Selectați pagina

Beţia vatămă sufletul, lipsindu-l de mântuire

Beţia vatămă sufletul, lipsindu-l de mântuire

Dacă beţia ar aduce numai vătămarea trupului, atunci primejdia n-ar fi chiar aşa de mare.

Căci trupul este stricăcios şi trecător. Însă beţia vatămă şi sufletul, lipsindu-l de mântuire. Pentru că aruncă pe om în multe păcate grele.

Beţia îl aprinde pe om spre desfrânare, îl duce la jurăminte nesocotite, îl face grabnic mânios la ocară, la hule, la ucideri şi chiar la lepădarea credinţiei.

Sfântul Vasile cel Mare spune că năravul beţiei este demon de la sine dorit, maica răutăţii, potrivnic virtuţii, care pe cel curat îl face destrăbălat, pe cel bărbătos îl face fricos, beţia nu cunoaşte dreptate şi leapădă cuviinţa.

Sfântul Ioan Gură de Aur numeşte beţia maica întristării, bucuria diavolului, care naşte zeci de mii de rele, ea este nebunie de bună voie, trădarea cugetelor.

Cel care se îmbată este mort însufleţit, demon de bună voie, bolnav care nu are crezare, cădere fără de răspuns şi sluţenie de obşte a neamului omenesc.

Sfântul Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine… Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *