Selectați pagina

Bilanţ zguduitor: peste 400 de copii au dispărut fără urmă în 2018 în România

Bilanţ zguduitor: peste 400 de copii au dispărut fără urmă în 2018 în România

Este un bilanţ zguduitor: peste 400 de copii au dispărut fără urmă anul acesta în România. Părinţii aşteaptă cu sufletul la gură o veste de la poliţişti. Anchetatorii fac tot posibilul să dea de urma lor, dar ştiu, în acelaşi timp, că dacă nu îi găsesc în primele zile după apelul de urgenţă, pentru familii urmează o aşteptare lungă şi agonizantă, scrie digi24.ro

„Nu mai am nicio amintire de la Mădălina, decât păpuşa asta pe care a primit-o ea când a împlinit 4 ani. În rest nu mai am nimic, pentru că am avut nişte inundaţii pe aici şi ne-a luat apa, toate le-a stricat. Atâta mai am”. Sunt cuvintele sfâșietoare, rostite cu lacrimi printre gene, ale Georgetei Vlăsceanu, mama unei fetițe dispărute. În urmă cu 35 de ani, dintr-un sat din Ialomiţa, a dispărut Roxana Mădălina Vlăsceanu. Avea 4 ani şi de atunci nu a mai văzut-o nimeni. A dipărut din faţa casei părinteşti, la ora 9:00 dimineaţa, în timp ce aştepta educatoarea care urma să o conducă la grădiniţă.

– Seara ne-am culcat, n-a fost nimica, a fost veselă. Toată noaptea nu a putut să adoarmă, toată noaptea a stat cu capul pe mine şi îi ziceam să se culce şi nu vrea deloc. Nu știu, dar era agitată tare. Ce semn o fi avut ea, că nu știa să-mi spuie. Dimineaţa probabil a luat-o somnul. Eu m-am sculat, am plecat la muncă, la porumb, bărbată-miu s-a dus la CAP să dea un telefon la Bucureşti şi ea a rămas cu soacră-mea, cu bunica, să se ducă la grădiniţă”, povestește Georgeta Vlăsceanu.

– Câţi ani avea fata dumneavoastră?

– 4 ani şi 3 luni.

– Şi de atunci n-aţi mai văzut-o.

– Dar nu zic că-s atâţia ani. Zic că parcă ieri a fost. Chiar să nu o vadă nimeni, să nu spuie nimeni nimic, nimic de ea… În 2018, poliţia a căutat 3600 de minori declaraţi dispăruţi. Au fost găsiţi 3190 dintre ei.

– Câţi copii dispar anual din România?

– Sunt înregistrate aproximativ două mii de plecări voluntare ale minorilor. Dintre acestea, pot să vă spun că sunt soluţionate peste 95% în prima săptămână. Procentul care rămâne nerezolvat, din păcate, sunt acele cazuri care se înregistrează datorită accidentelor, de exemplu, înec, sau dispariţiile în locurile greu accesibile, când corpul nu este găsit, explică Emil Gănțoi, comisar-șef la Direcția pentru Investigații Criminale a IGPR.

În urmă cu 35 de ani, dintr-un sat din Ialomiţa, a dispărut Roxana Mădălina Vlăsceanu. Avea 4 ani şi de atunci nu a mai văzut-o nimeni. A dipărut din faţa casei părinteşti, la ora nouă dimineaţa, în timp ce aştepta educatoarea care urma să o conducă la grădiniţă.

Vlăsceanu Georgeta, mama Mădălinei: „Seara ne-am culcat, nu a fost nimica, a fost veselă, toată noaptea nu a putut să adoarmă, toată noaptea a stat cu capul pe mine şi îi ziceam să se culce şi nu vrea deloc. Dimineaţa probabil a luat-o somnul. Eu m-am sculat, am plecat la muncă, la porumb, bărbată-miu s-a dus la CAP să dea un telefon la Bucureşti şi ea a rămas cu soacră-mea, cu bunica, să se ducă la grădiniţă”.

Reporter: Câţi ani avea fata dumneavoastră?

Vlăsceanu Georgeta, mama Mădălinei: „4 ani şi 3 luni.”

Reporter: Şi de atunci n-aţi mai văzut-o.

Vlăsceanu Georgeta, mama Mădălinei: „Dar nu zic că-s atâţia ani. Zic că parcă ieri a fost. Chiar să nu o vadă nimeni, să nu spuie nimeni nimic, nimic de ea…

Când am venit, ia-o dacă ai de unde. Atunci bărbatu-miu s-a dus la poliţie la Balaciu şi a dat telefon şi şeful de post a zis: eu să-ţi am grijă de copilaşi? Şi apoi a trimis un sergent al lui care a venit aici şi mi-a zis că n-avem unde să o căutăm că n-am maşină”.

După patru zile, miliţia din Slobozia a fost sesizată de o rudă a familiei şi abia atunci au început serios căutările.

Emil Vlăsceanu, fratele Mădălinei: „Pe mine m-a sunat tatăl meu, eram în Bucureşti, lucram, la momentul respectiv eram acasă, mă pregăteam să plec la serviciu. În cel mai scurt timp am venit acasă, am venit aici şi am început să căutăm. Ne-au ajutat şi copiii de la şcoală, am mers, am căutat prin diverse locuri, prin apropiere, prin împrejurimi..N-am reuşit să facem nimic”.

În ciuda faptului că au trecut aproape 35 de ani de atunci, familia încă speră că fata cea mai mică se va întoarce într-o bună zi.

Georgeta Vlăsceanu, mama Mădălinei: „Asta s-a întâmplat. Să nu iasă de nicăieri…nu ştiu ce să zic. Dar n-aş vrea decât să o văd, să ştiu şi eu că trăieşte. Doamne, că peste tot unde am auzit, peste tot am fost”.

Baltag Ana, sora Mădălinei: „Sunt sora dispărutei Vlăsceanu Roxana Mădălina şi am deschis o pagină pe Facebook cu speranţa că poate ne vede, sau cineva ne spune despre caz ce s-a întâmplat, sau poate vom avea norocul să o găsim.

Noi sperăm ca să spună cine ştie ce s-a întâmplat, măcar poate o fi auzit la părinţi, la bunici şi să ne ajute ori să o găsim…măcar să aflăm ce s-a întâmplat în acea dimineaţă.”

Reporter: De ce credeţi că oamenii nu au colaborat atunci?

Baltag Ana, sora Mădălinei: „De teamă. Teama de miliţie, teama de plimbări pe la tribunale, s-or fi gândit că cine ştie ce trebuie să facă…”

Emil Vlăsceanu, fratele Mădălinei: „Nimeni nu s-a oferit să ne dea o mână de ajutor să zică că ar fi văzut ceva, că ar fi zărit ceva, că…

Cu siguranţă, cineva ştie. Posibil că cineva ştie, dar încă nimeni nu s-a găsit uite, măcăr în al noulea ceas am ceva pe conştiinţă şi vreau să spun că am văzut eu ceva.

Poate cine a văzut, nu mai trăieşte. E mult de atunci, dar noi tot sperăm să apară ceva”.

În încercarea disperată de a-şi găsi sora, familia a apelat la un ofiţer criminalist care realizează îmbătrâniri faciale după fotografii.

Ana Baltag, sora Mădălinei: „Această fotografie am vrut să vedem şi să arătăm cu ar fi ea la ca vârstă, în anul 2015. Ne-a făcut-o domnul Florin Lazău, de la Bihor, nu ştiu cît seamănă cu realitatea, dar sper să fie de ajutor. Noi i-am dus poze de ale noastre şi de-ale Mădălinei de la 4 ani.”

Florin Lăzău, comisar şef IPJ Bihor: „Din păcate, sunt singurul criminalist care încă efectuează aceste îmbătrâniri faciale anticipative. M-am înhămat la această activitate în urmă cu 10 ani, când m-am întors din America.”

Comisarul Lăzău explică ce are nevoie pentru a realiza portretul robot al unei persoane dispărute şi cum îmbătrâneşte fotografiile.

Florin Lăzău, comisar şef IPJ Bihor: „Fiecare chip diferă, nu sunt două chipuri identice şi nu îmbătrânesc la fel.

În primul rând, trebuie să am fotografia acelui dispărut. Dacă nu am fotografia celui dispărut, că se întâmplă, atunci efectuez un portret robot care ulterior îl îmbătrânesc.

Am nevoie de fotografia de referinţă a părinţilor, a rudelor, fraţilor, surorilor şi câteva informaţii şi date despre cel dispărut. Stilul de viaţă, eventuale vicii, nivelul de trai, eventuale boli, care pot influenţa acest proces natural de îmbătrânire.”

Ana Baltag, sora Mădălinei: „Oamenii nu au spus. N-au ajutat în niciun fel. A fost făcut portretul robot cu ar fi arătat la vârsta asta, n-am avut niciun semn momentan”.

Vlăsceanu Georgeta, mama Mădălinei: „O aştept, o aştept, poate o face Dumnezeu vreo minune. Nu ştiu ce să zic”.

Nu numai copiii dispar din România

O altă categorie vulnerabilă este reprezentă de persoanele bolnave psihic. Un caz incredibil s-a întâmplat anul trecut la Spitalul de psihiatrie Socola din Iaşi. Medicii de acolo au descoperit că un pacient declarat decedat în 1999 este internat în institut de 27 de ani.

Gina Grecianu, administratorul Spitalului Socola: „Pacientul este o persoană din Pogoanele, Buzău şi a ajuns în 1992, adus cu ambulanţa, specific institutului de psihiatrie şi a fost internat”.

El a fost dat dispărut de familie. În 1999, a fost descoperit un cadavru pe o linie ferată din judeţul Galaţi. La momentul respectiv, poliţia a stabilit că cel decedat este persoana dispărută din Buzău.

Gina Grecianu, administrator al Spitalului Socola: „În 2011 am demarat o acţiune de identificare a pacienţilor care nu aveau documente, constatând că în Institut erau 111- 116 pacienţi fără documente de identitate.

S-a constat că un pacient fusese declarat decedat în anul 1999, ca fiind decedat pe linia de cale ferată din Galaţi. Ca urmare, imediat ce am constatat lucrul acesta, am introdus o acţiune în instanţă, pentru anularea actului de deces şi în 2016 instanţa s-a pronunţat, anulând actul de deces al pacientului”.

În urmă cu 20 de ani, familia din Buzău a înhumat resturile găsite pe calea ferată şi, anul trecut, când a fost anunţată că a îngropat alt mort, nu s-a mai interesat de bolnavul internat la Socola.

Gina Grecianu, administratorul spitalului Socola: „Pacientul are dificultăţi de comunicare nu în sensul că nu înţelege sau nu poate fi îngrijit, sau nu se poate autoîngriji. Pacientul comunică mai puţin, asta este ideea.

Nimeni nu a venit niciodată să ne contacteze şi să-şi dorească să şi-l apropie înapoi, să-l reintegreze în familie”.

Cele mai multe persoane dispărute sunt din anii 90, când nu exista la nivelul poliţiei o structură specializată în acest gen de activităţi. Astăzi, în cazul anunţului unei dispariţii, mobilizarea se face mult mai rapid.

Emil Gănţoi, comisar şef IGPR: „În primele 24 de ore sunt găsite aproximativ 90 la sută din persoanele sesizate ca fiind dispărute.

Vorbim de primele ore, hai să spunem primele 10 ore, le considerăm cele mai importante , mai ales când dispariţia are loc în locuri greu accesibile, sau când condiţiile atmosferice sunt neprielnice”.

Numărul mare al dispariţiilor din evidenţele poliţiei se explică prin faptul că acestea sunt înregistrate în sistem de fiecare dată când este reclamată o dispariţie. Cele mai frecvente cazuri sunt ale unor minori care fug frecvent din centrele de plasament, fiind descoperiţi după câteva ore”.

Emil Gănţoi, comisar şef, Direcţia de Investigaţii Criminale a IGPR: „În România sunt înregistrate aproximativ 3000 de persoane dispărute. Dar aş vrea să menţionez faptul că nu e vorba de 3 mii de persoane, ci de plecări repetate ale unor minori sau persoane majore, iar fiecare dispariţie este înregistrată separat. În realitate, numărul acesta este mult, mult mai mic, decât statistica”.

Cele mai multe persoane pleacă de acasă fără a anunţa, din cauze sociale.

Emil Gănţoi comisar şef, Direcţia de Investigaţii Criminale a IGPR: „Apreciez că peste 95 la sută sunt cazuri de plecări voluntare de la domiciliu. Persoane majore şi minore, în egală măsură.

Cauzele diferă. În cazul minorilor pot enumera starea materială a familiei, abandonul şcolar, dorinţa de independenţă. În cazul persoanelor majore, cele mai multe îşi găsesc un loc de muncă în străinătate sau neînţelegeri în familie.”

În acest din urmă caz, poliţiştii chiar dacă descoperă unde se află persoana declarată dispărută, dacă ea nu doreşte, nu au voie să comunice familiei locul unde se află.

Emil Gănţoi, comisar şef, Direcţia de Investigaţii Criminale a IGPR: „Trebuie să menţionez faptul că dacă acesta este găsită şi nu doreşte să comunice cu familia, are acest drept şi noi i-l vom respecta.

Dacă nu vrea să ia legătura cu familia, noi nu vom comunica familiei locaţia unde se află, dar o vom revoca din lista persoanelor dispărute, adică i-am clarifica situaţia, cu alte cuvinte.”

Pe 29 iunie 2015 a dispărut Denisa Mihai. Avea 7 ani, ochii verzi şi locuia într-un cartier mizer din marginea oraşului Feteşti. Potrivit unor surse judiciare, cel mai probabil fata a fost răpită şi trimisă la cerşit în vestul Europei.

Vasile Mihai, tatăl Denisei: „Fetiţa era cu mă-sa pe partea cealalată, pe stradă, la cineva şi fetiţa a vrut să vină acasă, iar mama a rămas acolo. Şi când mama a venit după, circa 20 de minute, acasă, fetiţa nu mai era”.

După o oră de căutări, familia a anunţat poliţia de dispariţia copilului.

Vasile Mihai, tatăl Denisei: „După aceea a sunat poliţia, a venit poliţia, a căutat pe câmp, a căutat prin canalizări, prin cimitir, pe la calea ferată, au căutat peste tot. Cu jandarmi, cu localnici, cu copii, dar n-au dat de nicio urmă, n-au găsit nimic.

Au mai căutat aproximativ două luni de zile, n-au dat de nicio urmă, nu au niciun suspect, nimic, absolut nimic”.

Reporter: Ce credeţi că s-a întâmplat cu ea?

Vasile Mihai, tatăl Denisei: „Cred că au luat-o şi au dus-o, au trecut-o în altă ţară. Aşa ceva. Altceva nu pot să vă spun mai mult, nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea. Un mesaj am : Dacă o ştie cineva şi dacă o vede şi dacă are copii şi dacă simte că poate, să anunţe poliţia şi să-mi aducă fetiţa înapoi”.

După anunţarea dispariţiei, mama Denisei a fost testată cu detectorul de minciuni pentru a confirma povestea femeii. Testul a fost trecut, dispariţia fiind consemnată ca alarmantă. În ciuda eforturilor depuse, copilul parcă a intrat în pământ. Oamenii din cartierul Vlasca din Feteşti nu vorbesc între ei, sărăcia cruntă parcă le-a atrofiat orice urmă de sentiment.

Maria Mihai, mama Denisei: „Am umblat după ea, am văzut că nu mai e, am început să zbier pe stradă. Măi femeilor, care mi-aţi ascuns fata? Daţi-mi-o înapoi că eu nu pot să rabd fără fată”.

Mama fetiţei nu vrea răzbunare, ci doar să-şi vadă copilul înapoi.

Maria Mihai, mama Denisei: „De trei ani de zile mă lupt şi nu am unde să aflu unde-i Denisa mea. Unde o fi ea acuma? Nu vreau să fac la nimeni rău. Şi dacă o fi, unde o fi ea, să sune şi să-mi aducă copilul înapoi. Nu mă cert cu niciunul, nu mă bat cu niciunul, să-mi aducă fetiţa înapoi. Simt că mi s-a topit inima de copilul acesta”.

Este convinsă că Denisa a fost dusă în altă ţară şi că într-o bună zi o să se întoarcă în familie.

Maria Mihai, mama Denisei: „Îi rog din sufletul meu să-mi aducă copilul înapoi. Atâta vreau, nu mai vreau altceva. Şi le mulţumesc oamenilor care mă pot ajuta. Şi care vrea să mă ajute, să-mi aducă copilul înapoi. Nu vreau altceva.

Este atâta timp, n-am mai văzut-o şi nu mai ştiu nici culoarea ei cum arată. Şi vreau să-mi strâng copilul meu în braţe. Atâta vreau. Altceva nu vreau”.

Regăsire după 20 de ani

În ciuda acestor drame, oamenii încă speră să-şi revadă copiii. Realitatea ne demonstrează că dacă toate aceste cazuri nu sunt date uitării familiile se reîntregesc şi după zeci de ani.

Emil Gănţoi, comisar şef IGPR: „Niciun caz nu este abandonat. Începând de la expertize ADN, până la îmbătrâniri faciale, până la publicarea pe site-ul Poliţiei Române, mediatizarea cazului, tot timpul în aceste dosare există continuitate.

Dealtfel, am şi înregistrat rezultate pozitive chiar şi după 20 de ani. Pe baza examenului ADN. Deci s-a reuşit identificarea copilului dispărut”.

Florin Lăzău, comisar şef IPJ Bihor: „Era vorba despre o fetiţă care locuia în judeţul Bihor, o fetiţă în vârstă de 6 ani. La acestă vârstă ea s-a rătăcit, s-a urcat într-un tren, a ajuns în judeţul Vâlcea, unde a fost preluată de autorităţi, i s-a stabilit o altă identitate şi a fost dată spre adopţie în Italia. După aproximativ 20 de ani, a început să-şi caute originile. S-a regăsit într-o fotografie îmbătrânită executată de mine, pe un site specializat, a solicitat informaţii, s-au făcut teste ADN cu părinţii şi s-a confirmat că ea este fetiţa dispărută în urmă cu 20 şi ceva de ani.”

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *