Selectați pagina

”Binecuvântată fii închisoare!” – Film despre pătimirea unei mărturisitoare în închisorile comuniste

”Binecuvântată fii închisoare!” – Film despre pătimirea unei mărturisitoare în închisorile comuniste

Nicoleta Valeria Bruteanu s-a născut la Turnu Măgurele, în ziua de 4 iulie 1919. Era nepoată, pe linie maternă, a lui Iuliu Maniu. A activat, în ilegalitate, în Partidul Național Țărănesc. După 1945 până în 1947, a fost redactor la ziarul ’’Dreptatea’’, organ de presă al Partidului Național Țărănesc.

După instaurarea comunismului în România, Nicoleta Valeria Bruteanu a fost evacuată, împreună cu familia sa din locuințele din București, iar la 24 august 1949 a fost arestată, fiind deținută, fără condamnare, timp de 4 ani. În decursul detenției sale a cunoscut ororile din închisorile politice ale României comuniste.

În anul 1957, Nicoleta Valeria Bruteanu s-a căsătorit cu scriitorul Sergiu Grossu.

În anul 1969, Sergiu Grossu și soția sa au părăsit România și s-au refugiat în Franța, unde activează în publicistică și în activități de ajutorare. Astfel, Nicole Valéry-Grossu, susținea rubrica „Note de lectură”, corespondența și distribuirea revistei „Catacombes”.

Soții Grossu au fondat asociația La Chaine („Lanțul”) și au organizat emisiuni radiofonice, în franceză și în română: „Duh și Adevăr”. Ei au inițiat conferințe în care au demascat realitatea cu privire la situația drepturilor religioase din România comunistă, denunțând comunismul ca fiind dușmanul lui Hristos în lume.

Cartea autobiografică Benie sois-tu, prison, a avut un mare succes atât în Franța, cât și în alte țări, fiind tradusă în diferite limbi.

Nicole Valéry-Grossu a decedat la 14 decembrie 1996. Ca urmare a dorinței sale, ea se odihnește, alături de strămoșii și părinții săi, în Cimitirul Sfânta Vineri din București.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *