Selectați pagina

“Bebeluşii modificaţi genetic”, la un pas de a deveni realitate?

“Bebeluşii modificaţi genetic”, la un pas de a deveni realitate?

bebelusii_modificati_geneticControverse în lumea ştiinţifică, după ce savanţii britanici au adresat autorităţilor din Regatul Unit o cerere oficială pentru a edita gene ale unor embrioni umani. E vorba de o serie de experimente ce vor fi realizate cu scopul de a obţine informaţii vitale despre primele stadii de dezvoltare a organismului uman. Criticii se tem însă că tehnica respectivă deschide calea obţinerii de “bebeluşi modificaţi genetic”.

Demersul cercetătorilor britanici provoacă nelinişte în rândul unora. Scepticii se întreabă dacă nu cumva pasul următor este manipularea genetică pentru a obţine copilul perfect. Îi vom putea oare alege pe viitor culoarea ochilor sau a părului? Ori, de ce nu, îl vom putea “programa” încă din eprubetă să devină un mare arhitect sau inginer…

Acţiunea savanţilor britanici vine la doar câteva luni după ce experţii chinezi au generat serioase controverse în comunitatea internaţională, anunţând că au modificat genetic un set de embrioni umani.

Acum, o cercetătoare de la Institutul Francis Crick din Londra a cerut organismului guvernamental britanic care reglementează programele de fertilitate o licenţă pentru a putea să desfăşoare experimente similare.

În cererea sa, ea spune că nu intenţionează să modifice genele embrionilor pentru a-i folosi în reproducerea umană, ci pentru a-i ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine felul în care se dezvoltă embrionii umani sănătoşi.

Legislaţia britanică interzice editarea genetică a embrionilor pentru utilizarea ulterioară a acestora în diverse tratamente, dar permite această tehnică, dacă ea este realizată sub incidenţa unei licenţe.

Oameni din lumea întreagă participă în această perioadă la o serie de dezbateri despre o potenţială utilizare a unei noi tehnici genetice, denumite CRISPR-Cas9, care permite cercetătorilor să editeze orice fel de genă, inclusiv pe cele din embrionii umani.

Noua metodă permite savanţilor să identifice şi chiar să elimine anumite gene deficitare, iar criticii spun că această tehnică are potenţialul de a crea pe piaţă o cerere impresionantă de “bebeluşi modificaţi genetic”.

Sursa: rfi.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *