Selectați pagina

Biserica este răsadniţă şi totodată spital, care ne vindecă şi ne reface puterile duhovniceşti

Biserica este răsadniţă şi totodată spital, care ne vindecă şi ne reface puterile duhovniceşti

Dintre toate binefacerile pe care le poate face un om altuia, zidirea de biserici este cea mai mare şi cuprinzătoare.

Binefăcătoare este clădirea de şcoli, binefăcătoare este clădirea de spitale, binefăcătoare este clădirea de aziluri şi de alte locuri de odihnă pentru cei nevoiaşi şi suferinzi – însă clădirea unei biserici este mai binefăcătoare decât toate acestea, fiindcă biserica cuprinde tot ce are fiecare dintre aceste aşezăminte şi, prin urmare, le ţine locul tuturor.

Biserica lui Dumnezeu este şcoală – şcoală a înţelepciunii dumnezeieşti. Aici totul este dătător de învăţătură: adevărurile lui Dumnezeu sunt înfăţişate aici prin citirea cuvântului lui Dumnezeu, prin cântările bisericeşti şi prin predici; adevărurile lui Dumnezeu alcătuiesc cuprinsul tuturor slujbelor care se săvârşesc aici; adevărurile lui Dumnezeu sunt arătate prin însăşi întocmirea şi aşezarea tuturor părţilor bisericii, aşa încât ajunge să ai ochi şi urechi ca să primeşti în tine înţelepciunea – singura adevărată – ce se predă aici. Cel atent va găsi aici rezolvarea tuturor problemelor ce preocupă mintea omenească şi se va îmbogăţi cu cea mai mângâietoare cunoaş tere: despre Dumnezeu, despre lume şi despre om, despre felul cum Dumnezeu, Cel Unul după Fiinţă şi întreit în Persoane, Care este Atotdesăvârşit în Sine, săvârşeşte toate cu cuvântul, ţine toate în dreapta Sa şi rânduieşte binele a toată făptura; despre faptul că am fost zidiţi pentru fericire, însă prin călcarea poruncii am pierdut Raiul şi am fost osândiţi pe bună dreptate să trăim pe pământ în necazuri, despre faptul că Milostivului Dumnezeu I s-a făcut milă de noi şi L-a trimis spre mântuirea noastră pe Fiul Său Cel Unul-Născut, Care, venind pe pământ şi înviind după moartea Sa pe cruce şi înălţându-Se la cer, ne-a deschis intrarea în veşnicele locaşuri, iar trimiţându-L pe Duhul Cel Atotsfânt, Mângâietorul, a întocmit prin El, unelte fiind apostolii, Sfânta Biserică, încredinţându-i acesteia toate puterile mântuitoare, aşa încât cel ce intră în ea şi rămâne credincios tuturor legilor ei devine cu adevărat moştenitor al împărăţiei lui Dumnezeu, sfinţindu-se şi desăvârşindu-se în ea. Ce învăţătură mângâietoare! Ce şcoală omenească a ajuns vreodată la asemenea adevăruri înalte, netrecătoare, străine de orice amestec al minciunii şi al cugetării deşarte?

Biserica este răsadniţă şi totodată spital, care ne vindecă şi ne reface puterile duhovniceşti. După ce ne-am născut în păcate şi am renăscut prin Sfântul Botez în biserică la viaţa nouă, suntem datori ca în continuare să creştem şi să ne întărim în această viaţă. Tot biserica ne primeşte ca pe un răsad nou şi săvârşeşte această creştere şi educare a noastră în sine, la lumina adevărurilor propovăduite aici, sub înrâurirea puterilor dumnezeieşti care sunt date aici şi cu îndrumarea de nădejde care este împărtăşită aici. Ferice de sufletele care rămân credincioase acestei rânduieli dumnezeieşti şi primesc cu răbdare creşterea în această dumnezeiască răsadniţă! Iată însă că se trezeşte iubirea de sine, apar patimile şi îl fură pe om: unul cade în necredinţă, altul în păcate trupeşti, altul în vicii şi obiceiuri proaste. Aceştia sunt bolnavi duhovniceşte. Ce să facă? Domnul a prevăzut nevoile lor şi tot în biserică a adunat mijloacele de vindecare, tot aşa cum a adunat şi mijloacele de educare. Tu doar să te scoli din cursa diavolului, să vii aici, să te supui celor cu care eşti îmbiat aici, şi vei dobândi vindecare. Postul, spovedania şi Sfanta împărtăşanie: iată tratamentul de aici! Cei care l-au făcut ştiu cât este el de vindecător.

Biserica este adăpost pentru călători şi chiar Cerul însuşi. Noi suntem străini şi călători pe acest pământ. Patria noastră este în Cer. Căutând această patrie, nu trebuie să prindem rădăcini în nici un lucru pământesc, ci, ca nişte călători, să străbatem liniştiţi toate locurile plăcute pe care le întâlnim pe drum, având un singur lucru în gând: să ne vedem patria cât mai repede. Cine nu ştie cât de greu este să păstrezi o asemenea dispoziţie! Clipă de clipă se înghesuie în sufletul nostru lucruri lumeşti, ne ocupă atenţia, ne atrag inima şi ne silesc să uităm că nu avem de trăit veşnic pe acest pământ. Cel râvnitor intră în luptă fără să înceteze a merge înainte. Lupta neîncetată şi înaintarea fără oprire istovesc puterile călătorului. Incotro să ne îndreptăm şi unde să aflăm odihnă şi întărire? Să mergem la biserică! Pentru călătorii spre Cer sunt răspândite pe întreg pământul aceste adăposturi duhovniceşti. Intrând în ele, creştinul se şi odihneşte, aflând tihnă în desprinderea de toate cele lumeşti pe care o insuflă întocmirea bisericii, se şi întăreşte, hrănindu-se cu mijloacele harice împărtăşite aici, şi încălzeşte în sine dorul slăbit de Patria Cerească, ale cărei simboluri se înfăţişează aici peste tot ochilor lui – fiindcă biserica este umbra Cerului, dacă ne uităm la întocmirea ei, la lucrările care se săvârşesc în ea şi la imaginile care o umplu.

Se poate spune că ea este Cer pe pământ, în care binevoieşte a Se sălăşlui Domnul, iar odată cu El şi sfinţii îngeri, păzitorii noştri cei de-a pururea. Braţele Tatălui Ceresc sunt deschise pentru oricine vine şi petrece aici cu evlavie, şi ca atare orice om cu dispoziţie sufletească bună întâlneşte aici tovărăşia binefăcătoare a îngerilor şi a sfinţilor. A petrece în biserică este ca a petrece, în vedenie, în Patria Cerească – şi cât de mult înviorează lucrul acesta! Simţămintele, răcite de atâta străinătate, ale călătorului care se aude salutat în limba sa părintească se trezesc la viaţă: creştinul, simţind suflarea căldurii cereşti în biserică, se înviorează şi se însufleţeşte cu osârdie vie spre a continua nevoinţa sa!

Nu voi mai lungi vorba arătând cât de binefăcătoare sunt pentru noi bisericile. Cu toţii ştiţi, mai mult sau mai puţin, acest lucru – poate şi din proprie experienţă. Iată însă ce vreau să mai adaug: cel ce s-a ostenit să clădească biserica a întreprins şi a săvârşit această lucrare doar ca să stârnească în voi admiraţie şi laude deşarte? Nu! El a vrut ca aici să se slăvească numele lui Dumnezeu şi prin aceasta să se zidească mântuirea voastră, a tuturor.

Aşadar, să nu scăpaţi niciodată prilejul de a vă folosi de bunătăţile cu care sunteţi îmbiaţi fără plată aici, ca şi în orice altă biserică. Biserica este şcoală: aşadar, veniţi şi primiţi învăţătură, luând aminte cu evlavie la tot ce se cântă, se citeşte şi se propovăduieşte aici. Biserica este răsadniţă şi spital. Veniţi, deci, şi hrăniţi-vă aici cu Pâinea Cerească şi vindecaţi-vă cu Doctoria Cerească. Biserica este adăpost pentru călători. Aşadar, adăpostiţi-vă aici şi aruncaţi-vă în braţele Tatălui rugându-vă cu suspine, sub înrâurirea şi ocrotirea fraţilor noştri cereşti – a îngerilor şi a sfinţilor.

Cu cât mai osârdnic veţi veni aici, cu atât mai îmbelşugat vă veţi împărtăşi de bunătăţile acestea, cu atât mai luminat veţi vedea adevărul lui Dumnezeu ca să izgoniţi orice minciună şi rătăcire, cu atât mai mult vă veţi întări pe zi ce trece în bunele aşezări ale inimii voastre şi cu atât mai hotărât veţi respinge orice ispită dinăuntru şi dinafară, cu atât mai fierbinte vă veţi iubi Patria Cerească, înăbuşind orice împătimire nedreaptă faţă de pământ şi cele pământeşti: pe scurt, cu atât mai curaţi, mai desăvârşiţi şi mai pregătiţi veţi fi pentru a intra fără piedică în veşnicele locaşuri din Cer, care este biserica cea nefăcută de mână omenească şi nestricăcioasă a Tatălui nostru Ceresc. Fie aceasta cu voi toţi, fraţilor! Amin.

SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL

Invataturi despre mersul la biserica, Editura Sophia

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *