Selectați pagina

Banii în mână, nu pe card. Cum utilizează moldovenii cardurile bancare

Banii în mână, nu pe card. Cum utilizează moldovenii cardurile bancare

Moldovenii încă preferă să țină banii în mână, decât pe card. Cel puțin asta arată datele Băncii Naționale a Moldovei (BNM), într-un raport pentru primul trimestru al anului.

Astfel, potrivit BNM, doar zece la sută dintre moldoveni fac plăți cu cardul. În primele patru luni ale anului, valoarea operațiunilor în țară, cu carduri emise în Moldova, a fost de aproape 10 miliarde de lei. Dintre acestea, aproape 9 miliarde de lei au fost retrageri de cash, iar restul – plăți cu cardul, scrie bizlaw.md.

Datele mai arată că din numărul total de operațiuni cu carduri – 9,1 milioane de ori, peste 5,6 milioane au fost operațiuni de retragere de numerar. Totuși, dacă moldovenii pleacă peste hotare, plățile online sunt mai populare, decât retragerile de numerar. Valoarea totală a operațiunilor efectuate în străinătate este de peste un miliard de lei. Numărul de operațiuni efectuate peste hotare cu cardurile emise în Moldova a depășit cifra de 1,3 milioane. Plățile cu cardul reprezintă 1,2 milioane de operațiuni, iar restul – retrageri de numerar.

În același timp, în primul trimestru au fost înregistrate peste un milion de operațiuni efectute în Moldova cu carduri emise în străinătate. Valoarea acestora depășește suma de 1,4 miliarde de lei.

În prezent, în circulație există peste un milion și jumătate de carduri.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: