
Avva Visarion despre pronie: Dumnezeu aici şi pretutindeni Dumnezeu

Spunea avva Dulás, ucenicul avvei Visarion: cum mergeam noi pe malul mării, mi s-a făcut sete şi i-am spus avvei Visarion: avvo, mi-e sete. Iar el făcând o rugăciune îmi spuse: bea din mare. Şi s-a îndulcit apa şi am băut. Eu am umplut şi vas, ca să nu-mi fie sete şi mai încolo. Bătrânul văzând îmi zise:
– Ce faci?
– Iartă-mă, ca nu cumva să-mi fie sete mai încolo.
Iar bătrânul zise:
– Dumnezeu aici şi pretutindeni Dumnezeu.
Sursa: patericul egiptean