Selectați pagina

Avva Pimen: Voia noastră este zid de aramă între noi și Dumnezeu. De ce nu se cuvine a se încrede cineva în înțelepciunea sa

Avva Pimen: Voia noastră este zid de aramă între noi și Dumnezeu. De ce nu se cuvine a se încrede cineva în înțelepciunea sa

Nu trebuie a se încrede cineva în înţelepciunea sa

“Înțeleptul Solomon zice la paremii: Cei lipsiți de povățuitori cad ca frunzele, iar mântuirea se săvârsește cu multă povață. Vedeti fratilor, puterea cuvantului? Vedeti ce ne invata dumnezeiasca Scriptura? Ne sfatuieste sa nu nadajduim in noi insine, nici sa nu ne socotim intelepti, sa nu credem ca ne putem chivernisi fara ajutor; ca dupa Dumnezeu, negresit avem trebuinta de povatuitor, care sa ne poarte de grija si sa ne chiverniseasca. Nu sunt mai ticalosi, nici mai lesne porniti spre cadere decat aceia care nu au pe nimeni ca sa-i povatuiasca pe calea lui Dumnezeu; de aceea cei lipsiti de chivernisitori cad ca frunzele. La inceput, frunza este verde si frumoasa, apoi se usuca putin cate putin si cade si este calcata de picioarele oamenilor. Asa este si omul care nu este povatuit de cineva. La inceput are ravna spre post si priveghere, spre sihastrie si spre alte bunatati, apoi, putin cate putin, potolindu-se acea caldura si neavand pe cineva ca sa-l sfatuiasca, sa-i atate fierbinteala, pe neobservate se stinge de tot si din ravna cazand in trandavie se face rob vrajmasilor sai, care-si bat joc de dansul dupa cum le este voia.

Iar pentru cei ce au la cine nazui ca sa-si spuna gandurile, sa-si marturiseasca faptele, sa-si arate toate lucrurile si sa primeasca sfatuire, zice: Mîntuirea se săvîrşeşte cu mult sfat. Nu zice să se sfătuiască cu mulţi, ci că la toate lucrurile se cade să se sfătuiască. Însă de la început se ia sfat de la cel în care are credinţă şi încredere. Să nu spună numai unele, iar pe altele să le tăinuiască, ci pe toate să le mărturisească şi pentru toate să se sfătuiască. Unora ca acestora mîntuirea se săvîrşeşte întru mare sfat. De nu vă va spune cineva toate gîndurile sale şi mai ales de nu va descoperi deprinderea cea rea şi strîmba sa alcătuire, diavolul, aflînd într-însul vreo voie ascunsă, vreun dreptar de viaţă de sine izvodit, unindu-se cu acesta, îl strică desăvîrşit. Căci diavolul, cînd vede pe cineva că de sine nu voieşte să păcătuiască, nici nu are pornire firească să creadă că face vreun rău, ca la acea pornire să adauge şi el îndemn spre păcat, nici el nu-l supără sau sileşte către cele ce omul nu are pornire. Nu-i zice adică, „du-te de curveşte”, nici „mergi de fură”, dacă pricepe că omul nu vrea şi nu primeşte să le facă; că nu-şi bate capul diavolul să ne îndemne spre cele ce nu vrem. Dar dacă află vreo voie de a noastră, înclinată spre păcat sau vreo rînduială de sine întru noi, cu acestea ne strică, găsind cale uşoară. De aceea se zice: „Vicleanul atunci face rău, cînd se va alcătui cu îndreptarea noastră.” Diavolul este viclean şi atunci face rău cînd se uneşte cu îndreptarea noastră; fiindcă atunci sporeşte mai mult, atunci mai rău strică, atunci lucrează cu mai multă prisosire. Fiindcă de sîntem stăpîniţi de voia noastră şi urmăm îndreptărilor noastre, şi răul pe care-l facem îl socotim drept lucru bun.

Astfel, ne primejduim, fără să ne dăm seama că ne stricăm, pentru că nu pricepem nici voia lui Dumnezeu şi nici nu voim a cerceta să o aflăm, deoarece ne încredem în noi înşine şi urmăm voii noastre. De aceea, zicea Avva Pimen, că voia noastră este zid de aramă între noi şi Dumnezeu. Pricepeţi puterea cuvîntului? Şi iarăşi a adăugat: Voia noastră este o piatră ce se împotriveşte voii lui Dumnezeu. De se va lepăda omul de această voie, poate zice şi el: întru Dumnezeul meu voi trece peste zid. Dumnezeul meu, fără prihană e calea ta! Foarte minunat a zis! Căci dacă am trecut peste acel zid de aramă al voii noastre, precum a zis Sfîntul Pimen, atunci vedem că nu are prihană calea lui Dumnezeu. Apoi bătrînul zice şi pentru îndreptare: Cînd se va uni îndreptarea cu voia noastră, atunci omul se îndărătniceşte cu totul. O, ce minunată alcătuire au cuvintele Sfinţilor! Moarte vădită este însoţirea voii cu îndreptarea, mare primejdie, mare cutremur! Acel ticălos piere desăvîrşit! Căci cine îl poate face să creadă că un altul ştie mai bine folosul său? Atunci cu totul se robeşte şi urmează gîndului său şi aşa diavolul îi surpă. De aceea, zice că vicleanul atunci face rău, cînd se alcătuieşte cu îndreptarea noastră. Diavolul urăşte glasul sfătuirii. Nu numai sfatul îl urăşte, dar nici însuşi glasul sfătuirii nu-l poate suferi. Chiar înainte de a începe a face ceva din lucrul întrebat, chiar înainte de a vedea vrăjmaşul de păzeşti sau nu ceea ce ai auzit, urăşte însăşi întrebarea ce o faci pentru folosul tău. De ce oare nu suferă nici sunetul întrebării? Fiindcă ştie că prin întrebare şi prin cercetare se vădesc meşteşugirile lui; de aceea, se întristează mai mult decît orice cînd i se descoperă vicleniile, pentru că nu mai poate să înşele după cum pofteşte, fiindcă cu întrebarea se îndreptează sufletul. Mărturisindu-ţi adesea toate gîndurile, afli de la cel mai iscusit care ştie: aceasta s-o faci, iar aceasta nu; aceasta este rea, iar aceasta este bună; aceasta este îndreptare, iar aceea voie. Auzi de asemenea: acum nu e vreme pentru cutare lucru; altă dată: acum e vreme potrivită. Iar diavolul nu găseşte vreme să te strice sau să te prindă în cursă, căci te vede pururea povăţuit de altul, fiind din toate părţile întărit. Aşa se săvîrşeşte, precum am zis, mîntuirea, cu mare sfat. Pe cît de mult vicleanul nu voieşte şi urăşte sfatul, pentru că pofteşte să facă rău, pe atît se bucură de cei ce n-au povăţuire. Pentru ce? Pentru că asemenea frunzelor cad. […]

Pricepeţi acum pentru ce urăşte vrăjmaşul sunetul îndreptării? Pentru că pururea se sileşte spre pierzarea noastră. Văzut-aţi pentru ce iubeşte pe cei ce urmează voii lui? Pentru că se supun diavolului şi singuri se dau robi lui. Nu cunosc la călugăr cădere din altceva, fără numai din crezămîntul inimii sale. Unii zic că dintr-aceasta cad, alţii din altă pricină. Însă eu, precum am zis, altă cădere nu ştiu să fie la cineva fără numai din pricina sfaturilor inimii sale. Că nu este altă greşeală mai rea decît aceasta. De care m-a ferit Dumnezeu, că totdeauna m-am temut de această primejdie. Văzut-ai pe cineva că a căzut? Să ştii că a crezut cugetelor sale. Nu este alt lucru mai greu, nu este altceva mai rău, decît a crede gîndurilor sale.

Cînd eram în obşte, spuneam toate gîndurile mele bătrînului părinte Ioan, că în viaţa mea, precum am zis, nu voiam să fac ceva fără voia lui. Şi de multe ori îmi zicea gîndul: „Cutare lucru o să-ţi zică bătrînul, pentru ce să-l mai superi?” Dar eu ziceam cugetului meu: „Anatema ţie şi învăţăturii tale şi minţii tale şi înţelepciunii tale, că orice ştii, de la dracul este.” Şi aşa mergeam de întrebam pe bătrîn. Uneori se întîmpla de-mi zicea acelaşi cuvînt ce-mi spusese gîndul. De aceea mă tulbura cugetul, zicîndu-mi: „Iată că s-a întîmplat ce ţi-am spus, pentru ce ai mai supărat pe bătrîn?” Iar eu îi răspundeam gîndului: „Acum este bine, acum este din Duhul Sfînt, iar a ta socoteală este rea, este de la diavolul şi de la starea cea pătimaşă.” Astfel, niciodată nu mă încredeam gîndurilor mele, fără întrebare. Şi credeţi-mă, fraţilor, că eram la mare odihnă şi la multă negrijire, cum v-am mai spus şi altădată. Fiindcă auzeam că, cu multe scîrbe trebuie să intre cineva întru Împărăţia Cerurilor, iar eu mă vedeam că nu am nici o scîrbă şi mă temeam şi eram la mare bănuială, neştiind pricina acestei odihne, pînă ce mi-a spus bătrînul să nu mă întristez că tot cel ce se dă pe sine în ascultarea părinţilor are acest fel de odihnă şi este fără de grijă. […]

Poate va zice cineva că, de nu va avea pe cine să întrebe, ce să facă? Adevărul vă zic: de va vrea cineva din toată inima să facă voia lui Dumnezeu nu-l va părăsi Dumnezeu, ci pururea îl va povăţui după vrerea sa. Iar de nu va vrea să facă voia lui Dumnezeu, iar vă zic adevărul, că şi la prooroc de va merge, după inima lui cea răzvrătită va primi răspuns de la prooroc, precum zice Scriptura: de va greşi, prooroc grăind, eu am rătăcit pe proorocul, zice Domnul. […]

Sursa: „Cuvântul Avvei Dorotei: Despre smerenie și alte învățături folositoare de suflet”

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *