Selectați pagina

Batjocorirea Sfintei Scripturi face parte dintr-un program universal de creare a “Noii Ere” (New Age)

Batjocorirea Sfintei Scripturi face parte dintr-un program universal de creare a “Noii Ere” (New Age)
Sunt oarecare ce vă tulbură pre voi, şi voiesc să strămute evanghelia lui Hristos. 
Ci măcar şi noi, sau Înger din cer de vă va binevesti vouă afară de 
ceea ce am binevestit vouă, anatema să fie (Galateni 1, 7-8)


,,Multe opinii greşite au pătruns în viaţa noastră sub influenţa diavolului, care învaţă oamenii nepăsători să interpreteze greşit conţinuturile Scripturilor şi să umbrească adevărul fie prin adăugirea, fie prin eliminarea a ceva din textul lor”, scria Sfântul Ioan Gură de Aur deja în secolul al IV-lea[1]. Evoluţionismul anti-scripturistic sfidător de Dumnezeu pare să fi devenit cea mai larg răspândită minciună pe care, din nefericire, corupătorii Cuvântului lui Dumnezeu, împreună cu ateii, au reuşit s-o infiltreze în conştiinţa multor creştini de toate confesiunile.

Evoluţioniştii nu ar putea prezenta nici măcar un singur fapt ştiinţific pentru a dovedi corectitudinea teoriilor lor. Tot ce au pretins în trecut a fi dovezi incontestabile a rămas în manualele şcolare care sunt acum ridiculizate chiar de evoluţionişti. Cu toate acestea, timp de aproape 100 ani, evoluţionismul a fost impus cu înverşunare fiecărei noi generaţii din întreaga lume, la toate nivelurile şcolilor de stat.

Când Charles Darwin lucra la teoria sa despre originea speciilor, întemeiată pe observaţii şi concluzii superficiale, el se aştepta ca dovezile necesare să fie descoperite ulterior. În orice caz, aceste speranţe au rămas cu totul nejustificate. Nu numai veriga lipsă dintre maimuţă şi om a rămas nedescoperită[2]: evoluţioniştii nu sunt în stare să prezinte nici măcar o singură formă intermediară între orice alte [două] specii – nici vie, nici în formă fosilizată. Mai mult, însăşi posibilitatea existenţei unui mecanism care să asigure tranziţia unei specii în alta este negată de ştiinţa contemporană. Nici un evoluţionist nu poate explica existenţa evoluţiei, dacă aceasta contrazice legea fundamentală a naturii (legea a doua a termodinamicii), care cere tranziţia de la complex şi instabil la simplu şi haotic, dar nu invers – de la materie neînsufleţită la materie însufleţită chiar până la cele mai complexe şi super-perfecte forme ale sale, precum organismul uman.

Pentru a face ca imposibilul să pară plauzibil, evoluţioniştii au propus o premisă că universul a existat vreme de nenumărate miliarde de ani, în cursul cărora s-ar fi putut întâmpla orice. Ţinând cont de aceste milioane şi miliarde de ani, nava spaţială lunară a fost dotată cu picioare lungi de câţiva metri pentru a preveni scufundarea ei în praful cosmic care ar fi trebuit să se acumuleze pe lună în toţi aceşti ani. Dar … stratul de praf de pe lună s-a dovedit a fi mai subţire de un centimetru.

Este binecunoscut faptul că jargonul ştiinţific de neînţeles are un efect fascinant asupra nespecialiştilor. Unul dintre exemple este ,,metoda radiocarbon”. Dar nu multă lume ştie că teoretic această metodă poate ajuta doar la determinarea vârstei rămăşiţelor organice. Datorită eforturilor popularizatorilor ştiinţei, încrederea în precizia metodei radiocarbon a fost exagerată disproporţionat. Adevărul este că, pentru metoda radiocarbon, este extrem de importantă puritatea particulară necesară a experimentului. Respectarea acestei cerinţe este adeseori prea dificilă, sau chiar imposibilă deoarece cantităţile ce trebuie măsurate la orice vârstă semnificativă a eşantioanelor sunt prea mici. În afară de aceasta, metoda se bazează pe prezumţia că fosilele investigate nu au fost supuse niciodată nici unei influenţe posibile, deşi necunoscute – cum ar fi presiuni sau temperaturi înalte, oscilaţii ale cantităţii de carbon 14 în mediul înconjurător etc, cu toate că prezenţa oricăruia dintre aceşti factori face ca măsurătorile să fie lipsite de sens. Drept urmare, datele obţinute prin această metodă frapează adeseori prin lipsa lor de acurateţe. De exemplu, ,,examinarea cochiliei de melci vii a arătat că ei au murit acum 27.000 ani”[3]. Deja oamenii de ştiinţă de astăzi au dubii cu privire la cel puţin jumătate din toate datele obţinute prin această metodă.

Această ştiinţă cu nume mincinos (I Timotei 6, 20), care a declarat că religia însăşi şi codul moral sunt rezultatul evoluţiei, este în realitate o credinţă satanică, care, laolaltă cu umanismul şi ateismul, a pătruns în toate sferele ştiinţei oficiale – nu numai în ştiinţele naturii, ci şi în cele umaniste şi politice.

Negarea şi distorsionarea adevărului biblic s-au dovedit un teren fertil pentru tot ceea ce transfomă lumea modernă în antecamera iadului – de la ateism şi credinţa în universul veşnic, care a devenit tot mai năpădită de misticismul panteist (al new-ageştilor şi altor mistificatori oculţi), până la teoriile evoluţioniste despre societatea umană, doctrinele revoluţionare şi rasiste, justificarea homosexualităţii şi a crimei prin intermediul avorturilor.

Ca parte a conştiinţei de masă, în primul rând prin educaţia şcolară, evoluţionismul anti-scripturistic a devenit, într-un fel sau altul, una din ideile de bază ale unei mulţimi imense de oameni care se consideră credincioşi, dar care resping dovada biblică despre Dumnezeu ca Ziditorul lumii şi omului, despre cădere, potop, turnul Babel etc, sau socotesc aceste istorisiri ca fiind convenţionale, alegorice şi respinse chipurile de ,,ştiinţă”. Sunt rari cei conştienţi de faptul că acest tip de judecată îi face pe prooroci, apostoli, Părinţii Bisericii şi pe Domnul Iisus Hristos Însuşi să pară nişte escroci, cu toate că ei au adeverit clar şi adeseori adevărul din Cartea Facerii.

Mare este uimirea acestor foarte puţini la număr dintre contemporanii noştri, care află în mod neaşteptat că în întreaga sa istorie evoluţionismul nu a reuşit să producă nici o dovadă reală a teoriilor sale, că şi-a păstrat poziţia predominantă în ştiinţă într-un mod cu totul artificial, că născocirile evoluţioniştilor despre milioanele de ani ale istoriei pământului, ,,erele geologice”, originea vieţii etc nu au fost în nici un fel confirmate şi că, dimpotrivă, faptele reale sunt în acord cu Scriptura. Această uimire a câtorva este capabilă să răstoarne multe noţiuni întreţinute cu grijă în societatea noastră. Prin urmare, în ciuda preponderenţei sale evidente în conştiinţa de masă şi în ştiinţă, umanismul evoluţionist, simţind vulnerabilitatea sa, manifestă intoleranţă extremă faţă de orice expunere a dezacordului cu doctrinele pe care le-au impus umanităţii. De exemplu, New York Times a publicat un anunţ despre aşa-numita ,,declaraţie umanistă seculară din 1980” semnată de 58 oameni de ştiinţă şi scriitori binecunoscuţi. Declaraţia discreditează moralitatea creştină şi ,,cere intensificarea ştiinţei şi raţiunii, în locul religiei, ca mijloace de a rezolva problemele omenirii … Oglindind elementele primelor două manifeste umaniste din 1933 şi 1973, declaraţia consideră că religia supranaturală şi revelaţia dumnezeiască sunt duşmanii procesului raţional care conduce la progres”[4].

Oarecum caracteristică este şi o scrisoare isterică scrisă în 1982 de un binecunoscut scriitor de literatură science fiction şi susţinător al umanismului anti-scripturistic, dr. Isaac Asimov, în numele Asociaţiei Americane a Libertăţilor Civile: ,,Aceşti fanatici religioşii … asemenea unei armate a întunericului intră în şcolile noastre de stat cu Biblia ridicată sus … Ei reprezintă o ameninţare foarte reală pentru societatea care preţuieşte libertatea şi luminarea academică mai mult decât dogmele şi evlavia morală”[5].

O veritabilă respingere, şi nu doar o denaturare a Evangheliei, a Părinţilor Bisericii şi a creştinismului însuşi a fost binecunoscutul discurs al ,,patriarhului” Alexie al II-lea (Ridiger)[6] înaintea rabinilor iudei din New York din 1991. El a dat naştere la numeroase proteste, indignare şi chiar la o mişcare de ,,nepomenitori” în întreaga lume ortodoxă, inclusiv în Patriarhia Moscovei. Plin de declaraţii slugarnice de respect pentru ,,fraţii mai mari – evreii”, utilizând expresii din Vechiul Testament, şi confirmând calitatea de popor ales al lui Dumnezeu chipurile încă valabilă a poporului evreu şi chiar unitatea creştinismului cu iudaismul (,,noi suntem una cu iudaiştii” !), acest discurs a dovedit falimentul teologic total şi o trădare făţişă a Ortodoxiei[7].

Astfel de afirmaţii nu apar nicidecum neîntemeiat. Noi suntem în cel de-al doilea deceniu de discuţii profund secrete între ,,ortodocşii” ecumenişti şi iudaişti[8] (ca şi cu musulmanii şi cu păgânii). Apropierea dintre iudaism şi romano-catolicism a început cu mai mult de jumătate de secol în urmă[9], şi a fost anunţaţă cât se poate de hotărât la Conciliul Vatican II (Declaraţia ,,Nostra Aetate” din 28 octombrie 1965). Aşteptarea venirii lui ,,Mesia” (nimeni altcineva decât antihrist poate fi înţeles prin acest cuvânt) alături de iudaişti a devenit acum o mişcare largă sub călăuzirea ierarhilor şi ,,teologilor” apostaţi care ocupă cele mai înalte poziţii în toate confesiunile unite prin ecumenism.

Prăznuirile neaşteptate, în anii din urmă, ale sărbătorilor evreieşti de Hanuka şi viitoarea întrunire a ,,Machiach” (cuvânt evreiesc însemnând ,,Mesia”) printre catedralele din Kremlin şi în Piaţa Roşie din fosta cea de-a Treia Romă – Moscova, nu par a fi atât de neaşteptate în acest context.

Ca urmare a trădării ecumeniştilor, marea apreciere acordată iudaiştilor vremurilor noastre care reprezintă era post-creştină pare să fie cât se poate de realistă; şi declaraţiile lor că în viitor ei intenţionează să permită existenţa doar a unui astfel de creştinism care îşi va dovedi loialitatea faţă de ei, nu par a fi prea încrezute[10]. Ecumeniştii se grăbesc acum să fie vrednici de acest drept de a exista.

Nenumăratele slugi şi lachei ai vrăjmaşului omenirii născocesc acum tot felul de otrăvuri din felurite minciuni şi denaturări ale Cuvântului lui Dumnezeu, pentru a-i lipsi atât pe oamenii obişnuiţi, cât şi pe cei învăţaţi de înţelepciunea lor, şi cât să amăgească de va fi cu putinţă, şi pre cei aleşi (Matei 24, 24).

Încă în secolul trecut au apărut alterări aparent nevinovate în Biblia pentru copii. La început, ei au scos pe piaţă benzi desenate colorate, acum ei produc desene animate, scenete şi jocuri video, banalizând astfel Scripturile şi inculcând o idee primitivă şi distorsionată despre ele.

În cea de-a doua jumătate a secolului XX, lipsa de respect faţă de Scriptură a ajuns într-un asemenea grad încât a devenit posibilă producerea unei varietăţi de ,,versiuni” ale Vechiului şi Noului Testament: pentru muncitori, studenţi, casnice etc. În capitolul 9 al cărţii de faţă noi am vorbit despre ediţia feministă a Scripturii, neruşinată în caracterul ei blasfemiator.

La sfârşitul anului 1995, Editura Universităţii Oxford a publicat încă o traducere ecumenistă a Noului Testament şi Psalmilor[11], destinată a mulţumi nu numai pe feministe ci pe toţi cei care, potrivit editorului acestei traduceri, ar putea fi ofensaţi în vreun fel de Cuvântul lui Dumnezeu. Este de la sine înţeles că ,,Dumnezeu Tatăl” a fost înlocuit de expresia fără precedent atât în Vechiul cât şi în Noul Testament ,,Dumnezeu Tatăl-Mamă”. Sunt omise toate expresiile în care este arătată o preferinţă pentru taţi în detrimentul mamelor; menţionarea de fiecare dată a unui soţ scripturistic este însoţită de numele soţiei lui, dacă numele ei este cunoscut editorilor. Făcând jocul corectitudinii politice de astăzi, astfel de expresii ,,monarhice” ca ,,Împărat”, ,,Stăpân”, ,,Domn” şi ,,Cârmuitor” sunt desfiinţate şi ,,Împărăţia lui Dumnezeu” este înlocuită cu ,,guvernarea lui Dumnezeu”.

În consecinţă, ,,robii” au devenit ,,oameni înrobiţi”; părinţii nu-şi mai ,,disciplinează şi pedepsesc”, ci îşi ,,călăuzesc” copiii cărora li se spune să ,,ia aminte”, în loc de ,,să se supună” părinţilor lor.

Referirile la întuneric ca ,,rău” şi lumină ca ,,bine” sunt eliminate, pentru a nu-i ofensa pe cei de culoare. De asemenea, referirile la orbi, surzi şi şchiopi sunt considerate lipsite de sensibilitate şi sunt înlocuite cu expresii descriptive. Nici o persoană stângace nu ar trebui să se simtă discriminată; expresia ,,mâna dreaptă a lui Dumnezeu” este înlocuită cu ,,mâna cea puternică”.

Cineva nu ar putea decât să râdă de aceste absurdităţi şi altele asemenea, dacă o astfel de batjocorire a Sfintei Scripturi nu ar fi parte dintr-un program universal de creare a ,,Noii Ere” (New Age) şi ,,noii omeniri”. Însă înfricoşat lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu (Evrei 10, 31), şi blasfemiatorii Cuvântului lui Dumnezeu au motive să fie îngrijoraţi. Lor le sunt adresate cuvintele neînduplecate ale Apocalipsei: Că mărturisesc la tot cel ce aude cuvintele proorociei cărţii acesteia. De va adăuga cineva la acestea, va pune Domnul Dumnezeu preste el toate rănile cele scrise în cartea aceasta. Şi de va scoate cineva din cuvintele cărţii proorociei acesteia, va scoate Dumnezeu partea lui din cartea vieţii şi din cetatea cea sfântă şi din cele scrise în cartea aceasta (Apocalipsis 22, 18-19).

Dar ecumeniştii care sunt mai tari de urechi decât cei care L-au condamnat pe Hristos la răstignire (conducătorii şi învăţaţi israeliţi) nu aud avertismentele Domnului, şi pilda semănătorului (Matei 13, 24-30) care vor rămâne după câte se pare de neînţeles pentru ei până în chiar ziua secerişului, Ziua Înfricoşatei Judecăţi a lui Dumnezeu.

ECUMENISMUL – CALEA CĂTRE PIERZARE, de Ludmilla Perepiolkina

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri (Tvoreniia), Sankt Petersburg, 1900, vol. IV, cartea 1, p. 445.

[2] Vreme de mulţi ani, antropologii evoluţionişti şi-au pus nădejdea în aşa-numitul ,,om de Piltdown” ale cărui oase au fost subiectul a peste 500 teze de doctorat până când, în cele din urmă, aceste oase s-au dovedit a fi o înşelătorie (A se vedea Henry M. Morris, Creaţia şi creştinul modern, Moscova, 1993, p. 125).

[3] Science, vol. 224 (1984) p. 58-61. Citat din: Ken Ham, Andrew Snelling, Carl Wiland, Cartea răspunsurilor, Moscova, 1993, p. 60. Pe cei care sunt interesaţi de aprecierea alternativă contemporană a problemelor asociate cu teoria evoluţiei îi trimitem la bibliografia ediţiilor principale ale Institutului de Cercetări Creaţioniste în cartea lui Henry M. Morris, Creaţia şi creştinul modern, 1985 (traducere în limba rusă 1993).

[4] New York Times, 19 octombrie 1980. Citat din: Henry M. Morris, Creaţia şi creştinul modern, Moscova, 1993, p. 77.

[5] Henry M. Morris, op. cit., p. 48.

[6] Cuvântul patriarhului Alexie al II-lea înaintea rabinilor din oraşul New York din 13 noiembrie 1991 şi erezia iudaizanţilor, Moscova, 1992. Această carte de 296 pagini cuprinde analiza detaliată a cuvântării patriarhului Alexie al II-lea şi o culegere de surse care tratează problema în discuţie.

[7] Ibid., p. 8.

[8] Iată două relatări unice care au apărut în presă: ,,Prima Consultaţie Internaţională a reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe şi iudaismului a avut loc între 21-24 martie 1993 la Atena sub auspiciile Comisiei Evreieşti Internaţionale pentru Consultaţie Interreligioasă şi Patriarhia Ecumenică. Au fost prezenţi 25 reprezentanţi de fiecare parte. Patriarhiile Moscovei şi Constantinopolului au fost cei mai de seamă reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe. Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe [autocefale] din SUA au fost de asemenea prezenţi.

Adresându-se participanţilor la consultaţie, patriarhul ecumenic Bartolomeu I şi-a exprimat nădejdea că această întrunire va crea ’un nou cadru pentru reînnoirea relaţiilor prieteneşti dintre creştinii ortodocşi şi evreii care trăiesc împreună sub un singur cer într-o singură lume’. Vorbind în numele Congresului Mondial Evreiesc, Leon Feldman a relatat că, în cadrul consultaţiei, au fost abordate o serie de probleme acute, inclusiv ’problemele istorice ale anti-semitismului’, şi de asemenea şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că textele liturgice ale Bisericii Ortodoxe includ încă conţinut anti-evreiesc” (Russkyi Pastyr, San Francisco, 1993, nr. 16, p. 35-36).

Este semnificativ că această întrunire ,,istorică” a trecut neobservată atât în presa religioasă, cât şi în cea laică din Grecia şi Rusia. Ea a devenit cunoscută în primul rând din ziarele evreieşti, anume din ziarul publicat la Melbourne (ibid., p. 35).

Un an mai târziu, Times relata că ,,Arhiepiscopul Grigorie de Thyatira şi Marea Britanie (al Patriarhiei Constantinopolului), preşedintele comun al Consiliului Creştinilor şi Evreilor, a deschis, în Centrul Sternberg al iudaismului din Finchley, Centrul pentru Dialog Interreligios, numit după Leopold Mueller” (Times, 1 mai 1994. Citat din: Russkiy Pastyr, 1994, nr. 19, p. 44).

[9] A se vedea raportul lui N.F. Stepanov, ,,Apropierea iudeo-catolică şi perspectivele ulterioare ale dezvoltării suplimentare a mişcării ecumeniste”. Actele celui de-al doilea Sobor al BORD, Belgrad, 1939, p. 492-556.

[10] Demnă de atenţie este cartea binecunoscutului erudit iudaist, rabinul profesor Elier Berkowitz, Credinţa de după catastrofă (Faith After Catastrophe), publicată de Institutul pentru Publicaţii despre Problemele Iudaismului pentru Repatriaţi (înfiinţat de secţiunea pentru iudaism a Departamentului pentru Educaţie şi Cultură şi Departamentul Religiilor, în colaborare cu Institutul Memorial de Cultură Ebraică, New York). Publicată de Amaze (în limba rusă), Ierusalim, 1990.

Multe concepte ale iudaismului oficial exprimate în cartea profesorului Berkowitz ar trebui să aibă un efect calmant asupra ecumeniştilor. Dar, în mod evident, ei preferă să nu remarce nimic. Ne vom mărgini la doar câteva citate caracteristice:

,,Acuzarea [evreilor] de uciderea lui Hristos este o ocară pentru creştinism. [Creştinismul] nu va fi reabilitat până când Biserica nu-şi va retrage în totalitate acuzaţiile” (p. 22).

,,Ecumenismul are o relaţie directă cu evreii, întrucât ei au fost de asemenea invitaţi să participe la ,,Biserica universală” de dragul moştenirii religioase comune. Cu toate acestea, este interesant că această invitaţie a fost lărgită în momentul în care era creştină a intrat în perioada sa de declin” (p. 32).

,,Cum ar trebui evreii să privească creştinismul în era post-creştină ? În primul rând, noi suntem datori să ne asigurăm că acum, într-adevăr, creştinismul este în declin” (p. 34).

,,Noi am supravieţuit creştinismului … Doar experienţa noastră, experienţa poporului veşnic demonstrează eşecul total al civilizaţiei şi religiei creştine” (p. 35).

,,Pentru moment, un dialog sincer cu creştinismul este cu neputinţă din punct de vedere emoţional pentru evreime ca întreg … Acesta, probabil, depinde în întregime de conduita ulterioară a creştinilor” (p. 37).

,,Ceea ce se numeşte de obicei tradiţia iudeo-creştină există doar în imaginaţia creştinilor şi ateilor” (p. 37).

,,Tot ceea ce este ne-evreiesc în creştinism este inacceptabil pentru evrei … Mulţi cred că cel puţin Vechiul Testament este comun pentru evrei şi creştini. Aceasta este o eroare profundă … La urma urmei, Dumnezeul lui Avraam nu are nimic în comun cu dumnezeirea treimică a creştinilor” (p. 38).

[11] A se vedea Wall Street Journal, 3.9.1995.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке