviosului şi se închină Sfintelor Moaşte cu dragoste şi recunoştinţă. Pentru că, după ce a primit Botezul ortodox, se simte alt om! „Când mă rog”, ne-a spus într-o convorbire telefonică, „Îl simt pe Dumnezeu ca al meu, Tatăl meu, pe cînd înainte nu simţeam nimic. Acum aprind candela la iconostas, fac prescuri, mă împărtăşesc, citesc Vieţile Sfinţilor şi sufletul meu Îl simte pe Dumnezeu aproape de el.

Iată, cum să v-o spun? E ceva foarte diferit de cum era înainte, o siguranţă că sunt lângă Dumnezeu. Şi lucrul acesta îl datorez Sfântului Patapie, căruia îi mulţumesc”.”

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке