Selectați pagina

Bătrînii – gunoiul sistemului economic global

Bătrînii – gunoiul sistemului economic global

„Cine nu are un bătrîn, să-şi cumpere”

batrani      O veche poveste din manualele interbelice de limba română vorbeşte despre două regate care se duşmăneau. La un moment dat, tinerii dintr-una din aceste ţări au făcut răsturnare de stat şi au alungat toţi bătrînii de la putere, au destrămat sfatul bătrînilor şi au preluat frîiele puterii în toate structurile statului. Mai mult, toţi bătrînii au fost ucişi, însă unuia din tineri i s-a făcut milă de bătrînul său şi l-a ascuns în peşteră.  Statul vecin, văzînd ce a făcut inamicul său, a hotărît că e momentul să îl cucerească. Unul din bătrîni şi-a adus aminte de un vechi împrumut acordat statului care tocmai şi-a lichidat bătrînii. Împrumutul consta într-o frînghie creată din fire speciale care trebuia reîntoarsă ori împrumutatul se obliga să cedeze suveranitatea sa în favoarea creditorului. Tinerii din statul împrumutat nu ştiau ce să facă şi cum să întoarcă o frînghie care demult nu mai exista şi nu ştiau secretul acelor fire ca să facă una nouă. Tînărul care nu şi-a ucis bătrînul, s-a dus în peşteră şi l-a întrebat pe acesta din urmă, dacă ştie el despre ce frînghie şi ce fel de fire e vorba. Bătrînul avea aceste cunoştinţe pierdute, l-a ajutat pe fiul său să facă firele atît de speciale şi să întoarcă datoria.

     Această poveste o învăţau copii de la şcoală în perioada interbelică. Erau educaţi în spiritul dragostei şi respectului faţă de bătrîni, care nu sunt nimic altceva decît veriga de legătură între trecut şi viitor. În societatea supusă economiei globale utilitariste, rentabilitatea este unica măsură a valorii demnităţii umane atît de zeificată în discursurile sterile ale Modernităţii. Omul nu e nimic altceva decît o piesă interşanjabilă în agrenajul sistemului economic global. Bătrînii sunt un element nu doar nerentabil, ci chiar provoacă pierderi economice. Au nevoie de îngrijiri speciale, deci anumite sacrificii în defavoarea sistemului pe care trebuie să le facă fiul, fiica, nepotul. Dacă dorim să urmăm calea europeană, trebuie să adoptăm „soluţiile” europene la această „problemă”. Trebuie să ne încadrăm în sistemul economic global, care exclude bătrînii, ei fiind ineficienţi şi lipsiţi de importanţă economică. Consumatori prin excelenţă (desigur că sistemul ne vrea consumatori, dar dacă nu ar fi să producem, sistemul ar muri, iar el fiind conştient de acest lucru, are nevoie şi de sclavi care să muncească pentru viitorul luminos palpabil prin iphone şi bmw). Un argument în acest sens este şi propunerea de a legaliza eutanasierea a cărei „benefeciari” principali ar fi bătrînii.

     Bătrînii sunt veriga fără de care un popor îşi pierde consecvenţa. Ne-am negat înaintaşii şi tot ce ţine de aceştia la nivel simbolic şi real. Tocmai din această cauză suntem acum o societate despiritualizată, fără interes faţă de trecut sau cu un interes superficial faţă de acesta, redus la marşuri patriotarde şi urlete euforice. Am aruncat bătrînii la periferia societăţii (şi la periferia oraşului) în cel mai democratic spirit european. Relaţiile familiale devin tot mai atomizate.

     Casele de bătrîni, azilurile sinistre cu priviri de bătrîni uitaţi care stau pe băncile din ograda blocului în care au ajuns după o viaţă plină de sacrificii. Am putea blama moldovenii pentru asta? Cum am putea să facem acest lucru dacă aşa le cere, indirect desigur, consecvenţa parcursului integrării în sistemul economic european?  În cazul în care este cineva care crede că azilurile de bătrîni nu sunt problema în sine ci doar felul în care acestea arată, greşeşte amarnic. Care este folosul că în Europa ele arată mai bine, că sunt mai frumoase, că au „program distractiv pentru bătrîni” dacă în fond, tot urne de gunoi sînt. Nu contează cum arată urna şi ce culoare are, aruncăm în ea ceea de ce considerăm că nu mai avem nevoie.

     Fundamentele pe care stau relaţiile familiale tradiţionale se dărîmă şi cu ea ne dărîmăm şi noi ca popor, ca entitate culturală şi în rezultat – se dărîmă individul.

    Să mulţumim liberalismului care nu uită să exclame cît de importantă este demnitatea individului şi astfel instituţionalizează egoismul („eu trebuie să îmi trăiesc viaţa” – o frază atît de des întîlnită), dar mai întîi fratelui său – comunismul, care ne-a despiritualizat şi a desacralizat elementul fundamental al comunităţii – Familia.

Autor: Victor Răileanu

1 Comentariu

  1. marele Păcătos

    E un mare păcat să nu cinsteşti bătrânii, mai mult ca atât, e cu siguranţă că orice om care nu cinsteşte pe bătrâni are diavoli în el.

    asta ca şi cum nu l-ai cinsti Pe Însuşi Dumnezeu!
    ca şi cum nu ai cinsti stăreţia!
    ca şi cum nu ai cinsti blândeţea!
    ca şi cum nu ai cinsti pe cel neputincios!
    ca şi cum nu ţi-ai cinsti pe tatăl şi pe mama ta!
    ca şi cum nu te-ai cinsti pe tine însuţi!
    ca şi cum ai fi un demon, pentru că să nu iubeşti bătrânii (în genere toţi oamenii) te asemeni vrăjmaşului!

    Interesant articol! Merci beaucoup Apărătorule!

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: