Selectați pagina

Binecuvîntată este căsătoria dintre bărbat şi femeie

Binecuvîntată este căsătoria dintre bărbat şi femeie

’’Dacă ne întemeiem familiile, căutând lucrurile care plac lui Dumnezeu, vom fi potriviţi pentru a supraveghea Biserica, deoarece, într-adevăr, familia este o mică biserică. De aceea, este posibil să-i depăşim pe ceilalţi în virtute, devenind nişte buni soţi şi soţii ’’Sf. Ioan Gură de Aur.

Nota redacţiei: În societatea noastră s-a declanşat o revoluţie a libertăţii desfrânării, care calcă în picioare valorile elementare morale, coborându-l pe om (destinat să devină chip şi asemănare a lui Dumnezeu) – la nivel de dobitoc, sau mai rău – la nivelul duhurilor necurate.

Modul în care ne pronunţăm asupra moralităţii avortului, a reproducerii asistate şi a manipulării in vitro a gameţilor umani, depinde de locul pe care-l atribuim vieţii conjugale în experienţa omenească.

Care este scopul prim al vieţii conjugale: procrearea sau ceva mult mai esenţial, mai profund? Dorinţa unui cuplu de a avea un copil este de la Dumnezeu? Avortul la cerere este o opţiune pentru noi? Până unde putem merge în privinţa tehnologiilor reproductive ce facilitează concepţia? Homosexualitatea, cândva, un subiect tabu ce provoca reacţii de proastă dispoziţie la revoltă, acum este un subiect obişnuit de discuţie în media şi în programele de învăţământ privind educaţia sexuală.

Creştinii ortodocşi admit relaţia conjugală numai în cadrul căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie, aşa cum a lăsat Dumnezeu.

Scopul căsătoriei este de a asigura între bărbat şi femeie o legătură bazată pe responsabilitate şi fidelitate, care reprezintă şi reactualizează legătura veşnică stabilită de Dumnezeu cu poporul Său ales. Din această perspectivă Sf. Apostol Pavel afirmă că mariajul este o ’’mare taină’’ care este strâns legată de Histos şi Biserică (Efeseni 5, 21-23)- epistola ce se citeşte la cununia ortodoxă. Această legătură a legământului este cea prin care Dumnezeu lucrează la mântuirea noastră. Viaţa conjugală îşi are locul potrivit numai în cadrul legământului conjugal (al cununiei religioase). Ortodoxia afirmă că singurul loc în care procrearea poate fi adecvată la un sfârşit bun, potrivit, este contextul unirii conjugale binecuvântate, monogame şi heterosexuale. ’’Monogamă’’-implică angajamentul soţilor total unuia faţă de celălalt, fără compromisuri, ca reflecţie a unicităţii şi fidelităţii angajamentului lui Hristos faţă de Biserică. ’’Heterosexuală’’- întrucât ’’Dumnezeu i-a făcut bărbat şi femeie’’ cu scopul de a procrea: continuarea creaţiei prin unirea a două vieţi într-o îmbrăţişare plină de dragoste, care, în cuvintele ceremoniei căsătoriei, va produce binecuvântarea căsniciei lor: copii frumoşi. ’’Binecuvântată’’- deoarece Dumnezeu a binecuvântat de la început bărbatul şi femeia cu capacitatea şi chemarea de ’’a naşte şi a se înmulţi’’ (Facere 1, 28); şi numai El, prin binecuvântarea Sa, poate crea viaţa în uter. ’’Conjugală’’-pentru că unirea la care Dumnezeu îi cheamă pe bărbat şi pe femeie reprezintă o ’’ nouă creaţie’’, făcând din doi ’’un singur trup’’, născând copii, împlinindu-se în dragoste şi lucrând împreună la mântuirea lor.

Sfântul Andrei Criteanul în canonul său de pocăinţă spune: ’’Căsătoria trebuie cinstită de toţi, iar bărbatul şi femeia trebuie să fie fideli unul altuia, pentru că Hristos i-a binecuvântat prin prezenţa Sa la nunta din Cana.

Acolo El a mâncat şi a schimbat apa în vin, făcând aceasta, prima dintre minunile Sale, pentru ca tu, sufletul meu, să te poţi de asemenea schimba’’(Imnul 9).

Trebuie păstrată în relaţia cu Hristos aceeaşi fidelitate pe care Hristos o face necesară între un bărbat şi o femeie prin binecuvântarea Sa. Încă o dată, unirea dintre soţi este imaginea unirii între Hristos şi suflet, între Hristos şi Biserică. De aceea, căsătoria îşi găseşte împlinirea în comunitatea eclezială (în Biserică). Binecuvântată de Biserică, familia stă în slujba Bisericii, continuând lucrarea de creaţie a lui Dumnezeu prin procreere, reflectând iubirea eternă a lui Dumnezeu pentru Biserică şi prin aceasta-pentru lume, şi fiind un martor al iubirii dintre soţi, care poate să-i ducă la viaţa veşnică.

Totuşi, scopul acestei iubiri exprimată în experienţa conjugală, vizează transcenderea experienţei carnale şi concentrarea în întregime asupra lui Dumnezeu. Sf. Maxim Mărturisitorul spune în acest sens: ’’Sufletul atinge perfecţiunea când puterile pasiunii sale sunt îndreptate în întregime spre Dumnezeu’’.

Despre raritatea acestei iubiri a vorbit mai ales literatura ascetică, destinată în primul rând vieţii monahale. Dar această iubire poate fi cunoscută la fel de bine în cadrul cuplurilor căsătorite. Observaţia Sfântului Apostol Pavel că bărbatul însurat ’’se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii’’ (I Corinteni 7, 33) este, desigur, adevărată, dar soţii trebuie să se îngrijească să placă mai întâi lui Dumnezeu.

Pentru ca bărbatul şi femeia să devină ’’un singur trup’’ în sensul pe care Dumnezeu îl doreşte, ei trebuie să dea dovadă unul faţă de celălalt de aceeaşi fidelitate şi jertfă de sine pe care Hristos le-a arătat şi continuă să le arate la poporul Său. Astfel, fiind fideli în micile probleme ale vieţii conjugale, bărbatul şi femeia fac din unirea lor o ’’taină’’ a iubirii crucificate şi mântuitoare, al cărei ultim capăt este participarea la viaţa Împărăţiei lui Dumnezeu.

Din această perspectivă, scopul final al relaţiei conjugale, mai mult decât proceerea, este lucrarea reciprocă a soţilor la mântuirea lor.

Text preluat şi prelucrat din cartea Darul sacru al vieţii de Preot Prof. Dr. John Breck

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *